Se afișează postările cu eticheta români. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta români. Afișați toate postările

luni, 4 august 2014

România - factor de creştere accelerată în regiune... aşteptăm premiul!

Eu zic că România merită să primească un premiu. Şi anume cel de accelerare a dezvoltării regionale în zona din Europa în care ne aflăm. Pe bune – chiar merităm! Şi iată şi de ce:

1. Când am crescut TVA-ul de la 19 la 24%, românii de pe la periferiile ţării au luat cu asalt supermarketurile din Ungaria, din Bulgaria, ba chiar şi magazinele din Serbia sau din Basarabia, unde au găsit mâncare mai ieftină şi chiar (zic unele guri rele de tot) mai bună. Nu a înseamnat asta creştere economică pentru vecinii noştri? Ba da!

2. Când am pleznit-o cu taxa de mediu sau de timbru sau dracu’ mai ştie ce alte nume a avut, cu valoare mai mare decât maşina luată din străinătate pe care voiai să o înmatriculezi, ce au făcut românii?: şi-au înmatriculat maşinile, pe taxe mult mai mici, la vecinii bulgari. Nu a însemna asta creştere economică pentru ei? Ba da!

3. Când ne-a lovit guvernul Ponta cu supraacciza la combustibil de 7 eurocenţi pe litru, ce s-a întâmplat? Adică ce altceva s-a mai întâmplat în afara de pierderile de 11 mil. de euro/lună (în loc de câştigurile aşteptate de 50 mil. euro/lună) înregistrate la buget? Şi în afară de faptul că şi banii ăia astfel strânşi nu se mai duc la finanţarea autostrăzilor, ci la compensarea reducerii de CAS? S-a întâmplat că românii îşi fac plinul la rezervor pe la vecini (fie ei unguri, basarabeni sau bulgari); nu înseamnă asta creştere economică pentru ei? Ba da!

Tot din ciclul ăsta se cuvin menţionate şi serviciile scumpe şi proaste de pe litoralul românesc al Mării Negre (ceea ce a dus la turişti români în creştere în Bulgaria vecină), sau din staţiunile montane de pe Valea Prahovei (cu efect în sejururi de iarnă ale românilor fie în Tirol - Austria, fie în Bansko – Bulgaria).

E clar? Este. Aşteptăm aşadar premiul bine-meritat, să murim cu el pe piept, jecmăniţi şi batjocoriţi, dar bucuroşi că, pe banii noştri, suntem vegheaţi la catafalc de mândre ţări, cu mult mai de bun-simţ decât a noastră.

joi, 6 februarie 2014

România – o ţară pe care n-o poţi iubi decât beat

 ”Noi suntem români!”... sau ”Tu, Ardeal”... sau ”Aşa-i românul”... sau ”Treceţi batalioane române Carpaţii”... sau ”Doamne, ocroteşte-i pe români”... toate cântece patriotice... Cântate la finalul matinal al vreunei petreceri de pomină, printre pupături băloase şi ochi înroşiţi de lacrimi patriotarde... sau la vreo serbare câmpenească, cu bere la pahar de plastic, mici usturoiaţi şi Veta Biriş... sau la vreun chef prin căminele studenţeşti cu vin adus de-acasă în PET-uri mari de Coca-Cola... sau la vreo sărbătoare de Ziua Naţională, cu o tescovină fiartă într-o mână şi cu caserola cu fasole şi cârnaţi în cealaltă...

Suntem patrioţi când suntem beţi... pe trezie, nu merge, nţ! - se vede totul prea clar, prea limpede. Ne bucurăm că suntem urmaşii lui Ştefan cel Mare numai la un pahar de vin... suntem mândrii descendenţi ai moţului Iancu doar în vecinătatea unei palinci mărgelate... şi ne fălim cu Domnul Tudor numai după ce ne ştergem cu dosul mâinii la gură după ultimul pahar de ţuică... Altfel zis, simţim româneşte doar când ficatul nostru e gata să ceară azil politic în alt corp de la prea multele grade de alcool din sânge. În rest, treji, ne urcă voma-n gât de la aceeaşi ţară pe care o cântam la petrecerea de azi noapte.

E un banc care zice aşa: ”Nu există femei urâte, numai bărbaţi care n-au băut destul”. La fel e şi cu ţara asta: ea nu e urâtă, murdară, absurdă, infectă, mojică; ci doar eu nu am alcoolemia necesară. Hai noroc!

miercuri, 20 noiembrie 2013

Cu tristeţe, despre umor

Au  reapărut bancurile politice. Ponta ”copy-paste”, ”somnorosul” Antonescu, ”ciobanul” Becali, ”Felix motanul” Voiculescu, ”marinarul” Băsescu, Boc ”cel mic” şi încă o galerie întreagă. Iar asta nu e bine: umorul ”de rezistenţă”, râsul care scrâşneşte printre dinţi şi hohotul de lehamite sunt semne ale cedării, ale blazării, ale scârbei. Am obosit să mai luptăm ca să schimbăm în bine ce e în jur, deci spunem un banc şi cu asta ne-am consumat porţia de acţiune civică. Bancurile politice, cu funcţia lor de supapă, au menţinut regimul comunist până dincolo de limita suportabilităţii, iar revoluţia s-a declanşat atunci când oamenii au încetat să mai facă mişto de regim şi de Ceauşescu.

Suntem atât de trişti, încât am început să râdem. Şi îmi doresc să fi fost un popor lipsit complet de simţul umorului.

luni, 22 iulie 2013

Între ”interzis” şi ”strict interzis”



În limbajul curent, există două exprimări ale unei prohibiţii: ceva poate fi ”interzis”, într-un prim caz, sau ”strict interzis”, în al doilea. Deci, atunci când i se impune o restricţie, românul are de ales: între a o mai încălca, din când în când, pe ici pe colo, prin punctele esenţiale, sau a o respecta, aşa cum scrie la lege. Nimeni din cei care afişează ”strict interzis” nu realizează că formula este, dincolo de un pleonasm ca atâtea (multe) altele din vorbirea curentă, o formă de întărire de genul ”să-ţi sară ochii” a unei interdicţii, care, altminteri, ar mai putea fi încălcată uneori.

Dar cam asta-i, de fapt, povestea cu aplicarea legii pe la noi. De ce este ”interzis” mai poţi oarecum scăpa, mai poţi fenta, te mai eschivezi, că doar suntem oameni, ce naiba!, ne-nţelegem noi cumva. Drept pentru care a trebuit inventat ”strict interzis”-ul, adică o chestie la care n-ai voie cu nici un chip, pe care trebuie s-o respecţi, că altfel te ia dracu’! Altfel spus, ”interzis”-ul e balcanic, iar ”strict interzis”-ul e nemţesc.

Ne putem consola că nu numai pe la noi se practică asta: existenţa simultană a celor două formule se întâlneşte şi la alte popoare, cu – probabil – aceleaşi efecte.