Uneori, când încep să mă îndoiesc de noima lucrurilor din jur, mă uit pe My Modern Met. Şi, uşor-uşor, încrederea îmi revine. Ultimele ”ştiri” de pe site-ul ăsta, care mi-au bucurat, sufletul sunt aici:

Australia's Oldest Man Knits Adorable Sweaters to Save Oil-Covered Penguins

Stray Dog Spontaneously Joins Swedish Team Competing in 430-Mile Amazonian Race

Last Person to Finish Boston Marathon is Actually the Biggest Winner

Soldier Lovingly Reunites with Son after Surprising School Picture Photobomb

Boston Bombing Survivor Crosses This Year's Finish Line on Her New Prosthetic Leg

Random Act of Kindness on Subway Occurs When Guy Buys Flowers for Everyone

Curiozitate

O curiozitate, astăzi, în trafic, pe Calea lui Traian: cât de tare trebuie să miroasă în maşina aia de a înşirat şoferul, pe o sfoară, aproape 20 (pe numărate) de brăduleţi mirositori?

Spune-mi ce vecini ai, ca să-ţi spun cine eşti!

Dacă vrei să afli cum e în spitalele din România, nu ai nevoie de vreun studiu savant, de anchete jurnalistice cu camere ascunse sau de mărturii ale bolnavilor intrernaţi. Nu: e de ajuns să te uiţi la ce afaceri prosperă în jurul unităţilor spitaliceşti... şi te lămureşti pe deplin. O să-ţi dai, astfel, seama că pacienţilor internaţi din România nu li se dau medicamentele necesare după numărul mare al farmaciilor care stau deschise non-stop în porţile spitalelor. De la care ”aparţinătorii” (odios cuvânt!) pacienţilor cumperă cuminţi pastile, fiole, injecţii, pansamente, leucoplast, perfuzii şi multe altele. E bună mâncarea în spitale? E bună pe dracu! Altfel de ce găseşti, gard în gard, tot soiul de chioşcuri unde bolnavul flămânzit de ciorbele făcute parcă din bureţi de spălat vasele, de pâinea cu magiun şi de eternele macaroane cu nimic îşi mai poate veni în simţiri cu un ştrudel cu mere, o merdenea cu brânză, un covig şi un iaurt? Iar despre rata de succes a tratamentelor aplicate competent în spitalele româneşti pot depune mărturie chioşcurile de coroane mortuare sau firmele de pompe funebre amplasate, strategic şi deloc discret, în imediata lor apropiere.

SJ Vâlcea

SJ Braşov

Aceeaşi schemă se poate aplica şi altor în alte situaţii. Prin preajma fiscurilor întotdeauna îşi iţesc capetele un centru de fotocopiere şi un notariat, semn al birocraţiei care sugrumă orice demers făcut în faţa autorităţilor. La poarta întreprinderii cu capital de stat muncitorii sunt aşteptaţi de o bodegă ordinară, unde ”satisfacţia” de a lucra la o falimentară, susţinută bugetar de un popor întreg, trebuie înecată grabnic, imediat după ieşirea din schimb, cu două sute de tărie date peste cap. Iar peste drum de primăria Râmnicului Vâlcea, din care doi primari au plecat, în ultimii cinci ani, la închisoare condamnaţi pentru fapte de corupţie, s-a ridicat noul sediu al Parchetului judeţean.

Primăria Râmnicu Vâlcea şi Parchetul Vâlcea

Notă: fotografiile sunt preluate din street-view-ul de la Google Maps

Din jurul Paştilor (şi nu neapărat în legătură cu ele)

La ştirile de pe Kanal D (într-un format atât de odios încât îmi face acceptabile jurnalele de actualităţi de la România TV!), prezentatorul – cu patos oftatorul Christian Sabbagh – povesteşte despre cum s-a aruncat Kanye West într-un lac în timpul unui concert ad-hoc ţinut la Erevan, crezând că ”poate călca apa ca Moise”. Dacă n-ar fi fost a doua zi de Paşti, aş mai fi înţeles, dar taman acu’ să confunzi abilităţile hidrodinamice ale lui Moise – care doar a despărţit apele la eliberarea din sclavia Egiptului – cu cele ale lui Iisus – care chiar a umblat pe apă e un pic cam mult.

