Se afișează postările cu eticheta cultură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cultură. Afișați toate postările

marți, 27 august 2013

Noul dicţionar explicativ al formei fără fond

Mare eveniment cultural local în provincia provinciei: sărbătorirea unui scriitor cunoscut la nivel naţional, subiect în manualele de literatură şi ajuns la o vârstă venerabilă. Numărul vorbitorilor (stabilit iniţial) se dublează, iar momentul se întinde pe o durată, şi ea, dublă decât cea preconizată. Se rostesc laudatio fierbinţi şi se înmânează diplome, plachete, medalii, hrisoave şi flori; la final, scriitorul sărbătorit trebuie să fie ajutat să care toate cele primite.

La analiza ”clinică” a evenimentului, se evidenţiază două ”tulburări”.

Primeia i-am găsit repede un nume: glasofilia (prin opoziţie la glasofobia: teama de a vorbi în public) - plăcerea de a vorbi în faţa unui auditoriu, nevoia de a ţine discursuri. La o adunare de genul ăsta, nu exişti dacă nu vorbeşti: degeaba eşti în public (şi poate ai mai avut şi ghinionul să stai în unghiul mort al singurului cameraman care înregistrează evenimentul pentru a-l difuza la televiziunea locală, astfel că nu te vei vedea deloc!). Aşa ceva nu se face! - trebuie vorbit, trebuie spus două cuvinte măcar, trebuie ieşit în faţă. Microfonul de pe stativul amplasat în faţa unei asistenţe captivă pe scaunele aranjate în semicerc larg se dovedeşte a fi o ispită căreia puţini îi pot rezista. În plan mai adânc, nevoia vorbitului în public se traduce prin dorinţa unui plus de popularitate de origine cantitativă: cu cât sunt mai mulţi cei care te ascultă, cu atât eşti mai apreciat (vezi discursurile lui Hitler, Ceauşescu, Castro, Chavez & Co). Ca o particularitate a evenimentului mai-nainte-pomenit, se desprinde dorinţa de înnobilare publică: evident că vorbe sau diplome sau medalii sau hrisoave sau plachete sau flori i se puteau oferi sărbătoritului în oricare din momentele evenimentului, într-o relaţie bi-laterală privată, discretă; dar atunci ce farmec mai are aşa ceva şi ce folos dacă nu o faci în văzul întregii lumi? În acest caz putem vorbi de transferul de popularitate de origine calitativă: adică uite (tu, lume, care stai pe scaune şi mă priveşti) cu ce om mare mă relaţionez eu, oferindu-i o diplomă (sau medalie ş.a.m.d.) şi onorîndu-mă din onoarea lui!

Cu a doua afecţiune am avut ceva dificultăţi până să îi găsesc un nume. Pentru că nu-i puteam spune pur şi simplu ”plăcereadeaoferidiplomeşimedalii”, am ”săpat” un pic în greacă (mulţumesc Ace Translator!) şi am alcătuit diplomaprosforafilia, adică plăcerea de a oferi diplome... sau titluri... sau medalii... sau... Este o modalitate de autoînnobilare: ceea ce se oferă nu aduce onoare celui căruia îi este oferit, ci celui care oferă. Destinatarul – om mare, cum am stabilit – nu se va lăuda vreodată că a primit Diploma de Excelenţă de la societatea culturală judeţeană ”X” sau de la asociaţia culturală orăşenească ”Y”; în schimb, preşedinţii de la ”X” şi de la ”Y”  vor menţiona, ori de câte ori vor avea ocazia, cu emfaza adecvată, că i-au oferit o ”Diplomă de Excelenţă” şi ”Placheta de Onoare” Maestrului Cutare, cu ocazia ”Ţ”.

