Se afișează postările cu eticheta plăcut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plăcut. Afișați toate postările

luni, 5 octombrie 2015

Nehotărâre

Am dat, acum câteva săptămâni, peste maşina pusă la vânzare de un proprietar... nehotărât.


miercuri, 27 mai 2015

Locale

Mi s-a umplut curtea cu nou-născuţi... de tot felul. Celor 45 de pui eclozaţi de clocitoare chiar de Paşti - şi care acum sunt bine mersi şi toacă tot ce prind în câteva minute – li s-au adăugat 3 pisoi, plus un cuib ascuns dibaci într-o ţeavă din structura de rezistenţă a boltei de viţă de vie, în care am putut – doar cu camera telefonului şi cu flash-ul activ – să număr 7 ciocuri ale puilor unui fel de pasăre, cam cât vrabia, dar ceva mai colorată (asta că i-am văzut pe cei doi părinţi care se agitau prin preajma mea). Ăstora din urmă, ca să-i apăr de ploi, le-am montat şi o umbrelă deasupra. Deci din punct de vedere neonatologic stau foarte bine!


• • •

Am fost acum două week-end-uri să văd vila unei cunoştinţe de la Vlădeşti, pe deal în sus, spre Lacul Frumos. Casa frumos construită, chibzuit, cu spaţii mari, aerisite, cu o terasă numai bună de stat cu orele la un pahar de vorbă... În schimb, poziţia era una extrem de prost aleasă: faţada casei (pe care se găsea şi balconul unui dormitor de la etaj) era la doi metri de uliţa de acces; dinspre toate patru laturile te uitai la alte vile construite în jur; colac-peste-pupăză, duminică dimineaţa toată zona răsuna de manelele lui Salam, difuzate generos de locatarii unei vile în construcţie din apropiere. Mare păcat!
  
• • •

Vorbesc cu o doamnă în timp ce eram în Parcul Mircea cel Bătrân cu ocazia manifestărilor ”Râmnic627”. Îmi spune contrariată: ”nu ştiam că se organizează astfel de evenimente aici”. O iau cu binişorul: ”păi nu aţi citit în ziare, că a apărut peste tot, şi la televiziunile locale?”. ”A, nu”, îmi răspunde doamna, ”că nu citesc ziarele şi la teveu mă uit doar la filme”. ”Atunci prin oraş, nu aţi văzut afişele, sau bannerele?” ”Nu, că nu prea ies...” mi se răspunde. ”Dar pe site-ul primăriei, sau pe Facebook?”, mai fac o ultimă încercare; se uită mirată la mine, aproape ofensată că aş bănui-o de astfel de preocupări. Mă abţin cu greu să nu îi cer adresa cu promisiunea că data viitoare când se va mai organiza ceva similar îi voi trimite o înştiinţare acasă, prin poştă.

• • •

Am avut maşina două zile în service, pentru nişte reparaţii la un prag, şi iar am ajuns să mă enervez de ce văd în postura de pieton. De data asta a fost un copăcel de pe str. General Magheru, rupt la jumătate, în bătaie de joc, de nişte nenorociţi. L-am sunat pe şeful de Spaţii Verzi şi i-am spus ce văzusem; mi-a răspuns cu o voce amară, plină de obidă: ”l-am văzut, domnule, l-am văzut de ieri, dar n-am vrut să-l iau şi am zis că să-l las acolo, măcar o zi, ca să vadă toţi care trec ce fel de oameni trăiesc în oraşul ăsta!”. La câteva zile distanţă, aflu că numărul copăceilor astfel rupţi a ajuns la 6!

miercuri, 11 martie 2015

Dintr-o carte

Citită recent: ”nu există nimic pe lumea asta ce omul n-ar face unui seamăn de-al său, (...) nu există nimic ce omul n-ar face pentru un seamăn”.

