Se afișează postările cu eticheta biserica ortodoxă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biserica ortodoxă. Afișați toate postările

marți, 25 februarie 2014

”Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!” - varianta popească

Din ciclul ”Ce face un popă când n-are de lucru? Îşi face biserică”, consemnez o masivă (şi neterminată de ceva vreme) lucrare de ridicare a unei biserici, unde altundeva decât în curtea unei alte biserici. ”Monstrul”, încremenit de ceva vreme la jumătatea distanţei până la crucea din vârful turlei, acoperă complet mai vechea biserică, lăcaş care, spre deosebire de cel nou, era făcut cu cap, adică cu un spaţiu generos în faţă şi cu o intrare cumsecade, să-ţi tot fie drag să mergi să te rogi la cele sfinte. Văzând alăturarea hidoasă, mi-a venit în minte bancul cu securişti de pe vremea lui Ceauşescu, care avea ca poantă de încheiere replica ”Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!”

vineri, 11 octombrie 2013

Catedrala blasfemiei neamului

Lucram acum câteva zile la una din bisericile mele din ceramică: un model al unei biserici de lemn maramureşene. Şi constatam, în timp ce lucram la partea de jos a machetei, modul plin de respect pentru Dumnezeu în care erau alcătuite bisericile pe vremuri – în special cele din Ardeal: spaţiul pentru oameni este redus la nivelul podelei, pe care credincioşii calcă sau pe care îngenunchează în rugăciune; restul – tavanul înalt şi turnul semeţ, cu acoperiş ţuguiat, să urce crucea cât mai sus - era spaţiul Domnului, cinstirea pe care creaţia lui i-o aducea în felul acesta.


M-am uitat şi la proiectul catedralei mântuirii neamului: plină de tot felul de spaţii pentru activităţi omeneşti şi menită să-ţi arunce în ochi nu măreţia celui căreia îi este închinată, ci a celui care a conceput-o şi o construieşte. În felul în care a fost gândită, CMN este cea mai mare – şi la propriu, şi la figurat – blasfemie arată lui Dumnezeu, de către chiar cei care se intitulează slujitorii săi.

luni, 2 septembrie 2013

O nouă filă din războiul de veacuri turco-român: a noastră e mai mare!

Indecentdefericitul Daniel, CEO al Bisericii Ortodoxe Române, poate răsufla uşurat: marea moschee anunţată de premierul turc Erdogan că va fi construită pe dealul Camlica din marginea Istambulului – şi care va avea, zice-se, cele mai înalte minarete din lume – nu e decât un amărât de chioşc de lumânări în comparaţie cu Catedrala Mântuirii Neamului aflată în construcţie în Bucureşti. Într-adevăr, mass-media vorbeşte de o suprafaţă a viitoarei moschei de aproximativ 15.000 mp, în timp ce CMN se laudă cu cei 38.000 mp din dotare. Aşadar, i-am luat pe turci şi de data asta: a noastră e mai mare!



vineri, 30 august 2013

Tupeu de Arhiepiscopie

Popii de la Arhiepiscopia Râmnicului acţionează după deviza ”doar cerul este limita”,  prin ”cer” nefiind, din păcate, înţeles Cel de Sus, ci mai mult, cât mai mult şi mult mai mult.

Sub pretextul organizării în 27 septembrie a unor manifestări cu ocazia prăznuirii Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului – adică slujbe oficiate în sobor de arhierei, procesiuni, simpozioane, concerte, lansări de carte, expoziţii şi pelerinaje la biserici – sucursala locală a Bisericii Ortodoxe Române cere prin luna iulie primăriei oraşului fix 50.000 lei. Fără vreun buget, fără vreo justificare pe eveniment ori pe proiect; aşa, ca să fie! Suma, mult prea indecentă pentru vremurile ăstea, este redusă din pix de conducerea primăriei la 15.000 lei şi aprobată aşa printr-un hcl de legislativului locului.

Dar Arhiepiscopia nu se lasă şi o ţine pe-a ei, indiferentă la starea locului şi a oamenilor: drept urmare, se face frate şi cu Consiliul Judeţean şi cere în august acestei instituţii alţi 50.000 lei, pentru aceleaşi activităţi spiritual-culturale. Consiliul, însă, face o fentă nu chiar elegantă şi pasează, din voleu, cererea către primăria municipiului, rugînd-o, tot pe aceasta, să găsească, cumva, prin bugetul local - şi aşa sărăcit de prea multe alte danii - ăia 50.000 lei ceruţi de popimea de sub Capela.

