Se afișează postările cu eticheta şcoală. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta şcoală. Afișați toate postările

luni, 17 septembrie 2012

Început de şcoală, pe stil nou

De dimineaţă, în maşină, abţinîndu-mă cu greu să nu înjur traficul infernal din oraş pe care eram nevoit să-l iau în roţi în drumul spre şcoală, o priveam în oglinda retrovizoare pe fiica mea, aflată pe bancheta din spate: nici vorbă de emoţii, ci mai curând de o stare de absenţă, accentuată şi de vremea mohorâtă care arunca cu stropi răzleţi pe parbrizul maşinii. Până la urmă, avea dreptate: începutul şcolii coincide în mod cu totul nefericit cu sfârşitul vacanţei, ceea ce e de natură să-şi dea suficiente motive de tristeţe: câţi dintre voi se întorc cu bucurie la serviciu după terminarea concediului?

Altceva voiam să spun însă: un alt ”câştig” important al tuturor guvernărilor postdecembriste este şi această demitizare, dezbrăcare de orice veştmânt solemn sau doar sentimental a momentului de început de an şcolar. Fiica mea începe azi clasa a VI-a. Dar la acest moment încă nu ştie câţi ani va mai face în şcoala generală şi în ce clasă va începe liceul. Nu ştie în ce liceu o va trimite repartizarea computerizată de la finele gimnaziului. Nu are habar care va fi oferta de bacalaureate la sfârşitul liceului (examen ce a început să semene tot mai mult cu abonamentele la televiziune prin cablu: poţi alege pachetul social, sau cel standard, sau cel standard plus pachetul HBO şi niscaiva pornouri...). Chiar şi începutul şcolii astăzi este rezultatul unei modificări de ultim moment a datei iniţiale, care era 10 septembrie (nu am înţeles niciodată ce au avut aproape toţi miniştrii învăţământului cu tradiţia începutului şcolii pe 15 septembrie... în ultimii ani, şcoala a început la tot felul de date, care mai de care mai inovatoare, mai puţin în data de 15 septembrie).

Şi totuşi, mă pot socoti norocos: dacă aş fi fost posesorul unui copil de vreo 6 ani, astăzi ar fi trebuit să-l duc în clasa ”zero”, adică într-o clădire deloc primitoare pentru un copil de vârsta lui, într-o sală de clasă cu foarte puţine elemente care să amintească de copilărie şi de joacă, lăsându-l să se descurce cum poate în pauze printre picioarele colegilor cu aproape 10 ani mai mari şi cel mai probabil plângînd cu sughiţuri multe zile de-acum înainte de dorul de ”doamna” lui de la grădiniţă, care îi trăgea până sub bărbie păturica înaintea somnului de la amiază, alături de colegii de grupă.

De partea financiară a debutului şcolii nu are rost să mai pomenesc: au făcut-o cu sârg (ca în fiecare septembrie, de altfel) toate televiziunile în ultima săptămână, prin zeci de reporteri care transmiteau live, cu un aer preocupat, dintre rafturile hipermarketurilor, cât e caietul, cât e stiloul, cât ghiozdanul şi cât uniforma.

Dar poate că demitizarea asta, începutul ăsta de şcoală ”pe stil nou” are totuşi şi ceva bun. Poate că fiica mea – care priveşte cu aceeaşi detaşare pe geamul maşinii prinsă în mijlocul unei coloane nesfârşite, în timp ce mie doar mi se pare că încep să văd mai clar giratoriul la care nu reuşesc să mai ajung, de parcă ar fi o Fata Morgana – are nevoie să înceapă azi o şcoală aidoma societăţii în care trăieşte: inconstantă, născatoare de frustrări, cauzatoare de depresii, nedreaptă... Poate aşa va fi mai pregătită pentru ce o aşteaptă la terminarea şcolii. Până la urmă, nici şcoala precum un turn de fildeş - în care te poţi închide crezînd/sperînd în valori ce nu au nici o legătură cu ce vei întâlni atunci când ieşi - nu e o afacere pentru nimeni. Şi, mai apoi, nu-i aşa?: ce nu te omoară, te face mai puternic!

Astfel că, parafrazînd puţin, aş putea să-i urez fiicei mele, acum la început de an şcolar, un sincer ”să supravieţuieşti bine!” Dar n-o fac. Pentru că încă mai sper, deşi nici eu nu ştiu prea bine ce. Aşa că-i voi ura – ei şi tuturor celor ca ea – să aibă parte de un an şcolar cât mai bun şi să fie sănătoasă. Iar cu restul, vom mai vedea noi.

luni, 30 aprilie 2012

Mândru!