luni, 19 ianuarie 2015

Normalitate

O ştire citită pe ziare.com mi se pare o esenţă de normalitate în contextul disputelor aprinse pe tema a ceea ce ar trebui (sau nu) să publice un ziar precum ”Charlie Hebdo” şi reacţia musulmanilor la politica acestuia. O organizaţie islamică - Organizaţia pentru Cooperare Islamică - intenţionează să acţioneze în justiţie publicaţia franceză pentru recentele caricaturi cu profetul Mahomed. Preşedintele OIC a declarat cu această ocazie că ”Libertatea de expresie nu trebuie să devină un discurs al urii şi nu trebuie să îi ofenseze pe alţii. Nici o persoană sănătoasă, indiferent de doctrină, religie sau credinţă, nu acceptă să-i fie ridiculizate convingerile”.

marți, 1 aprilie 2014

Astenii de primăvară

Pentru a doua oară în patru ani, un primar al oraşului este arestat pentru corupţie şi condamnat la închisoare cu executare. Primarul care a deschis seria în 2010 a ieşit şi, chiar dacă se luptă acum cu un al doilea proces, tot de corupţie, este activ pe scena politică locală şi îşi anunţă susţinerea sau contestarea pentru unul sau altul din posibilii candidaţi ai unor posibile alegeri locale parţiale. Un ziarist care a făcut închisoare pentru că a înjunghiat pe cineva şi-a reluat, la terminarea ”stagiului” penitenciar, activitatea jurnalistică şi scoate săptămânal o publicaţie colorată; un altul, condamnat la închisoare cu suspendare, este, în continuare, director de ziar. Mă simt din ce în ce mai minoritar.

• • •

Încă sunt pieton după accidentul avut pe 10 martie. Asiguratorul RCA-ului celui care a intrat în mine mi-a oferit o sumă cu care pot eventual repara maşina cu piese exclusiv second-hand. Am refuzat şi am contestat suma: nu vreau altceva decât revenirea la starea maşinii de dinainte de accident. Aştept răspuns, dar sunt din ce în ce mai pesimist şi, în acelaşi timp, mai convins că în ţara asta mori cu dreptatea în braţe.

• • •

Pieton fiind, am ocazia să văd sau să aud mai îndeaproape multe lucruri urâte din oraş, de care, până la accident, maşina mă proteja. E ca şi cum, după o lungă miopie, cineva îţi dă ochelarii potriviţi şi vezi, în sfârşit, ce se întâmplă cu adevărat în jurul tău. Mi-e dor de miopia de dinainte.




• • •

Recunosc: deşi nu e sănătos, mănânc uitându-mă la televizor. Problema nu ar fi asta, ci faptul că, uneori, pe la mijlocul unui fel de mâncare, dau peste o sesiune de teleshoppimg. Unde am ocazia să văd, în detaliu, cum arată o unghie atacată de ciuperca piciorului (şi ce medicament să cumpăr pentru a scăpa de ea), cum se extrage ceara din urechi într-un mod revoluţionar, cu un mini-aspirator scump ca dracu’, sau cum se aruncă la gunoi râcâiala de pe călcâie după ce te freci cu un fel de aparat special (şi scump ca...). Mâncatul în faţa imaginilor ăstea constituie cea mai bună dietă pentru cineva care vrea să slăbească.

• • •

Pe vremea guvernelor PDL am păcătuit prin lipsa unui prim-ministru: Emil Boc sau Elena Udrea erau doar nişte portavoci – una stridentă şi cealaltă ipocrită - a ceea ce se decidea la Palatul Cotroceni. Acum am ajuns în cealaltă extremă: Ponta e premier, dar şi Băsescu e premier, miniştrii din Guvern îşi dau şi ei cu părerea despre chestii general-guvernamentale (în contradicţie, normal, cu şeful de drept al Executivului), Gâdea de la Antena 3 şi Banciu de la B1TV (mă scuzaţi!) sunt tot premieri, ba şi Antonescu a fost un pic de prim-ministru (până la divorţul de PSD, evident). Nu reuşim nicicum s-o nimerim pe mijloc, ci numai ca beţivul, baleiem drumul dintr-o extremă în alta, lovindu-ne de fiecare dată de garduri şi neînvăţând nimic din toată nebunia asta.