În provincia provinciei, forma fără fond este la ea acasă. Şi glasofilia, şi diplomaprosforafilia sunt manifestări ale găunosului îmbrăcat în sclipici, ale golului la cravată şi ale lipsei gălăgioase.

joi, 1 august 2013

Caravana Cărții BookLand revine la Râmnicu Vâlcea, în faţa Parcului Mircea cel Bătrân

La Râmnicu Vâlcea ai de unde să citeşti! Pentru că BookLand, caravana cărţii, poposeşte aici pentru al doilea an consecutiv! BookLand îşi instalează tabăra marţi, 6 august, lângă Parcul Mircea cel Bătrân, pentru un rendez-vous intelectual prietenos şi deloc scorţos. Te aşteptăm până duminică, 18 august, cu o avalanşă de cărţi, tombole şi surprize. Şi, aşa cum te-ai obişnuit, evenimentele artistice şi culturale pe care ţi le-am pregătit îţi vor umple timpul în cel mai plăcut mod!   


Mulţumim Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.

”Pentru municipiul Râmnicu Vâlcea este o mare bucurie să găzduiască acest eveniment, cu atât mai mult cu cât  Caravana BookLand coboară în stradă, între cetăteni, interacţionând cu oamenii şi nu oriunde, ci chiar lângă Parcul Mircea cel Bătrân  Acest eveniment este o reconfirmare a statutului oraşului nostru, de important centru cultural. Am sprijinit şi vom sprijini întotdeauna toate evenimentele culturale, mai ales pe cele care aduc cartea şi cultura în mijlocul oamenilor”, a declarat domnul Gigi Ion Matei, primar interimar al Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Ai cu ce te lăuda? Vino în Caravana BookLand, unde găseşti cele mai noi apariţii editoriale, care îţi vor face viaţa mult mai frumoasă şi conversaţiile mai interesante. Te aşteptăm cu peste 6000 de titluri de carte de la aproape 100 de edituri, la preţuri de producător.

“Anul acesta, BookLand revine şi mai aproape de prietenii săi! Am reorganizat itinerariul Caravanei, am stabilit alte locuri de întâlnire la îndemâna tuturor, locuri mai accesibile, mai populare, şi, de ce nu?, mai vizitate, şi am pregătit momente artistice şi culturale care să satisfacă pretenţiile tuturor prietenilor cărţii: de la cel mai mic până la cel mai mare”, spune Sorin Lucaci, PR Manager BookLand.

“Caravana Bookland este fără îndoială cel mai mare târg de carte urban, iar Editura Nemira este mândră să facă parte din acest fenomen cultural. Aşteptăm să ne  întâmpinăm prietenii şi cititorii fideli cu titluri consacrate şi cu cele mai îndrăgite serii de autor. Vrem să le oferim cititorilor noştri cele mai noi aparitii, aşteptându-i în spatiul primitor şi modern pus la dispoziţie de BookLand.”, declară Maria Galan, Marketing Manager Editura Nemira.

Pentru mai multe informatii despre desfasurarea Caravanei BookLand, oferte, promotii, concursuri si alte stiri savuroase din lumea cărtii, te aşteptăm în comunitatea BookLand. Alătura-te şi tu cu un LIKE:  https://www.facebook.com/targdecarte


Despre BookLand

Caravana BookLand
Caravana BookLand este o serie inedită de târguri mobile de carte, muzică, film şi jocuri, aflată la a 3-a editie, prezentă pe parcursul anului 2013 în 19 oraşe din ţară, timp de 42 de săptămâni (5 Martie – 23 Decembrie). Conceptul BookLand este unul inovator, atât prin amploarea geografică, cât si prin formatul dinamic cu servicii integrate puse la dispozitia editurilor (logistică / vânzare / promovare). BookLanderii sunt aşteptati in principalele pieţe, parcuri şi centre comerciale din ţară cu mii de titluri la preţ de producator, premii şi momente de exceptie.

