Se afișează postările cu eticheta proşti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proşti. Afișați toate postările

vineri, 29 ianuarie 2016

De ce nu fac meteorologii de la ANM nici cât o ceapă (degerată)

Îmi verific azi e-mailul de pe Yahoo şi îmi sare în ochi un titlu-link către Adevarul.ro cu prognoza meteo pentru luna februarie, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie. Dau sa il deschid, dar ma opreşte un gând parşiv: oare cum o fi fost prognoza pentru luna ianuarie 2016, anunţată la sfârşitul lui decembrie 2015? S-o fi adeverit ea?

Nu îmi trebuie mai mult de 15 secunde ca să dau de materialul ”Prognoza meteo pentru ianuarie şi februarie. Temperaturi de până la -7 grade Celsius” (sublinierea îmi aparţine) de pe RomâniaTV de prin 29 decembrie 2105. În care, citând ”specialiştii” Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se spunea:

”În prima lună din 2016, valorile termice se vor situa, în general, în apropierea mediilor climatologice (de -2,1 grade Celsius) în centrul, nordul şi local în vestul ţării. În rest, valorile de temperatură pot fi peste norme. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei şi Moldovei, între -6 şi -7 grade Celsius, iar cele mai ridicate în Dobrogea, între -1 şi 2 grade Celsius. 
În privinţa precipitaţiilor, prognoza ANM relevă că acestea vor fi, în ianuarie, apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor vor avea o tendinţă de excedent. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 74 l/mp), Oltenia (57 l/mp), Banat şi Crişana (câte 54 l/mp).”

La doar două zile de la emiterea acestei prognoze, vremea îşi băga picioarele în opinia ”specialiştilor” ANM şi trântea scurt un ger scurt de toată frumuseţea de Revelion (cu temperaturi între -15 şi -5 grade Celsius), apoi, la jumătatea lunii, punea trei zile lacătul pe sud-estul României cu un cod galben şi unul portocaliu de viscol şi ninsori, pentru ca, imediat, să întregească peisajul cu un cod galben de temperaturi scăzute (minime de - 15 până la -20 grade Celsius, izolat chiar -28, maxime de -10 grade Celsius) în aproape toată ţara, între 19 şi 25 ianuarie.

Aşa că, fără s-o mai citesc, am închis pagina cu prognoza pentru luna februarie, supărat că în noaptea de Revelion n-am mai apucat să fac calendarul ăla cu 12 foi de ceapă, care ar fi avut şanse mai mari să îmi indice vremea corectă decât ”meteorologii” de la ANM.

marți, 6 octombrie 2015

Greşeli

David Cameron, PM Marii Britanii, despre intervenţia ruşilor în Siria împotriva (cel puţin deocamdată) SI: ”Putin a făcut o mare greşeală”.

Recep Erdogan, preşedintele Turciei, despre acelaşi subiect: ”Rusia face o greşeală gravă”.

Moscova a recunoscut că un avion de luptă rus a încălcat sâmbătă, ”din greşeală”, spaţiul aerian al Turciei.

SUA a bombardat din greşeală un spital al Organizaţiei ”Medici fără frontiere” din Afganistan.

luni, 1 iunie 2015

Mulţimi (I)

Iniţiativa unor parlamentari de a pune lacăt duminica pe uşa supermarketurilor dă o grea lovitură uneia dintre cele mai puternice tradiţii româneşti post-decembriste. Păi cum îşi mai poate petrece românul ”verde” duminica lasată liberă de la Dumnezeu altfel decât vânturând fumul la grătarul de pe bloc sau plimbându-se alene, cu toată familia strânsă cârd în jur, pe lungile culoare ale templelor comerţului modern?

Familiile îşi fac un adevărat ritual din plimbarea duminicală la Carrefour, Kaufland, Penny, Lidl şi care or mai fi ele: tatăl este responsabil cu condusul căruciorului – că doar de-aia are permis auto, chiar dacă luat din a patra încercare! – copilul stă încălţat, în picioare, la prora căruciorului – cam pe unde oamenii normali aşează telemeaua, ceafa de porc sau pâinea feliată – alternând între rolul lui Leonardo DiCaprio din ”Titanic” şi cel al unui claxon blocat pe intermitent atunci când se produc ambuteiaje pe culoarele principale – soţia gravitează precum un satelit în jurul căruciorului familial transferând aferată cantităţi industriale (”lasă, Gicule, că nu se ştie, mâine poate se scumpeşte iar toate!”) de produse alimentare de pe rafturi în lighioana argintie pe roţi, iar mama soacră e lăsată strategic afară, să stea la coadă la mici, să mănînce şi gura lor ceva la ieşirea victorioasă din strâmtorile caselor de marcat.