• • •

La finalul unui proiect Comenius derulat de şcoala fiicei mele, cei 21 de copii veniţi în oraş din 7 ţări din Europa se despart cu lacrimi în ochi de colegii lor din Râmnic, la fel de înlăcrimaţi şi ei. Povestindu-mi întâmplări din activităţile comune, Ştefana pomeneşte de o fată, Elizabeth, ”foarte drăguţă”. ”Din ce ţară e?”, o întreb. Fiica mea stă pe gânduri, nedumerită: ”parcă din Olanda, sau din Estonia... sau o fi din Polonia?... nu mai ştiu...”. Remarc cu bucurie că într-o astfel de întâlnire, gestionată în universala limbă engleză, graniţele dispar cu desăvârşire.

joi, 28 noiembrie 2013

Fotografii...

La Târgul de carte ”Gaudeamus” de la Bucureşti la care am ajuns din întâmplare, dar cu mare bucurie, o imagine ”democratică” a ofertei de carte: în stânga - Gabriel Liiceanu la lansarea cărţii sale, ”Dragul meu turnător”; în dreapta, Editura Rao cu un film din seria Hobbit făcut după ultima carte (sau cu o carte scoasă după ultimul film?).

Joc de culori superb; protagonişti: cer la asfinţit şi turnul de sticlă al clădirii BRD.

Bine aţi venit în comuna Milcoiu! Monster - Milcoiu.

Pietonul care stă (roşu) e un pic cam beat.

marți, 16 iulie 2013

Câteva fotografii

Am făcut curăţenie în telefon şi am mai găsit câteva fotografii care mi s-au părut mai deosebite: le postez aşadar aici.

O bancă + comunitatea = love (câteodată se poate!)

O bancă + comunitatea = love (câteodată se poate!)

Fata din fereastră

Furtună peste Sighişoara

Natură adormită cu ziare şi pisică

Pisica din balcon

marți, 9 iulie 2013

Bani cheltuiţi cu cap la Băile Govora

Am dat săptămâna trecută o fugă până la Băile Govora, auzind de finalizarea unui proiect cu finanţare europeană de reabilitare a infrastructurii turistice. Eram destul de neîncrezător de ce voi găsi acolo, chiar dacă fotografiile din comunicatele de prin presa locală păreau în regulă. Surpriza mare a fost să văd că banii europeni se pot cheltui şi cu cap, cu adevărat în folosul comunităţii: reabilitarea parcului, amenajarea unui traseu de promenadă de-a lungul pârâului Hinţa, amenajarea unei fântâni arteziene (pe care am găsit-o oprită, din păcate; sper să fi fost doar o întrerupere de moment) şi multe altele au schimbat radical aspectul staţiunii. Una din vilele din centru - mulţi ani abandonată şi în continuă degradare - era, acum, în renovare. Iar Hotelul Palace - şi el renovat anul acesta - era o splendoare, aducând aminte de vremurile de demult când Băile Govorei erau un punct turistic important pentru protipendanda vechiului Regat. A, şi să nu uit: aici apele minerale sunt (încă) pe gratis, aşa cum le-a lăsat Dumnezeu, şi nu ca la Băile Olăneşti, unde au fost concesionate şi li s-a pus dop cu nişte ”apomate” care dau drumul la izvor numai contra cost.

Trăind într-un oraş în care fondurile europene au fost risipite cu largheţe pe proiecte inutile - un pod peste râul Olăneşti aflat la o distanţă de 60 m de un un altul şi care, în loc să rezolve traficul din zona centrală, mai mult îl încurcă; un pasaj peste calea ferată, rămas fără bretele de acces (adică transformat într-un pod, ce, împreună cu podul peste Olt din Goranu, face o frumoasă pereche de cocoaşe de cămilă) în contextul în care varianta subterană ar fi fost mult mai elegantă, eficientă şi ieftină (dar fără generoasele exproprieri!); prelungirea unui bulevard prin pădure în paralel cu o stradă deja existentă şi altele asemenea - aproape sunt uimit că lucrurile pot decurge şi altfel. Adică normal. Cunosc staţiunea Băile Govora de ani de zile, mama mea a făcut an după an stagii de tratament (eficiente) aici, aşa că pot spune că ce s-a făcut prin proiectul ăsta reprezintă cea mai radicală transformare din ultimele decenii. Bravo celor care au gândit proiectul şi celor care l-au implementat! Iar dacă aveţi îndoieli despre ce v-am spus până acum, daţi o fugă până acolo şi convingeţi-vă singuri!

