marți, 31 iulie 2012

Şpaga & mita

Am reuşit până la urmă să stabilesc o deosebire între şpagă şi mită, termeni altminteri nu foarte bine clarificaţi în diverse dexuri.

Atenţie, vă rog!
Şpaga este ceea ce dai cuiva ca să primeşti ceva ce ţi se cuvine.
Mita este ceea ce dai altcuiva ca să primeşti ceva ce nu ţi se cuvine.

Mai am de lămurit exact cum e cu şperţul, bacşişul şi ploconul, după care mă pot considera complet informat asupra mersului lucrurilor în ţara asta.
Iar ca şi etimologie:
Şpagă vine din limba rusă.
Mită vine din slava veche.
Şperţ din germană (mai exact de la Sperrzeug – mănunchi de şperacle).
Bacşiş din turcă.
Plocon tot din slava veche.

luni, 30 iulie 2012

Şi vocile de copii cântau...

Note de coşmar vesel ieri noapte, la un concert al lui Smiley la Râmnicu Vâlcea: în timpul coverului după o piesă a lui Prince, sute de copii - lipiţi parcă cu scotch de gardurile metalice de protecţie de la scenă - urlau la refren, râzăreţi şi cât îi ţineau guriţele - ”You sexy mother fucker!”. Am avut brusc senzaţia rece dată de imaginea unei păpuşi Chuckie care îmi rânjeşte sardonic.

marți, 24 iulie 2012

Sfârşitul lumii se amână din motive întemeiate

Vorbind ieri cu o doamnă care cântă muzică populară pe la nunţi, am aflat o veste minunată: sfârşitul lumii programat pentru decembrie anul ăsta se amână până la o dată ce va fi comunicată ulterior. Este cea mai importantă concluzie pe care am tras-o după ce doamna respectivă mi-a spus că are nunţi deja angajate pentru luna august a anului 2014! În atari condiţii, nu se face să dai peste cap planurile oamenilor făcute cu atâta râvnă şi predictibilitate; ca urmare, sfârşitul lumii nici nu mai poate intra în calcul. Case de piatră!

vineri, 20 iulie 2012

Am zâmbit la...

Seria a doua (ultima din păcate) din fotografiile găsite pe telefonul scormonit cu o râvnă vecină cu disperarea într-o şedinţă mult prea lungă.


Legume cu forme mai ciudate, ep. 1


Legume cu forme mai ciudate, ep.2


Lichidare de stoc la ”Visul Miresei”


Magazinul ”Cristal”, la Beliţă pe mal


A se citi numai cu fereastra închisă (preferabil iarna)


Reţetă de pâine finlandeză, probabil rudă cu moneda Botswanei


Şi chinezii greşesc câte-odată


Un canal TV familist convins

joi, 19 iulie 2012

Am zâmbit la...

O şedinţă obositoare de peste patru ore te aduce în stare să faci orice să-ţi ocupi cumva timpul. Aşa că am luat la răsfoit fotografiile făcute în ultimii trei ani cu telefonul meu mobil. Unele din ele - de care aproape uitasem de-a binelea - m-au făcut să zâmbesc: le prezint aici; azi - prima parte:


Dar adidaşi ”Adidas” n-aveţi?


Puterea educativă a... puştii


Nici acum nu m-am lămurit pe deplin dacă autogunoiera asta făcea sau nu publicitate electorală pentru Elena Băsescu în campania pentru europarlamentare




Vă place Enescu? Da. Premium sau fără plumb?


Grătar de grădină cu dublă funcţiune. Câinele are valoare de exponat şi nu e inclus în preţ


Reguli la toaletă... cu citat din Janis Joplin (!!!)


Un anunţ superb!


Îngrăşământ... natural

vineri, 13 iulie 2012

Mi-a plăcut

Muzeul Satului Bujoreni, pustiu şi toropit sub soarele arzător al unei după-amiezi caniculare, luat la pas, după încheierea programului de vizitare, alături de fetiţa mea.

