Se afișează postările cu eticheta politică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politică. Afișați toate postările

luni, 17 decembrie 2018

Când şi veştile bune sunt, de fapt, proaste...

Pe un post TV, acum câteva zile, o crainică anunţă uşor entuziasmată că, uite!, suntem şi noi fruntaşi la ceva pe Europa, nu doar în coada clasamentelor... si continuă cu datele unui eurobarometru, parcă, în care ocupăm locul II pe continent la dorinţa de învăţare a unor limbi străine. Ştirea migrează apoi spre interesul românilor pentru limba germană (?), după care în cadru apare o domnişoară care spune că acestă limbă i se pare de viitor, mai ales în contextul în care ar vrea să lucreze, mai încolo, în Germania. Este şi momentul în care ştirea asta pozitivă alege să emigreze şi ea, lăsându-ne cu informaţia de bază că, oricum ai da-o, tot mai bine e dincolo.
Alles Gute!

joi, 2 februarie 2017

Gambitul PSD: Guvernul şi-a făcut datoria, guvernul poate să moară

Eu cred că Guvernul îşi va da demisia în următoarele 9 zile.

Este modul în care PSD va înţelege să răspundă (!) presiunilor străzii: îi va sacrifica pe anonimii plasaţi fără nici un fel de temei de competenţă în fotoliile ministeriale, nişte simpli pioni care au putut fi daţi la schimb pentru o Ordonanţă care îl absolvă pe Dragnea & Co. de procese şi alte bătăi de cap penale.

Dragnea deja s-a spălat pe mâini în ceea ce priveşte ordonanţele nocturne: ”Eu nu sunt la Guvern. (…) Şi eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, după ce m-am întors din America, n-am înţeles foarte mult, exact ce vor sa facă (…). Nici nu am vorbit cu ei şi nici nu vreau să vorbesc cu ei acest lucru”. Premierul Grindeanu deplânge deturnarea ”protestului paşnic”, pentru care nutreşte ”respect”, de către ”grupări” violente, iar miniştrii care şi-au dat demisia după protestele de miercuri seara au făcut-o doar pentru îmbunătăţirea imaginii de ansamblu şi nu pentru că ar fi fost înşelaţi în aşteptări de guvernul lor. Până şi jurnalele de ştiri ale Antena 1 au început să prezinte cât de cât obiectiv protestele din întreaga ţară.

Strategia de tip ”Capul lui Moţoc vrem!” este soluţia şi pentru că, odată demis, noul Executiv interimar (de fapt acelaşi), nu va mai avea dreptul legal de a emite sau abroga ordonanţe de urgenţă.

Probabil că demisia se va întâmpla în acest week-end, în consecinţa şi a şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD de azi, astfel încât luni, noul vechi Executiv va avea doar statut de ”interimar”, iar pe la jumătatea săptămânii viitoare, când termenul de 10 zile va deveni o simplă amintire, proaspăt ”curăţitul” Liviu Dragnea va prezenta preşedintelui Iohannis o nouă propunere de prim-ministru.

Singura nedumerire pe care o mai am este: când şi în ce ţară va ajunge Florin Iordache, viitorul fost Ministru al Justiţiei, ambasador al României?

miercuri, 21 decembrie 2016

Logic...

După ce, în campania electorală, una din săbiile agitate vehement împotriva USR de către prietenii PSD-ALDE-ului a fost densitatea mare a numelor alogene aflate pe listele pentru parlament ale ”salvatorilor României” (pe filiera Soros - Johannis - Cioloş, evident!), iată că propunerea PSD pentru prim-ministru este o româncă get-beget de-a noastră: Sevil Shhaideh, de orgine turcă şi musulmană.

Asta ce filieră mai e: Erdogan - Putin & Co?

joi, 24 martie 2016

De ce nu va începe (cel puţin deocamdată) un al treilea război mondial

”Război!” Unul dintre cuvintele cele mai frecvente în ultimele luni. Fie că e vorba de atentatele ISIS în Europa (Paris – anul trecut şi Bruxelles – acum câteva zile), fie de acelaşi Califat islamic în conflict cu toţi în zona Siria-Irak, fie de anexarea Crimeei de către Rusia, fie de ameninţările Coreei de Nord la adresa tuturor...