miercuri, 19 iunie 2013

Minunatul Ferrari

Ştire - pe mai multe posturi, de fapt pe toate - despre accidentul făcut de Adrian (fost Copilul) Minune într-o intersecţie din Bucureşti. Se vorbeşte obligatoriu peste tot despre marca maşinii Minunatului - un Ferarri, evident roşu - şi frecvent se foloseşte termenul de ”bolid”. Ce e nostim, însă, e că din pocnitura ”bolidului” cu un Citroën C4, francezul l-a bătut clar la fund pe italian: Ferarriul arăta şifonat rău, în schimb C4 parcă ar mai fi dat o tură înainte de a se urca pe rampă. Pe vremurile ăstea, nici de căluţul cambrat nu mai poţi fi sigur; mai ales când îl laşi pe mâna cui nu trebuie.

marți, 5 martie 2013

Cer cu avioane

Vineri, 1 martie, de ziua mea, cerul de deasupra oraşului (altfel destul de pustiu, în general) era brăzdat de siajele a patru avioane ce survolau, simultan, zona. Încă nu ştiu cum să interpretez semnul ăsta: o fi ceva cu ”drum de seară” şi dor de ducă, o fi despre ”zburatul” de undeva şi/sau ”aterizatul” altundeva... n-am idee. Dar spectacolul a fost interesant şi mi-am adus aminte că aveam parte de el mult mai des, într-o cromatică absolut superbă mai ales în orele înserării, când făceam armata la Lipova şi salutam toate cursele aeriene ce ieşeau din (sau intrau în) ţară prin (dinspre) Vest.

luni, 19 noiembrie 2012

Cauciucuri de iarnă

Sâmbătă am ”încălţat” maşina cu cauciucurile de iarnă la vulcanizarea de la colţul străzii - adică la o firmă de firmă, cum s-ar zice; coincidenţă: şi cauciucurile au aceeaşi marcă. Acum poate să ningă!

joi, 25 octombrie 2012

Degeaba eşti englez dacă n-ai un neamţ lângă tine

Am văzut duminică seara, pe HBO, War Horse: film de o frumuseţe clasic spielbergiană (adică gâdilitor la corzile sensibile, lăcrimos de-a dreptul pe ici pe colo, de dimensiuni uriaş-epopeice plus cu mesaje care mai de care mai umaniste) care merită văzut, deşi ultima scenă aproape a stricat totul. Una peste alta, un film mai degrabă despre ororile războiului - chiar dacă primul mondial n-a fost nici pe departe plin de orori precum cel de-al doilea. Undeva prin ultima treime, o scenă memorabilă: calul Joey, după o goană nebună printre împuşcături şi explozii de obuze, sfârşeşte în ”no man's land”-ul dintre tranşeele englezeşti şi nemţeşti, încurcat în sârmă ghimpată. Impresionat de chinul calului, un englez se decide să iasă din tranşea sa, agitând un steag alb pe baioneta puştii, ca să meargă la cal şi să-l ajute să scape. Odată ajuns lângă superbul exemplar, prăbuşit într-un caier de ghimpi şi abia trăgându-şi sufletul, englezul îşi dă seama că nu are cum să-l scape pentru că nu are cu ce tăia sârma, moment în care, din cealaltă parte, apare un neamţ - mânat de aceleaşi bune intenţii - cu un cleşte uriaş în mână: ”m-am gândit că s-ar putea să ai nevoie de ajutor”, zice neamţul (citat aproximativ). În final calul este eliberat de cei doi combatanţi aflaţi temporar, pentru o cauză nobil-cabalină, într-o stare de ”piua”.