La poalele pădurii
Paznicii casei
Toropeală 1
Contrast
Toropeală 2


joi, 12 iulie 2012

Cum să pui taxă la ce Dumnezeu dă pe gratis?

În vizită pe la Olăneşti, la buni prieteni aflaţi în staţiune la cură de ape, îi însoţesc la izvorul 7, să-şi ia ”doza”. În pavilion, la izvor, am găsit montat un ”apomat” care, după ce i se trece un cip prin faţa cititorului, dă drumul cu zgârcenie la o jumătate de litru de apă sulfuroasă; nu te mişti suficient de repede sau ratezi momentul în care vine apa pe ţeava de plastic: ţi-a pierdut porţia pe ziua respectivă! Cipul de acces se eliberează contra cost şi doar pe bază de recomandare medicală.
Înainte de ”concesionarea” apelor minerale de la Băile Olăneşti, în 2001, către o firmă locală, izvoarele – prin grija doar a bunului Dumnezeu – curgeau neîntrerupt în pavilioanele ăstea, oricine putând oricând lua oricâtă apă vindecătoare voia. Acum, prin grija unui guvern iresponsabil, nişte nesimţiţi au pus dop la bogăţia naturii şi o vând cu porţia. Seara de poveşti cu prietenii mei s-a încheiat trist, neputându-mi lua din minte imaginea ”apomatului” metalic care dădea drumul, cu un beep rece şi impersonal, la doar câte o jumătate de litru de apă miraculoasă.

miercuri, 11 iulie 2012

Suspendarea

Traian Băsescu (pe care îl consider, la fel ca pe Ion Iliescu, ca fiind unul din puţinii politicieni pur-sânge post decembrişti – în consecinţă ambii provocându-mi o egală repulsie amestecată cu admiraţie) se află acum în cea mai bună din posturile sale: aceea de bătăuş care nu mai e nevoit să-şi ascundă antipatiile politice în spatele unor ironii muşcătoare sau a unor verbalizări zeflemitoare. Precum un cocoş în ring - pe care stăpânul l-a aţâţat suficient de mult încât să-i zbârlească toate penele şi dintr-o dată îi dă drumul să scoată cu ciocul ochii şi ficaţii adversarului - Traian Băsescu (beneficiind şi de o consultanţă ce-şi cunoaşte bune clientul şi potenţialul acestuia) are acum posibilitatea să se dezlănţuie aşa cum numai el o poate face: vituperant, savuros, inepuizabil, spectaculos.

La asta mai trebuie adăugat şi că românii au o milă şi o solidaritate instinctivă faţă de cel care – chiar duşman fiindu-le – e doborât la pământ de o haită care îi cară cu nemiluita picioare în gură (poate şi pentru că mulţi dintre aceiaşi români s-au aflat în situaţii similare). Suspendarea martirică a lui Traian Băsescu poate fi de natură a şterge, precum un burete, toate părţile rele ale preşedintelui, lăsându-l curat, apretat şi strălucitor în faţa unui popor care încă se mai întreabă moromeţian: ”pe ce te bazezi?”.

Una peste alta, s-ar putea ca după 29 iulie (dacă vor veni suficient de mulţi la Referendum, dacă – luând de bune cele de mai sus – aceştia vor vota împotriva suspendării, dacă turismul electoral nu va avea o pondere întratât de deturnătoare etc.) să fim martorii unei reeditări a momentului din decembrie 2009: dacă Mircea Geoană a fost preşedinte doar o noapte, Crin Antonescu se va putea lăuda că a fost preşedinte pentru aproape trei săptămâni! Şi atât.

marți, 10 iulie 2012

Tinerii din Europa solicită sprijinul autorităţilor şi companiilor din domeniul IT pentru combaterea pericolelor din mediul online

Bucureşti, 10 iulie 2012 Participanţii la Şcoala de Vară Europeană Sigur.Info, reuniţi din opt ţări, au dezbătut timp de şapte zile, alături de echipa proiectului Sigur.Info şi experţi în domeniu, problemele cu care se confruntă atunci când navighează pe Internet şi posibile soluţii pentru evitarea şi combaterea acestora.