• • •

Showurile tv cu cele mai mari audienţe sunt cele care fac apel la instictele primare ale omului. Suntem atraşi, atavic, subconştient, de perindarea pe sticlă a ritualurilor de împerechere, de hrănire, sau de luptă pentru supravieţuire. De aici reality-showuri precum ”Burlacul”, ”Burlăciţa” sau ”Insula iubirii” (având ca temă sexul şi perpetuarea speciei), ”Master Chef”, ”Hell’s Kitchen”, ”Cireaşa de pe tort” (hrănirea), ”Sunt celebru, scoate-mă de-aici!”, ”Ferma”, ”Rătăciţi în Panama” (supravieţuirea), care ţin lipiţi de ecrane spectatori înăuntru cărora clocotul instinctelor le produce o plăcere indefinibilă, dar născătoare de rating-uri uriaşe. Televiziunea acţionează, astfel, ca o şedinţă de hipnoză, în care instinctele cele mai ascunse şi mai ferite de convenţiile sociale în care trăim sunt scoase la iveală şi exhibate în goana după audienţă, market share şi puncte de rating. Nemaivorbind că unui telespectator cu instinctele astfel aţâţate îi bagi pe gât cu mult mai mult spor diverse produse la care se face reclamă în nesfârşitele calupuri publicitare din aceste show-uri. Vizionare plăcută în continuare!

• • •

Ştiţi genul ăla de felicitări de Paşti cu mulţi puişori de găină, galben-pufoşi? Ei bine, eu le-am trăit de Paştile acestea: din clocitoarea în care pusesem imediat după ultima lună nouă 56 de ouă au început să eclozeze, unul câte unul, pui chiar din ajunul Învierii. Astfel că toată noaptea de Paşti, la fel ca şi cea următoare, am tot pândit să scot puii proaspăt ieşiţi din ou, să le dezinfectez picioruşele în spirt şi să îi depozitez în cutia de carton special pregătită cu iluminat cu lampă cu infraroşii. Iar acum am nu mai puţin de 47 de astfel de bulgăraşi piuitori, un record de neonatologie aviară care a meritat pe deplin cele două nopţi nedormite la rând.

Prima şarjă

Rezultat final

Sărbători de Paşti cu bine!

Unirea Basarabiei cu ţara (sau ”Hora Unirii” pe stil nou)!

Gata, în sfârşit ne-am unit cu Basarabia, iar patria mumă este iar întreagă în hotarele sale!

Cel puţin din punctul de vedere al infracţiunilor comise de rude ale foştilor preşedinţi: fiul fostului preşedinte moldovean, Petru Lucinschi, a învârtit ”hora frăţiei” (cum zice şi la poezia lui Alecsandri) cu ginerele fostului preşedinte român, Traian Băsescu, într-un dosar DNA de trafic de influenţă şi şantaj. ”Măi muntene, măi vecine”, i-o fi zis Lucinschi soţului Ioanei Băsescu, ”vino să te prinzi cu mine” (chestia e că versul ăsta l-a auzit şi DNA-ul, care i-a prins pe amândoi), că ”unde-i unul nu-i putere”, pe când ”unde-s doi, puterea creşte”.

La câţi descendenţi - direcţi sau prin alianţă - mai are fostul preşedinte Traian Băsescu, n-ar fi exclus să ne unim, tot în felul de mai sus, şi cu Ţinutul Herţei, Cadrilaterul sau cu Valea Timocului, ”Şi să vadă sfântul soare / Într-o zi de sărbătoare / Hora noastră cea hoţească / Pe câmpia românească!”.

Aferim!