Aceeaşi Arhiepiscopie (care a primit în mai multe rânduri teren moca de la primărie ca să-şi ridice biserici prin oraş, nu care cumva să rămână vreun popă fără parohie) refuză însă, categoric, să cedeze un teren pentru realizarea unui cimitir public, în condiţiile în care celelalte cimitire ale Râmnicului sunt pline-ochi. Propun, de aceea, ca la toate manifestările organizate de Arhiepiscopie în cinstea Sfântului Antim Ivireanul, în semn de recunoştinţă faţă de părinteasca grijă arătată de popi comunităţii locale, să participe, sprijiniţi de rude, bine formolizaţi şi cu vata-n nas, toţi răposaţii trecuţi recent la cele veşnice şi rămaşi - slavă Arhiepiscopiei! - fără groapă, felinar negru şi cruce de marmură la căpătâi.

marți, 25 iunie 2013

”Războinicul luminii” şi indulgenţele ortodoxe

În fiecare zi, posturile de ”ştiri” difuzează câte-o informaţie despre o nouă cerere de eliberare temporară, de scutire de pedeapsă, de contopire de pedepse sau de graţiere depusă de avocaţii lui Gigi Becali. Vitejia mai vechiului ”războinic al luminii” a apus de mult şi în locul ei a rămas văicăreala unui condamnat care nu rabdă regimul de detenţie din lipsă de brânză telemea şi fotoliu auriu. Pieptul umflat al finanţatorului Stelei s-a dezumflat penibil, lăsând să se vadă, în toată goliciunea, laşitatea unui personaj amplificat artificial de maşinăria media şi de mulţii bani aruncaţi în dreapta şi-n stânga.

Şi tot la cauză: demersurile călugărilor de pe Muntele Athos, împletite creştineşte cu cele ale SC Biserica Ortodoxă Română SRL, spun mai clar decât orice critic al afacerismului celor de la BOR că nu contează cât de mari îţi sunt păcatele dacă ai bani destul de mulţi ca să ţi le răscumperi. Indulgenţele Bisericii Catolice au fost astfel recuperate glorios de BOR-işti şi puse la vânzare, cu necreştinească nesimţire, pentru cine are bani să le cumpere.

luni, 25 martie 2013

Eu boicotez BOR!

Biserica Ortodoxă cipriotă a dovedit că se poate şi altfel anunţând că îşi pune averile la dispoziţia micului stat insular pentru a ajuta la ieşirea din criză. În aceeaşi zi în care preacucernica şi preaneimpozitata soră a ei din România cerea de la statul român - şi aşa vlăguit de mixul specific de recesiune & proastă guvernare & hoţie – nişte mulţi bani în plus ca să termine Catedrala Mântuirii Neamului. Ce se va alege de oferta prelaţilor ciprioţi şi cât de eficientă va fi mâna întinsă în semn de ajutor, aproape că nici nu mai contează: locuitorii statului mediteraneean au văzut, însă, că Biserica lor le e aproape, că e gata să renunţe la podoabe pentru a le salva ţara, că este, cu adevărat, o biserică naţională. Biserica noastră, în schimb, arată în cuprinsul aceleiaşi zile că atributul de ”naţională” are o justificare strict statistică, singura solidaritate pe care o manifestă fiind cea faţă de bani, indiferent de unde vin ei: din buzunarele umflate de vânt ale enoriaşilor săraci sau din bugetul şi aşa străveziu al guvernului.

Ca urmare, declar – acum şi aici - că iniţiez un boicot financiar bisericesc pe o perioadă nedeterminată. Nu voi mai cumpăra lumânări din biserici, ci de la magazine, în ideea că din banii ăia se va duce un impozit la bugetul de stat. Nu voi mai intra în biserici în care se plăteşte ”bilet de intrare” (cum se întâmplă, de exemplu, la Curtea de Argeş). Nu voi mai da bani preotului care vine cu Crăciunul sau cu Boboteaza: dacă vrea să-mi intre în casă pe gratis, îi voi primi bucuros, dacă nu - al lui e păcatul. Nu voi mai cumpăra prescura care însoţeste pomelnicul pentru tatăl meu atunci când îi fac slujba de pomenire în fiecare noiembrie. Şi nici nu voi mai lua calendarul bisericesc de la ”distribuitorul” parohiei, fiindu-mi mai mult decât de-ajuns varianta lui on-line.