Libraria online www.book-land.ro
Pentru a pastra legatura continua cu clientii intalniti in Caravana, BookLand a lansat în noiembrie 2011 şi libraria online www.book-land.ro, care oferă peste 27,000 titluri carte, muzica, film, jocuri, cadouri si birotică. Pe lângă preţurile reduse cu până la 25%, în fiecare colet clientii găsesc cadouri variate de la o săptămână la alta. Odata creat contul pe www.book-land.ro clientii beneficiaza de un voucher de 5 lei, iar prima comanda in valoare de minim 50 lei se livreaza cu cost de transport zero.”

Le multumim pentru sustinere partenerilor media:
Ziarul de Vâlcea, Curierul de Vâlcea, Curierul de Râmnic, Viaţa Vâlcii, Vocea Vâlcii, Radical de Vâlcea, Arena Vâlceană, Radio Vâlcea 1, TV Vâlcea 1, Etalon TV, Radio Metronom, Antena 1 Rm. Vâlcea, TVR Craiova

Presa nationala:
Prima TV & MagicFM, Hyperliteratura.ro,  realitatea.net, Eva.ro, National-magazin.ro, Ziare.com, NiNuzer.ro, Stirilazi.ro, Romaniapozitiva.ro, Copilul.ro, Renne.ro, Saptamana.com, Adevarul.ro, Ziarelive.ro, Edu-news.ro, Cefacemimi.ro, Visineu.ro, E-stireazilei.ro, Egophobia.ro, Ultima-ora.ro, Larevista.ro, mujer.ro, lyla.ro, 121.ro, 9am.ro, iqads.ro, tpu.ro, semnebune.ro, vreaubilet.ro , tree.ro, bebelu.ro, teenpress.ro, addox.ro, amelie.ro, feminis.ro, one.ro, ftr.ro, jurnallifestyle.ro, bookuria.info,  ele.ro, walking-on-letters.blogspot.ro, calendarevenimente.ro,  amdoar18ani.ro, instilulmeu.ro, business24.ro, serialreaders.com,  stiriong.ro, ziare-pe-net.ro,  pe scurt.ro, ultima-ora.ro, femeiastie.ro, ziarelive.ro, dacicool.ro, fabuloasa.ro.

miercuri, 23 ianuarie 2013

Cultura în provincia provinciei

Mai ţineţi minte, de pe vremea ailaltă, roboţeii din pachete goale de ţigări? Marlboroul sau Camelul se pretau la aşa ceva: pachetele erau cartonate şi se puteau lipi uşor între ele, astfel încât să rezulte o formă umanoid pătrăţoasă, plasată la loc de cinste în sufrageria familiei. De obicei pe televizor, detronând peştele de sticlă şi mileul din macrame. Sau cartuşele – tot goale – de ţigări, mai ales de Kent, aranjate în vitrină, printre bibelouri reprezentând balerine degasiene sau beţivi care reazămă gardul? Sau sticlele de whisky – cei mai modeşti se mulţumeau şi cu Cinzano sau cu Stolicinaia – goale şi ele care umpleau ”barul” improvizat în sufragerie, alături de doze de Pepsi sau de Coca-Cola? Sau -  tot acolo – punga de Alvorado, de mult golită? Ne mândream cu ele, ne înveleam în aerul de bunăstare, de occident, pe care ni-l dădeau. Ce mai conta că fumam Snagov, că beam la masă ţuica de la ţară sau vinul roşu de la naşu’, că ne răcoream cu Brifcor sau că dimineaţa ne trezeam cu veşnicul ”nechezol” ce nu avea în comun cu cafeaua nici măcar culoarea?