În perioada 1 – 7 iulie, Organizaţia  Salvaţi Copiii România, coordonatorul naţional al programului  Sigur.info, cu suportul  Comisiei Europene si al reţelei INSAFE, au organizat a treia ediţie consecutivă a Şcolii de Vară Europene dedicată siguranţei pe Internet. La eveniment au participat 36 de copii şi tineri din opt ţări, cu vârste cuprinse între 12-19 ani, implicaţi în promovarea siguranţei online la nivel naţional şi european.  Ţările reprezentate au fost: Germania, Portugalia, Letonia, Bulgaria, Cipru, Slovacia, Olanda şi România. Subiectele discutate de către participanţi au vizat: securitatea datelor personale pe Internet, dependenţa de calculator şi Internet, pericolele  reale din lumea virtuală și implicarea activă a tinerilor în elaborarea de strategii educaţionale.

“Ne bucurăm să susţinem pentru al patrulea an consecutiv această Şcoală Europeană de Vară, care are scop dublu: să formeze şi să instruiască tinerii care acţionează ca lideri în comunităţile lor, dar şi să îi consulte cu privire la politicile şi acţiunile care să fie adaptate nevoilor acestora. Faptul că în fiecare an suportul şi sprijinul european creşte demonstrează că Şcoala Europeană de Vară este un model de bună-practică”, declară Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv, Salvaţi Copiii România.

Cercetarea EU KIDS ONLINE III, realizată în 25 de state europene, a dezvăluit că:
- 19% dintre copiii români de 9-16 ani au văzut mesaje sexuale pe internet. Acest procent include 6% dintre copiii de 11-16 ani care au văzut imagini cu persoane făcând sex și 2% care au văzut imagini sexuale violente. Aproape jumătate (44%) dintre copiii de 9-16 ani care au văzut imagini sexuale au declarat că au fost deranjați de ele.
- 27% dintre copiii români de 11-16 ani au văzut conținut potențial dăunător, cum ar fi site-uri rasiste (15%), pro-anorexie (11% din totalul copiilor investigați, procentul ridicându-se la 20% pentru fete de 14-16 ani) și site-uri de auto-mutilare (9%).
Copiii români înregistrează unul din cele mai mari procente pentru vizibilitatea profilului lor, aproape jumătate declarând că profilul lor este public (44% dintre cei care au un profil);   Ei sunt sunt printre cei care îşi dezvăluie într-o mare măsură date personale în profilul lor (22% dintre cei care au un profil), cum ar fi numărul de telefon sau adresa de acasă.

Pentru a încerca să găsească soluţii privind aceste probleme, Organizaţia Salvaţi Copiii a organizat un atelier de lucru care a avut drept scop consultarea participanţilor cu privire la propunerile lor pentru autorităţi, industria IT, părinţi şi copii, cu scopul de creşte nivelul de siguranţă în navigarea pe Internet. Printre cererile înaintate de tineri s-au remarcat ca fiind prioritare următoarele:
- Necesitatea includerii unor lecții privind siguranța pe Internet în cadrul orelor de curs și susținerea unor informări pentru părinții acestora, în cadrul ședințelor dedicate.
- Necesitatea investițiilor companiilor de profil (provideri de Internet, producători de software) în campanii de informare și responsabilitate socială. Copiii participanţi au sugerat introducerea unui antivirus gratuit asociat fiecărui sistem de operare şi fiecărui pachet de conectare la Internet.
- Deschiderea autorităţilor către mijloace moderne de informare (website-uri, aplicaţii) asupra pericolelor din lumea online, dar şi asupra intervenţiilor legale care sunt posibile. Participanţii au susţinut şi continuarea investiţiilor financiare ale autorităţilor (precum programul Safer Internet).
- Existenţa unor mijloace de protecţie mai eficientă împotriva spam-ului.
- Comunicarea dintre părinte şi copil cu privire la activităţile online.
- Existenţa unor mijloace de protecţie sporită pentru Internet pe telefonul mobil.“M-am simţit excelent în această Şcoală de Vară, pentru că am avut ocazia să discutăm despre Internet, element reprezentativ pentru generaţia noastră, dar şi să ne distrăm în cadrul actvitităţilor de timp liber organizate de echipa Salvaţi Copiii. După această Şcoală de Vară, cred că e foarte important ca toate produsele asociate cu utilizarea Internetului să fie însoţite de un CD cu resurse privind utilizarea corectă şi sigură, aşa cum se întâmplă, de exemplu, cu electrocasnicele”, a declarat Lubos, participant din Slovacia la Şcoala de Vară Sigur.Info.