Nu ştiu dacă BOR va sărăci din asta, sau dacă eu voi fi mai bogat. Dar cred că este singura modalitate de a sensibiliza o instituţie care a dat Sfânta Scriptură pe chitanţier, spiritul care urcă la cer pe bancnota plăcut foşnitoare din buzunarul sutanei şi salvarea sufletului pe betonul rece al catedralelor.

marți, 11 decembrie 2012

Două petiţii pe care le susţin

În primul rând e vorba de dispariţia din grila de programe RCS&RDS a canalelor Discovery. Destul că cei de la Digi nu dau vreun semn că ar introduce canalul ”Da Vinci Learning”, care, după părerea mea, este un post tv educaţional excepţional, dar acum au ras şi câteva canale din pachetul Discovery, pe care eu le consider ca făcând parte dintr-o minimă cultură generală a oricui vrea să aibă cât de cât habar de ce se întâmplă în lumea asta. Faptul că unele din aceste canale au fost înlocuite de producţii Digi mă încălzeşte la fel de mult cât mă mulţumea, pe vremea regimului comunist, cafeaua de cicoare – ”nechezolul”, pentru cine e mai în vârstă – în absenţa cafelei adevărate.
Petiţia pentru reintroducerea Discovery pe RSC&RDS poate fi semnată aici.

În al doilea rând este vorba de o scrisoare deschisă adresată primarilor şi consilierilor locali prin care li se cere acestora să refuze cererile Patriarhiei de finanţare a construirii Catedralei Neamului. Este un gest mai degrabă disperat, pentru că o scrisoare deschisă ar trebui adresată capilor Bisericii Ortodoxe Române, care, în dispreţul învăţăturilor Mântuitorului, a situaţiei sociale şi economice din această perioadă şi, în general, a sutelor de mii de români care adorm în fiecare seară cu spaima zilei de mâine, continuă un proiect pe cât de gigantesc şi de trufaş, pe atât de ipocrit şi firav motivat. Evident, o astfel de scrisoare, nefiind însoţită, precum acatistul, de vreo bancnotă, nu ar fi ajuns niciodată să fie citită de vreo sutană de la BOR.
Petiţia ”Scrisoare deschisă adresată primarilor şi consilierilor din România” poate fi semnată aici.

marți, 25 septembrie 2012

O nouă biserică a început să producă

Duminică, la Râmnicu Vâlcea, undeva către malul Oltului, s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică. În buna tradiţie ortodox-românească, lăcaşul de cult a început să producă chiar dinaintea începerii ceremoniei religioase printr-o profitabilă vânzare de lumânări, derulată discret, dar continuu sub o cucernică umbrelă ”Pepsi”. Poate sunt singurul care crede asta, dar cu o astfel de ocazie Arhiepiscopia nu ar fi putut împărţi gratis enoriaşilor sau curioşilor prezenţi câte o lumânare pe care s-o aprindă în cinstea viitoarei biserici? Zic şi eu...

Şi doi: nu mă pot dezlipi nicicum de senzaţia că episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului - Emilian Lovişteanul - este geamăn monozigot cu actorul David Ogden Stiers, interpretul maiorului dr. Charles Emerson Whincester III din my all time favorite serial M.A.S.H. Judecaţi singuri:
Episcopul-vicar Emilian Lovişteanul
Actorul David Ogden Stiers