Suntem, cu adevărat, în pragul unui al treilea război mondial? Să începem să ne facem provizii şi adăposturi sub casă? Asta în cazul în care s-ar mai putea ieşi, în viaţă, dintr-un astfel de conflict...

Cred, totuşi, că nu sunt motive de îngrijorare. Un al treilea război mondial nu va veni – cel puţin nu acum – pentru un motiv destul de simplu: o astfel de conflagraţie ar împuţina serios efectivele mondiale de... clienţi. Cu efecte negative, pe toate planurile, asupra economiei, comerţului şi banilor (indiferent de forma pe care o îmbracă).

Prin Evul Mediu conflictele erau, în principal, de natură religioasă. În secolul XIX şi XX, conflictele au fost naţionaliste: patriotismul dădea în clocot, iar graniţele stabilite până atunci erau aruncate cu tenacitate în aer. Din secolul XXI, conflictele au devenit comerciale. Criza din 2008 a fost un astfel de război. Mondial. Războiul cu ISIS este puternic motivat economic şi de petrolul de subt pământurile stăpânite de jihadişti. O Crimee rusească poate fi descifrată nu doar militar, ci şi din perspectiva unei ruble în căutarea forţei pierdute. Sunt, e adevărat, şi excepţii: Coreea de Nord, stăpânită de un nebun.

Economia mondială este la acest moment pe o pantă în care nu mai satisface nevoi, ci trebuie să creeze alte nevoi pentru a putea vinde produse care să le satisfacă. E evident că are nevoie de noi ”beneficiari” ai acestor nevoi, de noi clienţi.

Industria de armament – care, la un moment dat, a reprezentat o parte însemnată a economiei mondiale –, cu utilizarea ei în războaie mai mici sau mai mari, are marele dezavantaj că, după un timp, rămâne fără clienţi. E ca o căpuşă care îşi omoară gazda; nu e deloc rentabil, în primul rînd pentru căpuşă. Dacă cineva îţi cumpără un pistol sau o grenadă, ai un client mulţumit, dar şi vreo alţi câţiva morţi şi, deci, într-o serioasă imposibilitate de a-ţi mai deveni vreodată clienţi. Nici reconstrucţia de după un conflict armat nu mai e profitabilă: cine să mai stea în noile blocuri construite, cine să mai cumpere în noile supermarketuri ridicate, cine să mai conducă maşinile, de acasă şi până la serviciu, dacă ai înjumătăţit populaţia într-un conflict armat?

În Africa, de exemplu, unde sărăcia îi ţine pe locuitori la o distanţă apreciabilă de statutul de clienţi, războaiele se desfăşoară fără nici o oprelişte. Industria de armanent prosperă şi, în urma ei, mai aflăm dintr-o informaţie expediată în calupul de ”ştiri pe scurt” că au mai murit câteva zeci de mii de africani într-o ţară pe care 90% dintre europeni sau americani nu o pot identifica pe o hartă.

Astfel că, în mod ironic, după ce a dat de pământ cu comunismul şi idealurile sale, economia capitalistă s-a trezit că cel mai important capital al ei rămâne tot omul – mă rog, clientul. Fără el, degeaba se produce, că nu are cine să cumpere. Aşa că al treilea război mondial va mai aştepta. Atât timp cât mai avem bani prin buzunare, cât vom cumpăra lucruri, cât vom folosi servicii şi cât ne vom hrăni cu mâncarea lor, sunt şanse destul de mari să fim lăsaţi în viaţă.

miercuri, 1 aprilie 2015

Unirea Basarabiei cu ţara (sau ”Hora Unirii” pe stil nou)!

Gata, în sfârşit ne-am unit cu Basarabia, iar patria mumă este iar întreagă în hotarele sale!