În concluzie: degeaba ai curajul englezului, dacă îţi lipseşte tehnica germană!

marți, 16 octombrie 2012

Nu mor caii când vor câinii (variantă florală)

Găsite prin telefon: două fotografii ale unui trandafir care, în ciuda a toate din jurul său (gunoaie, deşeuri metalice, pământul uscat până la prăfuire, buruieni de toate felurile - că ăstea cresc oricum), s-a încăpăţânat minunat să înflorească.



sâmbătă, 22 septembrie 2012

Popasul lebedelor pe Olt, la Râmnic

Ieri pe la amiază, prietenul şi colegul meu Paul Balanca m-a sunat să-mi spună că bate podul din Goranu de la un cap la altul încercând să fotografieze din toate poziţiile un cârd de câteva zeci de lebede care au adăstat pe Olt, în drumul lor spre Sud. Am dat şi eu o fugă până acolo cu fiica mea şi le-am văzut, iar acum, cu permisiunea lui Paul, postez câteva din fotografiile făcute de el; mai multe se găsesc pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea.






marți, 7 august 2012

Lumină din lumină

Am descoperit aici o instalaţie minunată, realizată de un student, Yasutoki Kariya, şi numită Asobi (adică Joc).

vineri, 13 iulie 2012

Mi-a plăcut

Muzeul Satului Bujoreni, pustiu şi toropit sub soarele arzător al unei după-amiezi caniculare, luat la pas, după încheierea programului de vizitare, alături de fetiţa mea.

La poalele pădurii
Paznicii casei
Toropeală 1
Contrast
Toropeală 2


marți, 10 iulie 2012

Mi-a plăcut

1. Prima oară a crezut că e mort: un câine nu poate sta în poziţia aia decât dacă l-a călcat vreo maşină. Apoi şi-a întors încet capul spre mine şi mi-a dat seama că e viu şi nevătămat, doar că are o pasiune mai ciudată pentru dormitul pe spate: îl chemă Jimi şi e câinele mascotă al Sighişoarei.

2. Bine zice recensământul populaţiei că ne-am împuţinat tot mai mult în ultimii ani: uite că întreg Poporul venit la Balul său poate încăpea fără probleme în Căminul Cultural al comunei Hetiur.

3. Farmecul unui oraş frumos nu constă doar în obiectivele turistice mari, cele care apar pe coperţile ghidurilor, ci şi în colţurile anonime de stradă de care ai parte mergând de la un obiectiv turistic la altul. Este motivul pentru care Râmnicul nu va fi niciodată, în opinia mea, un oraş turistic adevărat: chiar dacă are câteva obiective, îi lipseşte farmecul drumului dintre ele.

4. Un curcubeu ”prins” din mersul maşinii.

5. O panoramă (nu m-am putut stăpâni să nu mă mai joc o dată cu Panorama Maker) din cetatea Sighişoarei asupra oraşului de la poale.

luni, 9 iulie 2012

Mi-a plăcut

Comuna Daneş, prin care am trecut înspre şi dinspre Sighişoara: n-am văzut, nici măcar în afara ţării, pe unde am mai umblat, o localitate mai plină de flori: în nişte ghivece din lemn de pe marginea drumului naţional 14, pe stâlpii de curent, în aranjamente florale rustice şi în faţa (adică pe domeniul public) aproape a fiecărei gospodării de la stradă - trandafiri superbi înconjuraţi de zeci de alte soiuri de flori minunate. În grabă fiind, n-am apucat să fac fotografii, nici la dus, nici la întors, astfel că folosesc spre ilustrare câteva imagini de pe un site, menţionând că în timp ce le căutam am mai aflat, de pe acelaşi Internet, şi de alte lucruri frumoase, din turism şi din istorie, pe care comuna asta de la marginea de Sud a Mureşului le poate arăta.