Într-o variantă ceva mai trendy, personajele sunt un cocălar cu figură sictirită – care a avut grijă să-şi lase bolidul chiar în faţa intrării în supermarket, pe una din benzile de circulaţie şi cu blocarea corespunzătoare a altor trei amărâţi care şi-au parcat maşinile regulamentar, ca nişte tâmpiţi corecţi ce sunt! – femeia din dotare este o paraşută plină de ifose, care gustă cu un aer scârbit, la vitrina cu servire asistată, din 10 feluri de brânză până să se hotărască să cumpere 100 de grame de caşcaval ”Rucăr”, iar copilul din dotare este un sugar gras şi bălos care plânge de zor, storcindu-şi pampersul plin de rahat de partea superioară a căruciorului – destinată, şi ea, tot produselor de tot felul, în mare parte ingerabile – încearcând, fără succes, să muşte din mânerul căruciorului.

Nu mai vorbim de distribuţia din parcare: ţărănci care încearcă să-ţi vândă tocătoare de lemn care se crapă la primele şniţele pe care îndrăzneşti să le baţi pe ele, puradei desculţi care se oferă dezinteresaţi să-ţi ducă căruciorul înapoi în schimbul monedei de 50 de bani, cerşetori mangă care se zgâiesc la tine până ţi se opreşte ”Thuringer”-ul în gât sau ”voluntari” zeloşi care te urmăresc prin toată parcarea ca să contribui la salvarea nu ştiu cărui copil suferind de o boală obligatoriu terminala – ”vă dăm chitanţă, domnu’!”; mersi, imprimantă am şi eu! - la care se adaugă numeroşii şoferi de duminică, ce reuşesc, transpiraţi de emoţie, să-şi parcheze maşina din numai opt mişcări, în aplauzele şi aprecierile ţâţâite ale întregii familii.

Cum să strici o asemenea distracţie? Ce suflet de câine trebuie să ai ca să îţi treacă prin minte o asemenea monstruozitate? Ce dacă dorinţa de a face nişte minime cumpărături la supermarket duminca se transformă într-o adevarată corvoadă pentru cineva pentru care socializarea înseamnă ceva mai mult decât ciocnitul cărucioarelor printre rafturile supermarketurilor? Nu răpiţi românilor una din puţinele distracţii care le-a mai rămas şi care îi face să se simtă cetăţeni activi, membri ai unei comunităţi capitaliste şi voci responsabile în marele cor occidentalo-consumist! Amin!

luni, 25 februarie 2013

Idiocracy now by Harlem Shake

Nu era neapărat nevoie de studiul geneticianului GeraldCrabtree (de la Stanford, adică fost ”aproape” coleg cu o meteorică ministresă a – cui altceva decât? – învăţământului, Corina Dumitrescu pe numele ei, menţionată doar pentru că se potriveşte ca o mănuşă subiectului) ca să-mi dau seama că lumea se tâmpeşte. Crabtree zice că e de la modificările genetice şi de la viaţa la oraş. Trebuie spus că sunt destui care îi contestă concluziile, nu neapărat că n-ar fi aşa, dar că n-ar avea cifre care să le susţină.

