Trei zile în oraşul meu

Programul evenimentelor derulate timp de trei zile în Scuarul Mircea cel Bătrân din centrul oraşului şi prilejuite de Zilele Râmnicului a fost, mai-nainte de toate, un experiment. Am vrut să văd dacă locuitorii din Râmnicu Vâlcea, altminteri un oraş cunoscut ca neavând prea mare apetenţă culturală, vor marşa la un ansamblu de evenimente strict culturale, fără fum de mititei, fără miros de hamzii prăjiţi, fără terase cu bere la halbă, chiar şi fără kürtőskalács. ”Terasa” – cum o ştiu râmnicenii – a avut ca puncte de atracţie un târg al meşterilor populari vâlceni, mai mulţi artişti plastici şi portretişti ieşiţi să-şi vândă lucrările, un mim (Toni Vigu) care l-a întruchipat pe Charlot alb, pus pe şotii, o tabără medievală adusă de sibienii de la ”Gladius Dei” (care au venit şi cu două spectacole de lupte şi efecte pirotehnice), concerte ale Fanfarei Palatului Copiilor care au dat, sâmbătă şi duminică, deşteptarea în scuar, o librărie în aer liber, Teatrul ”Masca” – o prezenţă de doar o zi, dar care a animat centrul oraşului cu coşarii albi, pe catalige, şi cu cei negri într-un spectacol cu statui vivante prezentat în premieră aici -, un Carnaval al Copiilor şi o paradă medievală cu participarea păpuşilor uriaşe de la acelaşi Teatru ”Masca”, care au traversat oraşul având ca punct final ”Terasa”, o galerie cu imagini din Râmnicul vechi şi o expoziţie horticolă. Atât. Nimic în plus, ba, chiar, datorită unor disfuncţionalităţi din primărie, şi acestea au fost aduse la cunoştiinţa publicului foarte târziu, cu trei zile, practic, înainte de începerea programului.

Pentru că eu am fost cel care a conceput şi a propus acest program conducerii primăriei, iar apoi l-am concretizat, e evident de ce n-am dormit mai multe nopţi la rând, trezindu-mă, mai ales, imaginea unui scuar pustiu, străbătut doar de pagini de ziare fugărite de vânt, sau aceea a unor ploi căpoase ce îneacă – la propriu şi la figurat – toată ideea.

Până la urmă, n-a plouat. Şi a şi venit multă lume. Mulţi care doreau şi altceva decât ”tradiţionalele” concerte de pe splaiul Independenţei, la care se ajunge după străbaterea anevoioasă a unei străzi–bâlci pline de tarabe cu de toate, de terase improvizate, de fum de la grătare, de miros de bere trezită, de perspectiva unor drumuri nesfârşite, prin arşiţa soarelui, în căutarea unui veceu la care, odată ajuns, nu-ţi mai vine să intri. Au venit oameni care s-au bucurat de tot şi toate ce le-au găsit pe ”Terasă”. Erau câteva sute adunaţi la spectacolul celor de la Teatrul ”Masca”, dar, în acelaşi timp, erau alte câteva zeci strânşi în jurul mimului Charlot. