Am făcut parte în
perioada premergătoare alegerilor şi pe durata desfăşurării lor din
Secretariatul Tehnic de pe lângă Biroul Electoral de Circumscripţie Râmnicu
Vâlcea: o denumire mult prea pompoasă pentru diferite activităţi care mai de
care mai elevate printre care căratul a zeci de saci cu voturi la distribuirea
lor către secţiile de votare, căratul aceloraşi saci la finalul votării,
împărţitul pachetelor cu sandvişuri la birourile secţiilor de votare şi altele
asemenea. În oboseala, covârşitoare la un moment dat (am stat – vorba vine - treaz
de duminică dimineaţa, de la ora 6, până luni la amiază, la ora 13.00), am
reţinut totuşi câteva momente amuzante, sarea şi piperul acestui scrutin.
Ziua votării. Împărţeam
pachetele cu mâncare la o şcoală din oraş care găzduia mai multe secţii
electorale. De la una din ele, după ce discut cu preşedinta biroului electoral
al secţiei şi îmi semnează tabelul de distribuţie al pachetelor (un sendviş + o
sticlă de apă plată + două pliculeţe de cafea instant & zahăr + o eugenie),
plec însoţit de doi bărbaţi, membri ai biroului, către maşina din faţa şcolii,
ca să le dau mâncarea. Coborând pe scări de la cel de-al doilea etaj al şcolii,
unde funcţiona secţia de votare, unul dintre bărbaţi este abordat de o femeie: ”Unde pleci?” (ton oţărât, de precupeaţă
care îşi găseşte locul din piaţă ocupat de altcineva). ”Păi, merg să iau pachetele cu mâncare”, răspunde bărbatul pe un ton
spăşit. ”Şi de ce pleci tu?”,
întreabă femeia, cu câteva note în plus. ”Păi,
răspunde bărbatul la fel de şovăitor, m-a
trimis doamna preşedintă pe mine şi pe colegul, că suntem singurii bărbaţi din
secţie, să aducem...” ”Ţi-am spus să
nu te mişti din secţie!”, îl întrerupe nervoasă femeia. ”Ţi-am spus?” ”Da, zice bărbatul, dar...” Pierd, la un moment dat, firul
discuţiei în gălăgia celor veniţi să voteze. Ajuns la maşină, îi dau bărbatului
care mă însoţise tot drumul şase (din cele 11) pachete; imediat ce pleacă, în
locul celui de-al doilea bărbat, cel atât de dojenit pe scări, apare femeia,
cea atât de dojenitoare. ”Am venit să iau
pachetele”, îmi zice. ”Poftiţi, aveţi
aici cinci pachete”, şi îi dau restul aferent secţiei respective. ”Păi de ce cinci?”, se oţărăşte iar
doamna, de data asta la mine, ”că sunt 9
secţia de votare!” ”Doamnă, îi răspund, de
fapt sunt 11 membri cu totul în secţie, iar celelalte pachete sunt la domnul cu
care am coborât. Dar de ce sunteţi aşa de supărăcioasă?”, o întreb, zâmbind
totuşi. ”Nu suntem, dom’le, supărăcioşi, suntem vigilenţi!” ”Şi
de la ce partid, doamnă, sunteţi aşa de vigilenţi?” ”De la P...”, îmi
răspunde, ”să mă votezi ca să ies
consilier, da?” ”Da doamnă”, îi răspund, după care îmi strâng hârtiile, mă
urc în maşina firmei de catering cu care făceam distribuţia şi plec la alte
secţii de votare. Dacă mai aveam aveam ceva dubii cu ce partid să votez lista
de consilieri locali, acum mă lămurisem: ştiam exact cu ce partid nu
aveam să votez.
Noaptea de
duminică spre luni, aşteptând ca secţiile de votare să încheie număratul
voturilor şi să se prezinte pentru predarea materialelor. Conform regulii
stabilite de BEM (Biroul Electoral Municipal), în zona de depozitare intrau
doar preşedinţii secţiilor de votare şi/sau locţiitorii acestora, tot ei
mergând mai departe la BEM pentru verificarea şi înregistrarea proceselor
verbale de consemnare a rezultatelor votului. Soseşte o maşină cu vreo patru
persoane: le comunic ce trebuie să facă şi în ce ordine şi, de asemenea, cine
trebuie să meargă mai departe. Unul din membrii secţiei, reprezentant al unui
partid politic – un bărbat tânăr, înalt - este nedumerit: ”Dar eu trebuie să intru!”. Îi răspund că nu noi, cei din
Secretariatul Tehnic, facem regulile, ci cei de la BEM: să vorbească cu ei. Nu
pare deloc fericit cu această explicaţie, aşa că se retrage câţiva metri mai
încolo şi începe să vorbească la telefon. În liniştea nopţii, aud – fără să
vreau – câteva replici: ”Nu mi se permite
accesul în incintă... aştept instrucţiuni despre cum să procedez în
continuare... am înţeles, voi proceda întocmai... vă rog să-mi daţi permisiunea
să părăsesc zona”; iar, după câteva minute, trecând pe lângă mine, îl aud
”raportând” plin de el, cu un ton serios, în acelaşi telefon: ”misiune îndeplinită!” Ce ”Matrix”, dom’le? Ce ”Mission Impossible”? Ce ”Expendables”?
Băiatul ăsta îi avea pe toţi la degetul cel mic. Îmi imaginez că pe toata
durata votării – adică începând de la ora 7 dimineaţa şi până la sosirea la BEM
– a abordat acelaşi aer marţial, de membru al unei trupe de comando, hotărât să
apere cu preţul vieţii integritatea votului (sau, mai degrabă, a partidului
care l-a delegat acolo). Iniţial mi-a venit să râd, dar apoi mi-a dispărut
orice umbră de veselie.
Adi, unul din
colegii din Secretariatul Tehnic, şi-a făcut ”încălzirea” în vederea distribuirii
sacilor cu voturi reuşind să dea jos o minge înţepenită de luni bune în
structura de susţinere a acoperişului sălii de sport care ne-a găzduit
”operaţiunile”. Pentru că s-a mişcat al naibii de repede, n-am apucat să-l
filmez, ci doar să-i fac câteva fotografii în timpul acţiunii. Mingea a fost
donată, ulterior, elevilor care foloseau sala de sport.
Votul la locale,
din perspectiva cuantificabilă a materialelor folosite (RIP pentru copacii
tăiaţi):
 |
| înainte |
 |
| după |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu