Se afișează postările cu eticheta iarnă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iarnă. Afișați toate postările

miercuri, 29 ianuarie 2014

Trei poze cu codul galben-portocaliu de ninsori

Dumincă, în miezul codului galben de ninsori, am fost cu Ştefana la Grădina Zoologică. Am ajuns relativ uşor, dar şi drumurile erau pustii de-a dreptul (asta însemnînd că nu erau nici trecători sau şoferi, dar nici utilaje de deszăpezire). Am fost doar noi doi în toată grădina (fără a-i pune la socoteală şi pe cei patru angajaţi), iar senzaţia a fost unică: în încremenirea de acolo nu se auzeau decât cocoşii cântând în sectorul păsărilor şi fulgii care cădeau pe umerii hainei. Din păcate, am ratat tăvălelile prin zăpadă ale tigrului siberian - recomandate de doamna de la intrare - care, în sfârşit, se bucura şi el de o vreme mai aproape de cea de unde provine.

Tot cu animale: santinelă la fereastră, pisica Julie, învăţată de Ştefana, în ultimele zile, să stea mai mult prin casă.

Cam asta ni s-a arătat în ultimele zile de deszăpezire - a oraşului, a ţării... (notă: am ezitat puţin dacă să postez fotografia - din motive lesne de înţeles - dar apoi am văzut o ediţie din ”Libertatea” şi mi-am dat seama că în comparaţie cu ei, domnişoara cu lopata e chiar decentă).

joi, 23 februarie 2012

Am certitudinea că s-ar putea să vină primăvara!

Slavă Domnului şi drăguţului de soare!: s-au încheiat, în sfârşit, Serbările Zăpezii – faza pe cartiere; au fost desemnaţi câştigătorii probelor ”Derdeluş viteză în parcare”, ”Slalom uriaş pe trotuar”, ”Ghici ce stradă trecea pe-aici?” şi ”Nevastă, ajută-mă să găsesc copiii în zăpada asta!”. Urmează programul ”O piscină pe fiecare stradă, o baie în fiecare zi” şi se pregăteşte reluarea filmului ”Asfalt tango”. Vine primăvara!

sâmbătă, 11 februarie 2012

Cei ce vor rămâne

Zapând printre ştirile despre coduri galbene şi portocalii, la concurenţă cu demisia (sau căderea, sau schimbarea, că nu e prea clar) guvernului, am dat peste un material făcut undeva prin Apuseni, dacă nu mă înşel, despre cum au afectat ninsorile, viscolul şi gerul un sat pierdut printre dealuri. A fost unul din cele mai reconfortante momente oferite de media ultimelor săptămâni: oameni îmbujoraţi de ger, păstrându-şi cu greu echilibrul pe troienele uriaşe de zăpadă, cei mai mulţi dintre ei destul de vârstnici, care priveau iarna grea cu o naturaleţe ce numai la ţară se mai găseşte. Nesperiaţi prea tare de frig – ”păi, nu e pădurea în spate?, avem de unde lua lemne de foc!” - şi mai preocupaţi de binele animalelor din curte decât de al lor, oamenii aceştia păreau că sunt gata să înfrunte orice cataclism şi să treacă cu bine de orice apocalipsă. Comparându-i cu locuitorii oraşelor, aflaţi, săptămânile astea, în permanent pericol de a fi deconectaţi de la sistemele de utilităţi ce îi ţin, uneori la propriu, în viaţă (energia electrică, gazele, căldura şi apa), incapabili să gândească hrănirea cotidiană altfel decât prin prisma supermarketului şi dependenţi de nişte autorităţi care nu ştiu şi nici n-au chef să facă ceva pentru a menţine funcţională o comunitate urbană, am realizat cât de vulnerabilă este societatea ”civilizată” în faţa unor ameninţări de dimensiuni nu ieşite din comun. M-am gândit, pentru o clipă, că în cazul unui seism – de genul celor atât de anunţate cu surle şi trâmbiţe de diverşi ”cutremurologi” în ultimii ani - întreaga Românie urbană va fi complet paralizată, pe termen nedefinit. Singurii care vor trece de un astfel de dezastru vor fi ţăranii din satele pierdute printre dealuri precum cel văzut la televizor, care, rupţi de o lume din care oricum nu făceau parte, vor continua să-şi vadă de viaţa lor şi de cea a animalelor din grajduri şi coteţe, întrebându-se, poate, seara, la lumina lămpii, de ce nu se mai prinde nici un post la radioul cu baterii primit în dar de la nepoţi.