Cel puţin din punctul de vedere al infracţiunilor comise de rude ale foştilor preşedinţi: fiul fostului preşedinte moldovean, Petru Lucinschi, a învârtit ”hora frăţiei” (cum zice şi la poezia lui Alecsandri) cu ginerele fostului preşedinte român, Traian Băsescu, într-un dosar DNA de trafic de influenţă şi şantaj. ”Măi muntene, măi vecine”, i-o fi zis Lucinschi soţului Ioanei Băsescu, ”vino să te prinzi cu mine” (chestia e că versul ăsta l-a auzit şi DNA-ul, care i-a prins pe amândoi), că ”unde-i unul nu-i putere”, pe când ”unde-s doi, puterea creşte”.
La câţi descendenţi - direcţi sau prin alianţă - mai are fostul preşedinte Traian Băsescu, n-ar fi exclus să ne unim, tot în felul de mai sus, şi cu Ţinutul Herţei, Cadrilaterul sau cu Valea Timocului, ”Şi să vadă sfântul soare / Într-o zi de sărbătoare / Hora noastră cea hoţească / Pe câmpia românească!”.

Aferim!

luni, 16 februarie 2015

Elenele Udrea

Cu ochii lipiţi de arătătorul cu care Elena Udrea îşi dojenea nasul, în timp ce îşi băteau capetele ca să descifreze ce dracu’ o mai însemna şi asta, puzderia de comentatori care a umplut studiourile televiziunilor în ultimele zile a trecut cu vederea simptomele de patologie încă neelucidată pe care fosta ministră şi actuala inculpată a început să le manifeste plenar. După declicul produs de cererile DNA de încuvinţare a arestării, Elena Udrea nu mai vorbeşte despre sine în termeni de ”pe mine, mă, -m”; nu, eul martirizatei Elena Udrea este tratat de aceeaşi Elena Udrea la respectuoasa persoană a treia, precum ceva mult prea măreţ pentru a fi închis într-o mundană carapace blondă. ”Un parlamentar al României, Elena Udrea, este pus la stâlpul infamiei”, zicea Elena Udrea în plenul Legislativului... şi tot ea, tot atunci: ”ce se întâmplă azi nu are legătură cu Elena Udrea”, întrebându-se, totodată, ”de ce se cere arestarea Elenei Udrea?”, pentru ca să încheie apoteotic, la ieşirea ”reţinută” de la DNA: ”Puteţi pune cătuşe Elenei Udrea, dar...”.


(Mulţimea asta de Elene ar putea explica de ce avocatul ei zice că în celula în care aceasta îşi consumă arestul preventiv e cam înghesuială!)

O parte uimire că aşa ceva i se poate întâmpla chiar şi unei zeiţe obişnuite doar cu aerul rarefiat al sferelor înalte ale puterii, o parte frică atavică, ceva teatru ieftin de demimondă, menit să impresioneze firile mai plăpânde plus mult, mult, mult orgoliu de factură demiurgică – cam asta e mixtura care a dus la dedublarea Elenei Udrea* din ultima vreme.

Se spune că dacă vrei să afli cum e un om, e de ajuns să îi dai putere. La fel de adevărat e însă că şi atunci când sunt ameninţaţi că li se ia puterea ce le-a fost dată pe ochi frumoşi şi inimi zburdalnice, aceiaşi oameni rămân dintr-o dată goi-goluţi (vezi şi V. Vosganian, de exemplu), dezbrăcaţi de toate sclipicioasele aparenţele numai bune de luat ochii proştilor, dumnezei închipuiţi, cu fricile răzbătând prin stratul gros de fond de ten şi ieşindu-le prin toţi porii.
________________
* fenomen, de alfel, întâlnit şi la alte personaje, unele chiar de prin urbea noastră şi care au în comun cu EU nu doar acuzaţii/condamnări de la DNA.