Cam tot aşa e şi viaţa culturală în provincia provinciei în care unii – mulţi –sunt condamnaţi să vieţuiască. La momentele festiv-festiviste, oficialii se înconjoară cu râvnă de ”valorile” culturale locale - mereu aceleaşi, se pozează cu ele, iar discursurile li se umplu de panegirice lăcrimoase despre marile ”opere” perene ale ”concetăţenilor cu care ne mândrim”. Dar e la fel cum ne lăudam noi, pe vremuri, cu roboţeii din pachete de ţigări, cu sticlele de băuturi străine sau cu pungile de cafea nemţească: totul e gol, e doar o formă care nu se va mai umple niciodată, dar care poate încânta eventual copii slabi la minte cu luciul şi culorile ei. Oamenii ”de cultură” sunt goi şi ei: cercetările lor sunt compilaţii ale altor opere şi ele compilate de alţii înaintea lor; creaţiile lor literare sunt nulităţii închise frumos între coperţi colorate şi prefeţe şi postfeţe scrise de alţii aidoma lor, care au fost şi ei prefaţaţi şi posfaţaţi la rându-le; operele lor artistice sunt însăilări vizuale care, în lipsa oricărui talent, se revendică de la cele mai abstracte, absconse şi experimentale curente artistice.

Dar sunt goi! Sunt doar ambalaje goale! Iar actul de ”cultură” îţi lasă, la final, în cerul gurii un gust murdar de tutun ieftin amestecat cu băutură trezită, suc din chimicale şi zaţ răsfiert.

vineri, 28 decembrie 2012

Cronică de film: ”Viaţa lui Pi” (nu citiţi decât după ce l-aţi văzut!)

”Viaţa lui Pi” poate fi doar un splendid film de aventuri dacă ratezi cumva ultimele 10 minute din peliculă. Odiseea din Pacific a tânărului indian şi a însoţitorului său feroce – tigrul bengalez Richard Parker, expusă prin apelul continuu la peisaje tulburătoare şi fascinante efecte speciale, este o încântare pentru oricine. Ultimele 10 minute, însă, devoalează toată aventura nautică care te ţine cu sufletul la gură ca fiind doar închipuirea, carapacea, protecţia pe care eroul povestirii - Piscine Molitor ”Pi” Patel – şi-a construit-o pentru a supravieţui naufragiului, pierderii familiei şi lunilor lungi de rătăcire pe ape.

Filmul vorbeşte, astfel, în primul rând, despre rolul terapeutic al închipurii, al imaginaţiei, al poveştii, în esenţă, într-o situaţie de criză majoră. Spre deosebire de practicile psihanalizei moderne, care încearcă să dezgroape din subconştient cele mai ascunse gânduri, ”Viaţa lui Pi” spune simplu că dacă vrei poţi trăi într-o (şi cu o) poveste: în felul acesta nu-ţi pierzi minţile şi poţi trece mai departe peste o traumă. În acelaşi timp, însă, povestea adevărată trebuie spusă, mărturisită, ca o eliberare. ”Pi” Patel o face în minutele de final ale filmului, povestind despre atrocităţile cărora le fusese martor în primele zile de după naufragiu, despre uciderea mamei sale de către bucătarul francez al vasului cargo, despre înjunghierea apoi a acestuia de către tânărul indian şi despre cele 227 de zile de plutire în derivă până la eşuarea pe ţărmul Mexicului. Se descifrează, astfel, şi episodul cu insula plutitoare, populată de mii de suricate, ospitalieră peste zi, dar ucigaşă în timpul nopţii: ”Pi” Patel putea rămâne pe această insulă – adică prins complet în fantezia sa – dar s-ar fi pierdut, până la urmă, precum cel al cărui dinte este descoperit învelit în planta carnivoră şi fosforescentă. Aşa că este nevoit să plece mai departe, până când reuşeşte să pună piciorul pe pământ ferm. Plânsul care îl zguduie pe ”Pi” Patel la despărţirea pe plajă de tigrul Richard Parker – un alter ego pe parcursul întregii derive - semnifică ieşirea din vis şi intrarea în realitate.