Dar cine are nevoie de cifre? Ia ieşiţi pe stradă, la orice oră din zi (că noaptea nu e indicat!) şi trageţi un pic cu urechea – ştiu, nu e frumos, dar cercetarea scuză mijloacele! - la cum vorbesc oamenii între ei. Şi liceeni, şi din cei mai vârstnici (asta ca să nu fiu acuzat c-aş fi animat de vreun conflict între generaţii). Sau daţi drumul la televizor – pe la cinci - cinci şi ceva, mai pe seară, sau şi mai târziu, în noapte - şi vedeţi ce programe sau ce filme rulează şi de ce ratinguri au parte. Sau urmăriţi un talkshow televizat oriunde veţi vrea – la RTV, la Antene, la Realitatea, la B1 (mă scuzaţi, vorba ”Cîrcotaşilor”) şi ascultaţi atent – atât cât puteţi rezista – la ce vorbesc politicienii (bonus: staţi cu ochii/urechile şi pe ”moderatori”, că merită!). A, şi să nu uit: uitaţi-vă şi la reclamele de la televizor (sau ascultaţi-le pe ălea de la radio) – cu Tudor Albu ”cu îmbunătăţiri” care plăteşte ”pac-pac” on-line factura la Enel, sau cu familia Petrescu ”Fairy”, sau toată seria de spoturi de la ”farmacia inimii Catena”; la radio e campioană casnica aia amorezată de poştaşul împreună cu care se tot minunează de preţurile de la Lidl. Pentru amatorii de sado-masochism, am o sugestie hard: încercaţi să pricepeţi o lege adoptată de supradimensionatul nostru parlament (nu că atunci când era mai slim ar fi fost mai logic!). Iar dacă nu v-a durut îndeajuns, vedeţi şi dacă se poate aplica! Iar pour les connaisseurs: vizitaţi o expoziţie de artă modernă! Nu-i aşa că mâzgăliturile de pe pereţi ale copilului dumneavoastră cel neastâmpărat capătă, acum, un cu totul alt sens? În fine, celor care, în ciuda tuturor celor de mai-nainte, încă le mai pâlpâie o fărâmă de speranţă în suflet, le spun doar atât: ”Harlem Shake”.

După toate acestea, mai aveţi nevoie de cifre ca să fiţi convinşi că ne tâmpim de la o zi la alta?

În 2006 era lansat filmul ”Idiocracy”, despre un tip din armata americană, modest mobilat intelectual, ce acceptă un experiment de hibernare, care însă, în loc să dureze un an, se întinde o jumătate de mileniu. Lumea din 2505 în care Joe Bauers se trezeşte e populată (şi condusă, evident) exclusiv de tâmpiţi, iar el devine astfel cel mai inteligent om de pe planetă. Filmul e agreabil, eu însă am două obiecţii, mari şi late: prima – aşa ceva nu poate fi o comedie, iar a doua – orizontul de 500 de ani este mult, mult prea optimist: ”idiocraţia” - vorba unui post TV care a construit-o cu spor, de la înfiinţare şi până la suspendarea licenţei de emisie - ”se întâmplă acum”.

marți, 3 ianuarie 2012

Biserica vrea un Dumnezeu prost

Statistica asta era despre 2009 (dar înclin serios să cred că în ultimii doi ani cifrele au fost aceleaşi, dacă nu în creştere: pe atunci nu începuse celebra comasare a şcolilor): la fiecare două zile s-a construit o biserică şi în fiecare zi au dispărut trei şcoli. Partea cu şcolile e mai puţin vizibilă; în schimb, bisericile ortodoxe nou construite (sau în curs de) au devenit element obligatoriu de peisaj peste tot. Unele situaţii par greu de înţeles pentru oricine, virând spre absurd: biserici nou construite la câţiva zeci de metri de altele, în picioare de decenii sau de secole; biserici ridicate stingher în plin câmp, sau pe dealuri, fără nici o legătură cu vreo comunitate – oraş, sat, cătun... orice, numai să fie ceva locuit de oameni; biserici proiectate în stiluri străine locului (arhitectura moldovenească, atât de frumos ilustrată de Putna, Voroneţ sau Neamţ, poate fi acum admirată şi în oraşe din centrul Transilvaniei).

Biserica Ortodoxă este, în ultimii ani, într-o ofensivă şantieristică şi nu mai are timp să vadă cum mor şcolile din jurul ei. Preocupată de proiecte precum cel al Catedralei Mântuirii Neamului, Biserica nu mai are timp să-şi aducă aminte că numele de ”dascăl” dat azi învaţătorilor sau profesorilor vine de la faptul că, pe vremuri, dascălul bisericii era şi cel care preda citirea şi socotitul la şcoala satului, în absenţa unui învăţător. Pentru Biserică nu conteaza cât de instruit este cineva, atât timp cât îşi face cruce, pupă mâna preotului şi umple sârguincios cutia milei. Număratul până la 10 – câte porunci a rânduit Dumnezeu poporului Său – e mai mult decât de-ajuns pentru orice credincios adevărat.

Biblia spune că Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa. În opinia preoţimii române de astăzi, înseamnă că Dumnezeu este aidoma credinciosului ideal: fără carte, fără discernământ, supus în faţa a orice este întărit de fluturarea crucifixului sau agitarea cădelniţii. Adică prost.