luni, 5 martie 2012

Credinţa tactilă

Sâmbăta dinaintea intrării în post: lume multă în biserică, dornică să prindă ultima pomană ”de dulce” a anului. Stranele de pe margine sunt încă de la şase dimineaţa ocupate; restul enoriaşilor se înghesuie în spaţiul liber lăsat de mesele pline de colive, colaci, pâini sau PET-uri umplute cu vin, ţuică şi ulei. Sub masă, coşuri, sacoşe de rafie sau genţi pline cu pachete. Din când în când, din cei veniţi mai târziu se desprinde câte o persoană care se roagă, pe rând, în faţa icoanelor mari din fata catapeteasmei; după rugăciunile rostite în gând, buzele cuviosului ating ceremonios ramele aurite sau sticla icoanelor.
În faţa altarului, două femei cu chipul transfigurat de solemnitatea momentului închină cruci largi, pornindu-le de jos cu atingerea mâinii drepte de podea. Gestul este solicitant fizic şi, fără îndoială, obositor; dar ele nu par să fie afectate în vreun fel de asta.
În timpul slujbei, în câteva rânduri, cei doi preoţi care oficiază trec cădelniţând într-un nor de fum de tămâie prin mulţime. Oamenii din biserică se înghesuie să atingă stiharele preoţeşti - mai multe femei prind poalele acestora şi le freacă de tâmple sau le sărută.
Aproape de final, se cântă veşnica pomenire a celor morţi. Preoţii se împart de-a dreapta şi de-a stânga mesei cu daruri. Pe rând, urmaşii pomeniţilor ridică darurile de pe masă şi le leagănă în ritmul cântecului, în timp ce preoţii ating pe fiecare dintre acestea în parte. Cei care nu ajung la platourile cu colivă, la colacii sau la sticlele ridicate în aer, ating cu mâna umărul celor din faţa lor, care au contact cu pomenile. Lumea se foieşte, obosită de statul nemişcat în picioare. Ultimele cântece sunt însoţite de detalii mai degrabă administrative: dăruitul de lumânări înfăşurate în batiste pentru enoriaşi sau în prosoape chinezeşti pentru preoţi, recuperarea coşurilor sau genţilor cu pachete, repartizarea preoţilor în cele două cimitire ale oraşului şi stabilirea ordinii în care se vor face pomenile la morminte etc. Slujba se termină curând.

Evangheliile Noului Testament povestesc pilda vindecării slugii sutaşului din Capernaum. Iisus nu s-a dus să-L vadă sau să-L atingă: credinţa sutaşului în puterea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu a fost de-ajuns pentru ca sluga sa să fie vindecată. Credinţa ortodoxului de astăzi are nevoie de materialitatea atingerii, spiritualitatea lui se dezvoltă pe o componentă tactilă şi contactul epidermic e mai de încredere decât soarta gândului înălţat spre cer: Iisus se palpează cu buricele degetelor, pocăirea întru iertarea păcatelor se măsoară în centimetri pătraţi de piele atinsă de odăjdii, iar sfinţenia ”se ia” de la unul la altul, precum o boală contagioasă.

marți, 3 ianuarie 2012

Biserica vrea un Dumnezeu prost

Statistica asta era despre 2009 (dar înclin serios să cred că în ultimii doi ani cifrele au fost aceleaşi, dacă nu în creştere: pe atunci nu începuse celebra comasare a şcolilor): la fiecare două zile s-a construit o biserică şi în fiecare zi au dispărut trei şcoli. Partea cu şcolile e mai puţin vizibilă; în schimb, bisericile ortodoxe nou construite (sau în curs de) au devenit element obligatoriu de peisaj peste tot. Unele situaţii par greu de înţeles pentru oricine, virând spre absurd: biserici nou construite la câţiva zeci de metri de altele, în picioare de decenii sau de secole; biserici ridicate stingher în plin câmp, sau pe dealuri, fără nici o legătură cu vreo comunitate – oraş, sat, cătun... orice, numai să fie ceva locuit de oameni; biserici proiectate în stiluri străine locului (arhitectura moldovenească, atât de frumos ilustrată de Putna, Voroneţ sau Neamţ, poate fi acum admirată şi în oraşe din centrul Transilvaniei).

Biserica Ortodoxă este, în ultimii ani, într-o ofensivă şantieristică şi nu mai are timp să vadă cum mor şcolile din jurul ei. Preocupată de proiecte precum cel al Catedralei Mântuirii Neamului, Biserica nu mai are timp să-şi aducă aminte că numele de ”dascăl” dat azi învaţătorilor sau profesorilor vine de la faptul că, pe vremuri, dascălul bisericii era şi cel care preda citirea şi socotitul la şcoala satului, în absenţa unui învăţător. Pentru Biserică nu conteaza cât de instruit este cineva, atât timp cât îşi face cruce, pupă mâna preotului şi umple sârguincios cutia milei. Număratul până la 10 – câte porunci a rânduit Dumnezeu poporului Său – e mai mult decât de-ajuns pentru orice credincios adevărat.

Biblia spune că Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa. În opinia preoţimii române de astăzi, înseamnă că Dumnezeu este aidoma credinciosului ideal: fără carte, fără discernământ, supus în faţa a orice este întărit de fluturarea crucifixului sau agitarea cădelniţii. Adică prost.