”Alege ce poveste vrei să crezi”, zice eroul principal spre final. ”Pi” Patel şi-a ales povestea, supravieţuind încercării şi regăsindu-se, după decenii, ca un om împlinit, căsătorit, cu copii. Eu asta am ales să înţeleg din acest film şi aştept să regăsesc ”Viaţa lui Pi” pe lista nominalizărilor la Oscar şi nu doar la efecte speciale sau coloană sonoră, ci la categoria ”Cel mai bun film”.

marți, 19 iunie 2012

(Alt)Ceva frumos

Sunt momente în care iubesc pur şi simplu Internetul pentru ceea ce oferă. Unul din aceste momente s-a petrecut acum câteva zile când, din link în link, am dat peste Illusion - The Most Amazing Creation in Art, Photography, Design and Video, un site plin de minunăţii de toate felurile. Am ales (cu greu) pentru ilustrare câteva fotografii făcute cu o tehnică specială (din care, evident, lipseşte Photoshop-ul) de Jack Long, un artist fotograf.




marți, 22 mai 2012

Un site fascinant

Am descoperit de curând rătăcind pe www un site (sau un portal, mai degrabă) de-a dreptul fascinant, care m-a împăcat simţitor cu  arta modernă cu care nu reuşeam să rezonez... în puţinele momente când am timp mă plimb prin secţiunile sale precum un copil printre nesfârşite rafturi cu jucării... şi sunt, mai nou, un fan al gif-urilor animate după ce am văzut creaţiile unui artist, dintre care am ”furat” imaginea din postare. Recomand!

miercuri, 18 ianuarie 2012

Cultura ”de vernisaj”

Anul trecut, cred că era pe la începutul verii, am fost cu fetiţa mea la o expoziţie combinată - pictură şi fotografie - la Muzeul de Istorie de pe Calea lui Traian; era într-o marţi, iar despre vernisajul expoziţiei citisem în ziarele apărute în săptămâna de dinainte materiale în nota obişnuită a presei locale: adică citate ale oficialilor participanţi, spicuiri din discursul organizatorului şi ceva date despre artişti (în această ordine a importanţei), plus câteva ilustrări fotografice, mai mult cu cei prezenţi la vernisaj şi mai puţin cu lucrările expuse.

Expoziţia a fost, în primul rând, una interesantă şi, pe ansamblu, agreabilă. Am avut şansa să o vedem şi să o comentăm pe îndelete, fiind complet singuri în sălile muzeului. La ieşire, am întrebat-o pe doamna care vindea biletele la intrare (am plătit 3 lei pentru două persoane, un adult şi un copil) dacă au avut mulţi vizitatori, de la vernisaj şi până atunci (adică în cele cinci zile trecute).

Mi-a răspuns că noi suntem primii.

Nu, nu a fost un caz izolat: am mai mers, de atunci, şi la alte expoziţii, constatând că impactul acestor evenimente culturale era identic: vernisaje pompoase, animate, pline de oficiali vanitoşi, intelectuali ce îşi recuperează latura artistică doar în lumina proiectoarelor de la camerele de filmat, jurnalişti de serviciu sau pur şi simplu băgători de seamă interesaţi mai degrabă de mesele cu gustări şi băuturi pe gratis... urmate de o deplină pustietate în restul zilelor în care simezele stau ocupate.

Departe de a mai fi un fenomen intim, de comuniune între obiectul artistic şi admiratorul fermecat, consumul de artă în oraşul ăsta este, obligatoriu, o activitate de grup, la care se vine nu pentru a vedea, ci pentru a fi văzut. Un vernisaj devine, astfel, subiect şi de rubrică culturală, dar şi de cronică mondenă; este ocazia perfectă de a prezenta o rochie, un autoturism, cea mai recentă vacanţă sau un ceas de firmă; este momentul de glorie al intelectualui comunitar, al mecena-ului (ştiu ca e un abuz lingvistic; tocmai de aceea mi s-a părut potrivit) pe bani iliciţi sau al politicianului suferind de narcisism televizat. Arta devine un mijloc, nu un scop în sine, manifestarea ei e doar o treaptă într-o ascensiune spre sfere mai înalte (sau măcar mai vizibile), iar lucrările agăţate pe pereţi fac simplă figuraţie şi decor într-un spectacol în care ele nu au avut niciodată rolul principal.