joi, 21 august 2014

Traian Băsescu - final de carieră politică

Nu comentez politică: nu merită, e neproductiv şi îmi e prea scârbă. Dar gestul făcut de preşedintele Traian Băsescu de a renunţa la susţinerea lui Cristian Diaconescu, ca prezidenţiabil al PMP, în favoarea Elenei Udrea este mult prea important pentru a fi trecut cu vederea. Şi asta din două motive:
1. Încă preşedintele Traian Băsescu şi-a semnat, prin această asumare, ieşirea din viaţa politică. Un Cristian Diaconescu susţinut făţiş de Traian Băsescu în campania pentru prezidenţiale ar fi fost un proiect politic de un oarecare succes, fanii preşedintelui putând face transferul de simpatie de la unul la celălalt; ca atare, şi prestaţia politică post-prezidenţială a lui Traian Băsescu (şi implicit a PMP-ului, în care s-ar fi înrolat în secunda doi de după plecarea pe uşa Palatului Cotroceni) ar fi avut un viitor. Aceiaşi fani, însă, nu vor reuşi, din raţiuni mult prea evidente, să facă transferul şi în cazul Elenei Udrea, ambiţioasa blondă transformându-se astfel într-o piatră care, legată de gâtul carierei politice a protectorului, o va duce la fund pentru totdeauna.

2. Această susţinere, însă, limpezeşte zona de prezidenţiabili de ”dreapta”: dacă până la acest moment se vorbea de o tripleta de candidaţi ce-şi disputau cam acelaşi bazin electoral - Iohannis, Diaconescu, Macovei - de aici înainte lucrurile se împart doar la doi (Iohannis şi Macovei), Elena Udrea nemaicontând în această ecuaţie.

luni, 4 august 2014

România - factor de creştere accelerată în regiune... aşteptăm premiul!

Eu zic că România merită să primească un premiu. Şi anume cel de accelerare a dezvoltării regionale în zona din Europa în care ne aflăm. Pe bune – chiar merităm! Şi iată şi de ce:

1. Când am crescut TVA-ul de la 19 la 24%, românii de pe la periferiile ţării au luat cu asalt supermarketurile din Ungaria, din Bulgaria, ba chiar şi magazinele din Serbia sau din Basarabia, unde au găsit mâncare mai ieftină şi chiar (zic unele guri rele de tot) mai bună. Nu a înseamnat asta creştere economică pentru vecinii noştri? Ba da!

2. Când am pleznit-o cu taxa de mediu sau de timbru sau dracu’ mai ştie ce alte nume a avut, cu valoare mai mare decât maşina luată din străinătate pe care voiai să o înmatriculezi, ce au făcut românii?: şi-au înmatriculat maşinile, pe taxe mult mai mici, la vecinii bulgari. Nu a însemna asta creştere economică pentru ei? Ba da!

3. Când ne-a lovit guvernul Ponta cu supraacciza la combustibil de 7 eurocenţi pe litru, ce s-a întâmplat? Adică ce altceva s-a mai întâmplat în afara de pierderile de 11 mil. de euro/lună (în loc de câştigurile aşteptate de 50 mil. euro/lună) înregistrate la buget? Şi în afară de faptul că şi banii ăia astfel strânşi nu se mai duc la finanţarea autostrăzilor, ci la compensarea reducerii de CAS? S-a întâmplat că românii îşi fac plinul la rezervor pe la vecini (fie ei unguri, basarabeni sau bulgari); nu înseamnă asta creştere economică pentru ei? Ba da!

Tot din ciclul ăsta se cuvin menţionate şi serviciile scumpe şi proaste de pe litoralul românesc al Mării Negre (ceea ce a dus la turişti români în creştere în Bulgaria vecină), sau din staţiunile montane de pe Valea Prahovei (cu efect în sejururi de iarnă ale românilor fie în Tirol - Austria, fie în Bansko – Bulgaria).

E clar? Este. Aşteptăm aşadar premiul bine-meritat, să murim cu el pe piept, jecmăniţi şi batjocoriţi, dar bucuroşi că, pe banii noştri, suntem vegheaţi la catafalc de mândre ţări, cu mult mai de bun-simţ decât a noastră.

luni, 26 mai 2014

Eu votez cu wc-ul!

 
Într-una din intersecţiile mari ale Râmnicului, publicitatea stradală la un model de toaletă şi – de cealaltă parte - un poster electoral pentru europarlamentare fixează două repere diametral opuse ale acestor vremuri, interpretabile în multiple feluri: dispozitivul care te ajută să elimini rahatul şi politicienii care mânâncă rahat de fiecare dată când apar la televizor; fundurile fericit-laxative şi feţele tâmp-electorale; purgaţia uşurătoare şi constipaţia politică; excrementele de care scapi atunci când tragi apa şi murdăria care te împroaşcă zi de zi. Într-o ţară de rahat, populată majoritar de căcăreze, alăturarea aceasta ţine de un firesc al timpului şi locului. 

