Se afișează postările cu eticheta oameni de lângă noi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oameni de lângă noi. Afișați toate postările

luni, 9 aprilie 2012

Oameni de lângă noi: astăzi - Noulomul*

El ştie tot. Cunoştinţele sale nu cunosc limite (ca să fac un joc de cuvinte; apropo de asta: lui nu-i place să se joace – este egal serios şi permanent pătruns de importanţa misiunii sale). Ştiinţa nu-l ajută însă să creeze; supervizează doar – evident, competent – tot ce creează ceilalţi. Nu-ţi va răspunde niciodată ”nu ştiu”. Singurul lucru pe care nu-l ştie este să spună ”nu ştiu”. Pentru că el are răspunsuri la tot şi îşi este pe deplin suficient..

El gândeşte – şi, la fel, vorbeşte – în termeni de sorginte preponderent anglo-saxonă; limba română nu-i e suficientă pentru a se exprima într-o deplină comprehensabilitate. Este un universalist, un prolix, un cosmopolit, neîncăput de un singur univers, ci obligat, de omniscienţa-i genetică, să evolueze în mai multe sfere simultan sau consecutiv. Ca urmare, discursu-i este fracturat frecvent de digresiuni ce-l duc, pe nesimţite, în nebănuite şi cât mai variate domenii.

El lucrează într-un birou cu pereţi de sticlă, astfel încât cei din jur, trecători prin dreptul său, să-l poată urmări, cu voie sau fără, în deplinătatea activităţii sale (afară de cazul în care treburi importante îl confiscă audienţei generale şi atunci închide jaluzelele cu un aer conspirativ-superior). Vorbeşte enorm la telefon, dar pentru că are preponderent activităţi simultane (con)vorbitului, telefonul e obligatoriu conectat la un blue-tooth.

El nu este un împătimit al pluralului politeţii. Dacă ierarhia îi permite, se revendică subit de la ”politeţea americană”, iar singularul îi vine instantaneu la îndemână. Nu-l înspăimântă şi nu-l crispează titlurile sau competenţele altora. Atâta timp cât face parte din echipă, sau îi e, într-o formă sau alta, colaborator, partener, e la ”per tu” şi cu profesorul, şi cu directorul de fabrică, şi cu artistul. Politeţea adresabilităţii se activează doar la contactul cu reprezentanţi ai unor organizaţii net superioare celei în care lucrează.

El are tot timpul o tabletă la îndemână, pe care o consultă asiduu. Şi mai are o vastă listă de contacte, care îi umple cele 200 de poziţii ale cartelei SIM şi se revarsă, pe alte câteva sute, în memoria telefonului. Este tot timpul on-line, are conturi pe toate reţelele de socializare şi este logat permanent la realităţile din jur. ”Statusul” lui de mess cunoaşte doar două faze: ”available” şi ”idle”; niciodată nu-l vei gasi ”offline”, ceea ce te face să te întrebi serios când mai doarme?

El are studii serioase, dar e greu de extras vreo specializare datorită universalităţii acestora (administraţie, relaţii internaţionale, management, marketing etc.); mai mult decât atât, are experienţă, a lucrat ”pe proiecte” şi subliniază mereu că vine, mesianic, din alt domeniu de activitate în care, chiar dacă n-are nici o legătură cu ce face în prezent, a dobândit toate competenţele ce-i sunt necesare. Socializează cu măsură, dar chiar şi atunci arborează un aer preocupat, care îi dă un aer de victimă work-aholică.

El poate fi întâlnit oriunde: este noul Om al acestor noi vremuri. În care prea mulţi intermediază, forward-ează, valorizează, diseminează, share-uiesc, dau feed-back-uri, brand-uiesc şi supervizează ceea ce prea puţini produc.

* evident, cuvânt inventat de mine care defineşte o persoană alcătuită după un alt (nou adică) tipar decât cel obişnuit (cam cum arată Windows 8 faţă de XP - sunt la fel, dar nu-s deloc la fel)

luni, 19 martie 2012

Oameni de lângă noi: astăzi - Plimbăreţul Duminical de Hypermarket

Plimbăreţul Duminical de Hypermarket (PDH) se dezvoltă cel mai bine în condiţiile existenţei unui complex comercial la marginea oraşului, către care (şi de la care) este asigurat transport gratuit cu autobuze sau microbuze. Atât. Restul vine de la sine.
L-am descoperit pe PDH când am fost recent la un hypermarket din Piteşti. PDH a început să-şi facă apariţia pe undeva înaintea prânzului: în general însoţit de familie, adică soţie, copii şi de cele mai multe ori socri/părinţi. PDH foloseşte cărucioarele de cumpărături exclusiv pentru a face un hatâr copiilor – care sunt plimbaţi în ele precum ortacii de pe vremuri în vagonete, la intrarea în şut – sau, eventual, pentru a căra hainele mai groase luate, precaut, pentru orice eventuală schimbare a vremii. Bărbatul PDH este de cele mai multe ori îmbrăcat în trening, oricum foarte lejer, iar femeia PDH poate asorta cu îndrăzneală colanţii tip fitness vernil cu pantofi cu toc cui roşii; vârstnicii sunt de obicei îmbrăcaţi în hainele negre de piele, cu care de regulă merg la slujba de la biserica din cartier şi pe care le-au desemnat cu ani în urmă ca fiind veştmintele în care doresc să fie îngropaţi când va veni vremea.
PDH are un program variat în preumblarea sa de aproape 2 ore în hypermarket: el bifează echivalentul unei vizite la grădina zoologică (lăsându-şi copilul să crizeze fără oprelişti hamsterii, şinşilele, peruşii şi gupii de vânzare la pet-shop), al unei mese în familie (itinerând conştiincios toţi promoterii de mezeluri, brânzeturi sau cafea de la raionul de alimente), al unei vizionări de film (pe monitoarele spânzurate în galeria comercială), al socializării (blocând culoarele de acces zeci de minute atunci când se întâlnesc cu alţi PDH) sau al up-date-ului indispensabil oricărei femei la cele mai recente tendinţe ale modei (intrând cu osârdie în toate spaţiile comerciale din galerie).
Vizita PDH se încheie la fel cum a început: ieşind agale şi nestânjenit de vreo cumpărătură (dar cu mâinile pline de pliante şi fluturaşi promoţionali), plimbând dintr-un colţ în altul al gurii scobitoarea în care a fost înfiptă bucăţica de şuncă presată oferită ca mostră de cei de la Campofrio şi cu gândul la PET-ul de bere dinspre seară băut cu vecinul Costel de la parter în timpul meciului Stelei din cupe (el) sau la nehotărârea lui Harun Arslanli care nu mai alege naibii odată între Melda şi soră-sa Eda în telenovela de pe Kanal D (ea).