Fiica mea, Ştefana Maria, a obţinut cea mai mare notă la faza judeţeană a concursului ”+ / - Poezie” şi va reprezenta clasa a V-a la faza naţională de la Focşani. La concurs au participat cei cu o clasare de top la olimpiadele de română şi matematică. Bravo!

joi, 26 aprilie 2012

Şcoală pentru şcoală, nu pentru viaţă

Zilele acestea, la mall-ul din oraş a poposit caravana-târg de carte BookLand. Am aflat de eveniment din presa locală (pe care o citesc, ca sarcină de serviciu, în fiecare dimineaţă) şi în seara primei zile am şi fost acolo cu puştoaica. Nu este chiar o desfăşurare impresionantă, dar e, totuşi, un eveniment de rezonanţă la nivel local: am zăbovit printre rafturi aproape o oră şi am cumpărat câte ceva, fiind răsplătiţi cu o înscriere la tombolă şi cu nişte dulciuri (ok - mai mult fiica mea decât mine).

Ieri, puştoaica îmi spune că vineri va trebui să o duc cu o oră mai devreme la şcoală pentru o pregătire suplimentară pentru teza şi un concurs la Limba şi Literatura Română. Mi-am ajustat conştiincios alarmele corespunzătoare pe telefon... apoi am întrebat-o dacă cineva de la şcoală le-a zis de BookLand-ul ăsta. Mi-a răspuns că nu.

Cam asta e şcoala din zilele noastre: autarhică, închisă... un fel de şcoală doar pentru şcoală, fără vreo deschidere pentru ce este în afara ei. Puţin sunt profesorii de limba română care îşi anunţă elevii de vreun eveniment editorial (şi aşa nu foarte dese) din oraşul lor; puţin cei de desen care îi îndeamnă să vadă vreo expoziţie ce urmează a fi vernisată; şi tot puţini cei de muzică interesaţi ca elevii lor să meargă la vreun concert al filarmonicii locale. Sufocată de zeci de concursuri, evaluări în educaţie şi olimpiade la aproape toate materiile, şcoala (ca instituţie, dar şi ca oameni care o reprezintă) uită că esenţa ei este pregătirea copiilor şi tinerilor pentru viaţa din afara şi nu din interiorul ei.

joi, 29 martie 2012

Nu mi-a plăcut

Un recent desfăşurat concurs şcolar de matematică – inspirat de numele unei şcoli de tradiţie din oraş – care anul ăsta a avut chiar şi participare internaţională. Pentru că, pe de o parte, pentru unii concurenţi din afara ţării, subiectele n-au fost traduse integral, fapt care a dus la sesiuni continue de plâns din partea copiilor care nu puteau înţelege ce li se cere să rezolve. Pe de altă parte, festivitatea de final a inaugurat o premieră - s-au acordat nu diplome, ci medalii de participare (aduse în snopi pe masa de premiere): cam jumătate din copii au primit câte o astfel de rondea de gât (a primit şi fiica mea una, de ”bronz”, asta ca să nu fiu acuzat că sunt vulpea care priveşte cu jind la struguri), fără a mai pomeni menţiunile. Nu în ultimul rând, concursul ăsta a fost unul din cele mai scumpe pe anul în curs şi din care, pe ansamblu, se pare că a ieşit o afacere frumuşică: multiplicând taxa de participare de 30 lei de copil cu cei aproape (conform anunţului organizatorilor) 1.300 de participanţi (din acest an concursul s-a extins şi la elevii din clasele cele mai mici) rezultă frumoasa cifră de 39.000 lei.

luni, 12 martie 2012

Nu mi-a plăcut

La Olimpiada şcolară de religie de sâmbătă - faza pe judeţ, fraza de încheiere a testelor a fost ”Doamne ajută!” La ce chef păreau să aibă elevii de concursul ăsta (unii dintre ei veniţi după judeţeana de mate' ţinută în dimineaţa aceleiaşi zile), cred că formula ce putea închide cel mai bine foaia de subiecte ar fi fost ”Dumnezeu cu mila!”

Şi dacă tot am pomenit de faza judeţeană a Olimpiadei la matematică: probabil pentru a testa capacitatea de interacţionare cu disciplina asta în condiţii cât mai defavorabile, elevii au fost anunţaţi să fie prezenţi în sălile de examinare cel târziu la ora 9.10, pentru ca subiectele să fie puse pe tablă abia la 10.40.

marți, 6 martie 2012

Mi-a plăcut

Profesorul de muzică al puştoaicei mele, dl Eugen Sitaru, de la Şcoala ”Take Ionescu”: în fiecare luni face - gratuit - cu elevii săi cursuri de chitară la şcoală... Acum o săptămână, cea mică zdrăngănea ceva vag cunoscut pe corzi. ”Ce-i asta?”, am întrebat-o (de parcă eram în reclama de la Cosmote). ”Down on the corner” îmi răspunde fata. Fluier uimit în gând, că altfel nu-i frumos, fredonând în minte, în restul zilei, melodia celor de la Creedence Clearwater Revival.


Ieri îmi zice că a mai învăţat o melodie. ”S-aud!”, o provoc. Şi îmi cântă - mai chinuit, ce-i drept - ”Amintire cu haiduci” a mult prea devreme răposatului Valeriu Sterian.


Bravo, domn' profesor!