Oricum, între cele două oferte, eu votez cu wc-ul!

miercuri, 26 februarie 2014

La capătul cercului

Deşi în general îmi e silă să ascult/urmăresc/scriu despre politică, acum nu mă pot abţine:

Aflat în opoziţie, Partidul Democrat Liberal, partid de ”dreapta”, compătimeşte Partidul Naţional Liberal, tot de ”dreapta”, pentru concubinajul guvernamental cu Partidul Social Democrat, partid de ”stânga”, care l-a deturnat, astfel, doctrinar de la liberalism înspre socialism.
Guvernul PSD-PNL 2012
Acelaşi Partid Democrat Liberal – de ”dreapta”, dacă mai ţineţi minte din paragraful anterior – nu a avut însă nici o problemă să guverneze alături de Partidul (de ”stânga”) Social Democrat în 2008, într-o alianţă la fel de ”firească” precum cea care stă să se spargă acum.
Guvernul PDL-PSD 2008
Ca să închid cercul, trebuie să precizez că vorbim de partidul care, pe vremea când era doar Partidul Democrat (fără Liberal), adică în 2004, era de ”stânga” (membru al Internaţionalei Socialiste) şi era în Alianţa ”DA” cu Partidul Naţional Liberal – de ”dreapta” - pe care, probabil, îl ”deturna” doctrinar de la liberalism înspre socialism.
Guvernul PD-PNL 2004

Ăştia chiar ne cred proşti!

luni, 27 ianuarie 2014

Ţara e din nou întreagă!

În mod simbolic, România s-a reîntregit pe 24 ianuarie, la 155 de la unirea principatelor: la manifestările de la Iaşi, oamenii i-au huiduit în mod egal şi pe Ponta, şi pe Antonescu, şi pe Băsescu! Atâţia ani am fost separaţi în simpatii, pentru ca de-abia acum să fim un întreg, animat de o ură sinceră şi sănătoasă. Aştept, în consecinţă, viitorul consorţiu mediatic între Antena 3 şi B1TV, precum şi nunţile Andreei Pora cu Mihai Gâdea, a lui Robert Turcescu cu Dana Grecu şi (hai să fim open-minded) a lui Radu Banciu cu Mircea Badea.

luni, 16 septembrie 2013

Margarină Delma cu unt

În anii care au urmat lui 1989, ”moda” alimentară includea, obligatoriu, în hrana zilnică celebra margarină. Dintr-odată, untul – pe care oricum uitasem cum mai arată în ultima parte a ”epocii de aur” – devenise ceva desuet, cam cum era Brifcor pe lângă occidentala Coca-Cola. Diversele mărci de margarină s-au tot ”bătut” între ele, fie cu promoţii cu cd-uri cu lecţii de dans (”Rama”) sau cu muzica lui Ştefan Bănică Jr. (”Delma”), cu premii în electrocasnice (”Linco”, ”Delma”), ori cu concursuri de reţete de prăjituri (”Unirea”), fie au făcut apel la tradiţie (margarină ”Bunătăţi de la Bunica” - asta e din ciclul ”parizer tradiţional românesc”!!), sau la rezonanţa nemţească - că de!, nemţii nu fac lucruri proaste (”Fruhstuck”), fie au transformat-o în medicament pentru inimă (”Becel” – se dă pe reţetă?), ba au reuşit chiar să bage în rahat şi una din puţinele vedete adevărate ale românilor (scandalul Nadia Comăneci – ”Rama”). Oricum, pe toate canalele la îndemână, s-a proclamat superioritatea margarinei în faţa untului, văzut ca o cauză a colesterolului şi, de aici, al unui alai de boli, care mai de care mai mortale.

Iată însă că după toate astea, Delma vine şi lansează produsul ”Delma cu unt”. Adică cum? După ce te lauzi că eşti mai bun şi mai sănătos decât untul, lansezi un produs în care incluzi chiar blamatul produs? Şi cu colesterolul şi cu grăsimile saturate cum rămâne? Cum?

