marți, 18 noiembrie 2014

Un vot nervos, sau despre cum au ales latinii un preşedinte saxon

Votul din turul II al prezidenţialelor n-a fost unul preponderent negativ, chiar dacă resentimentele împotriva lui Victor Ponta i-au animat pe mulţi la momentul punerii ştampilei. Votul de duminica trecută a fost unul plin de draci, un vot iritat, un vot aidoma unei rafale de pufnituri la o oală Kukta sub care nişte idioţi au făcut prea mult foc. Cei care au reuşit duminică, 16 noiembrie, să răstoarne tradiţia alegerilor în două tururi şi să facă prezenţa la vot mai mare decât în turul I au votat, în primul rând, la nervi: cei din diaspora – enervaţi de cei care şi-au bătut joc de ei la primul tur şi i-au lăsat să aştepte, cu orele şi degeaba, în faţa secţiilor de vot de la ambasade şi consulate; cei din ţară – enervaţi că Regatul Roşu şi România Rurală fac iarăşi legea pentru o ţară întreagă. Genetic vorbind, la acest scrutin sângele de sorginte meridională - iute şi fierbinte a făcut legea în faţa celui balcanic - molcom şi călduţ.

Ca un paradox, aceşti români nervoşi au votat cu un candidat ale cărui calm şi apatie tind să devină proverbiale şi care au făcut, deja, obiectul primelor bancuri; sau, revenind tot la genetică, atitudinea latină a dus la alegerea unui preşedinte saxon!

Suntem un popor teribil de complicat, dar care, de duminică, începe să devin ceva mai simpatic.

joi, 13 noiembrie 2014

Fashion electoral

Înghit al naibii de greu toate pop-up-urile, bannerele, invitaţiile de conectare sau like-uire prin Facebook, Twitter sau Google printre care trebuie să navighez ca să citesc o ştire pe Ziare.com. 

Dar i-am iertat cu totul după ce am văzut ce a ieşit din alăturarea unei reclame la nişte haine cu poza lui Victor Ponta. Iată:

joi, 6 noiembrie 2014

Râmnicu Vâlcea... altfel

Prima oară când mi s-a spus asta, parcă nu mi-a venit să cred. Apoi am început să caut date şi, până la urmă, s-a dovedit că cele auzite erau adevărate.

Adică Râmnicu Vâlcea este singurul municipiu reşedinţă de judeţ din Sudul ţării (adică din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, inclusiv Bucureştiul) în care turul I al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie a fost câştigat de Klaus Iohannis!



În ceea ce priveşte România judeţelor roşii (conform hărţii Mediafax)- în care se înscrie şi judeţul Vâlcea - doar patru municipii-reşedinţe - Râmnicu Vâlcea, Deva (jud. Hunedoara), Iaşi (jud. Iaşi) şi Suceava (jud. Suceava) - l-au dat câştigător pe Klaus Iohannis; dintre acestea, cea mai mare diferenţă de scor între Iohannis şi următorul clasat,Victor Ponta, adică aproape patru procente, s-a înregistrat la Râmnicu Vâlcea.

marți, 21 octombrie 2014

De ce ne este cum ne este? (schiţă de portret I)

Într-o discuţie de azi, pe teme juridice, un interlocutori îmi întinde o fotocopie a unei pagini dintr-un Monitor Oficial şi îmi spune: ”citiţi art. VI”. Care art. VI (al Ordonanţei de Urgenţă nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative) spune aşa:

”În sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, prin sintagma "cuantumul brut al salariilor de bază" se înţelege cuantumul brut al salariilor de bază care cuprinde, după caz, drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.”

Au trecut câteva ore de atunci şi încă mă doare capul.