Organizaţia Salvaţi Copiii România mizează pe participarea tinerilor în procesul de dezvoltarea a unor proiecte şi activităţi care au ca obiectiv educaţia şi protecţia lor. În acest sens, participanţii au beneficiat la începutul Şcolii de Vară de un workshop dedicat scrierii de proiecte, fiind invitaţi să elaboreze propuneri de activităţi pe tema siguranţei online. Cele 6 echipe trans-naţionale au participat la concursul de proiecte finalizat pe 6 iulie 2012, iar proiectul câştigător a fost realizat de o echipă mixtă compusă din reprezentanţi ai României, Slovaciei şi Olandei. Acesta vizează realizarea unei platforme sub formă de revistă online, ai cărei editori şi administratori să fie copiii implicaţi în programul Safer Internet din toate ţările europene. Platforma va conţine recenzii, sfaturi şi experienţe referitoare la siguranţa pe Internet.
Organizaţia Salvaţi Copiii România va continua să susţină acest gen de evenimente, devenite spaţii de consultare a copiilor privind subiectele care îi privesc şi percepţia lor asupra politicilor menite să îi protejeze.

Alte informaţii detaliate sunt disponibile pe site-urile:

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi:
Ovidiu Măjină, Coordonator Sigur.Info, Salvaţi Copiii România
Tel.: 021 311 75 96; 0744 300 476
E-mail: ovidiu.măjină@salvaticopiii.ro

Mi-a plăcut

1. Prima oară a crezut că e mort: un câine nu poate sta în poziţia aia decât dacă l-a călcat vreo maşină. Apoi şi-a întors încet capul spre mine şi mi-a dat seama că e viu şi nevătămat, doar că are o pasiune mai ciudată pentru dormitul pe spate: îl chemă Jimi şi e câinele mascotă al Sighişoarei.

2. Bine zice recensământul populaţiei că ne-am împuţinat tot mai mult în ultimii ani: uite că întreg Poporul venit la Balul său poate încăpea fără probleme în Căminul Cultural al comunei Hetiur.

3. Farmecul unui oraş frumos nu constă doar în obiectivele turistice mari, cele care apar pe coperţile ghidurilor, ci şi în colţurile anonime de stradă de care ai parte mergând de la un obiectiv turistic la altul. Este motivul pentru care Râmnicul nu va fi niciodată, în opinia mea, un oraş turistic adevărat: chiar dacă are câteva obiective, îi lipseşte farmecul drumului dintre ele.

4. Un curcubeu ”prins” din mersul maşinii.

5. O panoramă (nu m-am putut stăpâni să nu mă mai joc o dată cu Panorama Maker) din cetatea Sighişoarei asupra oraşului de la poale.

luni, 9 iulie 2012

O zicere

...a toboşarului oficial al Cetăţii Sighişoarei, care umblă, de ani buni, pe străduţele înguste, anunţând cele mai importante veşti. La finalul a aproape fiecărui anunţ, o zicere care mi-a plăcut prin moderaţie şi multul bun simţ: ”Facem cumva să fie bine!”.