Tot cam aşa funcţionează şi politica pe la noi. Opoziţia critică puterea pentru măsurile luate, pentru ca, imediat ce ajunge, la rându-i, la putere, să adopte exact aceleaşi măsuri pe care le-a criticat mai-nainte. Din ciclul ”Delma cu unt” pot fi amintite măsurile USL gen impozitul forfetar, timbru de mediu pentru maşini, Roşia Montană – RMGC, clasa ”zero” şi multe, multe altele. Toate acestea au fost rele atunci când au fost adoptate de PDL, dar iată că se dovedesc, totuşi, bune de când USL este la putere. Margarina ”Delma cu unt” îşi pune amprenta tot mai mult pe politica românească, lăsându-ne, însă, în cerul gurii acelaşi gust greţos de ulei rânced, de care nu mai poţi scăpa orice-ai face.

joi, 11 aprilie 2013

Generozitate prin hotărâre de guvern

Sunt convins că există la acest moment un băimărean care se bucură că bucureştenii vor putea avea în viitorul nu prea îndepărtat încă o magistrală de metrou făcută cu banii de la Guvern – adică şi ai lui. Iar bucuria asta îi mai stâmpără necazul pe care l-a avut atunci când s-a internat la spitalul din oraş şi a trebuit să-şi cumpere singur toate medicamentele, perfuziile, tifonul şi leucoplastul, pentru să i s-a spus că farmacia spitalului e goală din lipsă de fonduri.

De asemenea, sunt sigur că un sucevean a exultat de fiecare dată când a auzit că Guvernul sprijină, şi cu banii lui, achitarea datoriilor pe care le are Oltchim-ul falimentar(t) din Râmnicu Vâlcea. Sentimentul îl cuprindea mai ales când aştepta cu orele la cozi vizarea carnetului de şomer, după ce firma privată la care lucra a dat faliment pentru că ei nu i-a dat nimeni bani de la buget ca să poată merge mai departe.

Şi în tot acest timp, un teleormănean a fost foarte încântat că datoriile la utilităţi avute de RADET şi de CFR au fost anulate prin hotărâre de guvern. E-adevărat că a auzit vestea asta de la nişte pensionari care discutau pe băncuţa din faţa blocului, deoarece pe televizorul din sufragerie s-a pus praful de când i-au debranşat apartamentul pentru că nu a avut bani să-şi plătească factura la curent electric. Le-a spus această veste seara şi copiilor care îşi făceau lecţiile la lumina lumânării şi cu toţii s-au bucurat nespus.

Mă bucur că există astfel de români, care apreciază minunatele lucruri ce se fac, din banii lor, pentru alţii, de modul chibzuit în care aceşti bani sunt cheltuiţi de conducătorii ţării. Sunt oameni deosebiţi: altruişti cu forţa şi generoşi prin hotărâre de guvern. Iar bucureştenii care vor circula pe noua magistrală de metrou, muncitorii de la Oltchim care îşi primesc salariile de la buget sau directorii de la RADET şi CFR se gândesc tot timpul la ei şi le mulţumesc pentru contribuţia lor, complet dezinteresată.

luni, 17 decembrie 2012

Noul program de guvernare

Cu mijloace perfid-subliminale, posturile de televiziune au început deja să ne inducă în subconştient, prin succesiuni anume alese de filme şi seriale, noul program de guvernare de după alegerile din 9 decembrie.

Iată-l! Vizionare plăcută!

miercuri, 3 octombrie 2012

Băsescu cu nuplecabilitate

E singura explicaţie pe care o am pentru rămânerea la Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu şi după referendumul din iulie: a mâncat seminţe din acelea, cu ”nuplecabilitate”.

În schimb, când interimarului Crin Antonescu i s-a pus întrebarea laxativă ”tu cât timp petreci la...”, a răspuns ca ăia din reclama de la Leroy Merlin: ”puţin, foarte puţin”. Şi-a plecat.  

miercuri, 29 august 2012

Victorii fără izbândă şi înfrângeri triumfătoare

Suntem sub blestemul permanent al unor victorii ciunge, incomplete, à la Pirus. Nu ştiu cine ne-a făcut-o, nu ştiu de când ducem în cârcă povara asta, dar ştiu că tare ne mai urmăreşte. Am avut astfel de ”victorii” în luptele cu turcii şi tătarii invadatori, înaintea cărora otrăveam fântânile şi incendiam lanurile, încât ăia, cu maţele ghiorăind şi cu gâturile uscate, făceau cale-ntoarsă, dar noi se chema că am învins, chiar dacă nu apucam să dăm ochii cu duşmanul şi muream apoi de foame şi de sete în bătătură. Am fost victorioşi şi în războiul de independenţă din 1877-1878, deşi conflictul a fost pornit de ruşi împotriva Imperiului Otoman, iar după ce s-a terminat tot tămbălăul, nu am primit tot ceea ce ni se promisese. Am mai fost în tabăra victorioasă şi la finele celui de-al doilea război mondial, dar victoria asta a fost totuna cu începutul îngenuncherii complete a ţării în faţa sovietelor şi ne mai doare încă şi acum. Chiar dacă ”am învins!” - cum zbiera surescitat Mircea Dinescu - în decembrie 1989, la două decenii şi mai bine încă nu ştim cum să numim ceea ce s-a întâmplat atunci, cine au fost ”teroriştii” care au tras şi, în general, ce mama dracului s-a întâmplat în zilele acelea. Tot o victorie strâmbă a fost şi ”eliberarea” ziariştilor luaţi ostatici de teroriştii arabi, incident despre care s-a aflat mai apoi că a fost rezolvat chiar de către cel care îl pusese la cale. Din seria acestor paradoxuri, de dată mai recentă a fost menţinerea la guvernare a unuia din guvernele Boc (mai contează al câtelea?) după o moţiune de cenzură pe care PDL (temîndu-se că parlamentarii proprii vor vota împotriva guvernului lor) a boicotat-o, demersul strângînd doar voturi ”contra”, însă insuficiente pentru a da guvernul jos. În fine, ultima astfel de ”victorie” este reîntoarcerea la Cotroceni a lui Traian Băsescu, prin invalidarea unui referendum în care preşedintele suspendat a avut împotrivă 88% din voturile exprimate.

Dacă ne poate consola, nici înfrângerile noastre nu au fost pe de-a-ntregul ”înfrângătoare”: ne-au cotropit romanii, dar ne-au mai şi civilizat un pic (şi acum ne mândrim, din perspectiva celor aproape două milenii trecute de atunci, cu ”geanta latină” şi cu ”simbioza” dintre popoarele dac şi roman) şi, tot la fel, deşi am încasat-o zdravăn în primul război mondial, am reuşit, în final, să facem marea unire de la 1 decembrie 1918.

Nu-i e de mirare că victoriile care ne-au dărâmat sau înfrângerile din care am ieşit cu bine au născut şi expresii noi. ”Am înfrânt!” este una dintre ele (nu mai e cazul să o detaliem, mulţumim domnule Geoană), căreia eu i-aş adăuga pe ”Ne-au învictorit!”, ca definiţie pentru o victorie după care, nu se ştie prea clar de ce, te bufneşte plânsul şi îţi vine să te dai cu capul de pereţi.

luni, 25 iunie 2012

Vânătorească

Când tocmai mă pregăteam să sugerez locuitorilor din Cornu să-l facă cetăţean de onoare pe Adrian Năstase – ca o consecinţă normală a condamnării sale la doi ani de închisoare cu executare – fostul premier, fostul candidat la preşedinţie, dar mereu actualul proprietar multiimobiliar decide să cotească brusc de la firescul evoluţiei şi se împuşcă într-una din bibliotecile proprietate personală. Intenţia, însă, eşuează lamentabil - dar fericit, în fond - distrugând iremediabil, cu un glonţ şi două găuri, faimoasa legendă de vânător desprinsă parcă din povestirile lui Turgheniev. Departe de a fi nobil, gestul pare mai curând asemănător elevului care înghite cretă pe furiş sperând că febra de după îl va scuti de plictisitoarele ore de curs. Cât despre demnitate, ea ar fi însoţit probabil imaginea unui Adrian Năstase purtându-şi trist şi martiric, vreme de doi ani de zile, zeghea vărgată, dar nu poate nicicum fi asociată vânătorului cu zeci de trofee la activ care n-a reuşit, de la o palmă jumate distanţă, să-şi nimerească omuşorul.