Mi-a plăcut

Comuna Daneş, prin care am trecut înspre şi dinspre Sighişoara: n-am văzut, nici măcar în afara ţării, pe unde am mai umblat, o localitate mai plină de flori: în nişte ghivece din lemn de pe marginea drumului naţional 14, pe stâlpii de curent, în aranjamente florale rustice şi în faţa (adică pe domeniul public) aproape a fiecărei gospodării de la stradă - trandafiri superbi înconjuraţi de zeci de alte soiuri de flori minunate. În grabă fiind, n-am apucat să fac fotografii, nici la dus, nici la întors, astfel că folosesc spre ilustrare câteva imagini de pe un site, menţionând că în timp ce le căutam am mai aflat, de pe acelaşi Internet, şi de alte lucruri frumoase, din turism şi din istorie, pe care comuna asta de la marginea de Sud a Mureşului le poate arăta.
 
 
 

vineri, 6 iulie 2012

Criză spaniolă


De trei zile în Sighişoara, aud vorbindu-se în jurul meu numai spaniolă: tineri, bătrîni, copii şi adolescenţi se salută pe la toate colţurile cetăţii cu !Hola! de parcă ar fi la plimbare pe cea mai circulată avenida a Madridului sau pe Ramblas-ul Barcelonei. Ştiu în acelaşi timp, de la atoatecunoscătorul televizor, că Spania e în mare criză, că-i scade ratingul cu aceeaşi viteză cu care creşte Euro la noi, că băncile sunt naţionalizate ca să fie scăpate de prăbuşire şi multe alte grozăvii. Şi mă întreb: cum naiba se împacă toate astea?

Apoi găsesc în sinea mea o explicaţie: tocmai pentru că sunt în criză, spaniolii au dat năvală în România; altfel, dacă ar fi fost vremuri normale, şi-ar fi făcut probabil vacanţele pe unde se duc de obicei: Thailanda, Monte Carlo, Indonezia, Miami, Roma şi altele la fel. Parafrazându-l pe Nae din ”Situaţiunea” lui Caragiale (”Ştii ce-ar trebui la noi? O tiranie ca în Rusia”) pot spune liniştit că românilor tare le-ar prinde bine o criză, aşa ca-n Spania: în felul ăsta, am trăi şi noi un pic mai bine.

marți, 3 iulie 2012

Am zâmbit la...

Decenţă / Indecenţă

Anunţ în toaleta publică de la intrarea în Muzeul ”Astra” din Dumbrava Sibiului. Mi s-a părut destul de greu de respectat: oricât de decent ai vrea să utilizezi instalaţiile sanitare dintr-un wc, mai devreme sau mai târziu tot va trebui să le arăţi fundul!


Recompensă... de criză

Un afiş pe un geam la intrarea în Hotelul ”Oltenia” din Băile Govora... în loc de vreo recompensă bănoasă, greu de acordat pe vremurile astea de criză, se va citi Psaltirea.

Vizitator

Un gândac superb, verde-smarald, poposit pe jaluzeaua de la ferestra biroului meu: l-am privit, l-am fotografiat, a plecat.

luni, 2 iulie 2012

Infidelitate... farmaceutică

La farmacie... cer un medicament, domnişoara farmacistă verifică pe calculator dacă îl are pe stoc, îl găseşte, se duce repede în spate şi revine cu produsul cerut. Mi-l bate în casă, dar înainte de a-i întinde banii mă întreabă: ”aveţi card de fidelitate la farmacia noastră?” ”Adică?”, întreb eu. ”Păi, îmi răspunde domnişoara, pe baza cardului acesta, de fiecare dată când cumpăraţi de la noi, beneficiaţi de o reducere şi acumulaţi puncte-bonus pentru alte cumpărături”. O privesc în ochi - frumoşi, albaştri, de om convins de adevărul spuselor sale - apoi îi răspund: ”domnişoară, vă mulţumesc pentru ofertă, dar cu toată simpatia, credeţi-mă: o farmacie este ultimul lucru din lume cu care aş vrea să fidelizez; oricât aţi fi drăguţă, prefer să fiu nevoit să vă revăd cât mai rar. Sărut-mâna!” Şi ies pe uşă, purtându-mi demn infidelitatea faţă de toate farmaciile şi medicamentele din lumea asta.