marți, 29 mai 2012

Greţuri pluvial-electorale

Îmi este tot mai scârbă de campania electorală. Mi se face tot mai greaţă să văd cum disperarea sau foamea de putere sau frica de dispariţia puterii îi face pe unii să promită lucruri pe care minima raţiune le cataloghează ca absurde. Probleme care trenează de decenii îşi găsesc brusc, zilele ăstea, rezolvări ”pe termen scurt şi mediu”. Oameni deştepţi, cu merite certificate de regulă de alţii de prin alte ţări şi inexistenţi până acum pe agendele candidaţilor, devin brusc interesanţi pentru alipiri aducătoare de popularitate. La polul opus, otrepele cu pretenţii artistice din şoubizul autohton cunosc o nesperată revitalizare: foamea de circ şi setea de bâlci le plimbă ca pe nişte moaşte pe scenele improvizate de prin târguri, pieţe publice sau iarmaroace, de unde, printre play-back-uri, îndeamnă prostimea matolită şi udă pân’ la oase să voteze cu una sau cu alta din paiaţele scoase la mezatul electoral. E criză (adică, în traducere, nu sunt bani), dar oraşele s-au umplut de bannere colorate, de panouri uriaşe şi de mii de afişe pe care famelici membri de partid (numiţi, codificat, Organizaţia de Tineret) le lipesc spoind cu aracet garduri, stâlpi, vitrine de magazine ”38”, staţii trafo, poduri sau uşi de wc-uri. Toată lumea împarte brichete - de parcă vrem să devenim prima ţară de piromani din lume - şi  pixuri inscripţionate cu nume şi partide, a căror utilitate se rezumă, în final, la extrasul cerii din urechi sau la mâzgălitul plasticului mesei de la birtul comunal. Iar ploile din ultimele săptămâni nu fac decât să arate, fără mască, ţara pe care vor ei s-o câştige: noroioasă, mozolită, nefuncţională, zgribulită şi cu mucii-n nas. Ghinionul candidaţilor: pe soare, până şi un rahat arată bine, dar pe ploaia asta – care, inexplicabil, nu renunţă să spere că mizeria strânsă de ani de zile se poate spăla doar cu apă – promisiunile lor arată exact cum sunt în realitate: pleoştite, bălţate şi fetide.

Mai am de răbdat mai puţin de două săptămâni; după care lucrurile se vor linişti. Nu neapărat vor merge mai bine; dar măcar toată viermuiala asta linguşitoare se va sfârşi iar toţi mesia ăştia închipuiţi, de care nu reuşesc să-mi feresc privirea decât în spatele pleoapelor închise, se vor întoarce în cloaca de unde au izbucnit.

miercuri, 25 aprilie 2012

Zodia Şobolanului politic

Privind ultimele ştiri despre parlamentari ai PDL care anunţă plecarea din partid şi pripăşirea lor (ca urmare a - vezi Doamne! - unor nepotriviri doctrinare care i-au izbit taman la sfârşit de mandat) pe la alte formaţiuni politice, mai ”pe val”, aproape că îmi e milă de partidul (încă) la putere (pe care, altminteri, nu l-am simpatizat). Zodiacul chinezesc ar trebui, cred, adaptat pentru România: anul 2012 nu este anul Dragonului de apă, ci cel al Şobolanului politic. Care, atunci când vede că vaporul începe să ia apă (de bună seamă datorită şi ”ronţăielilor” pe care le-a prestat în ultimii patru ani), este primul care îi părăseşte pe cei datorită cărora a picotit, pe bani buni, în băncile de la Palatul Parlamentului sau în alte funcţii bănoase de la nivelul judeţelor sau primăriilor.

duminică, 22 aprilie 2012

Cromatică (eventual) electorală

Ce obţii dacă amesteci (mai vechiul) portocaliu cu (mai noul... dar tot aceeaşi Mărie) verde? Maro! Are sens... chiar unul mirositor.

Dar ce obţii dacă amesteci galben-albastru cu roşu? Negru. Noapte bună!

A bon entendeur, salut!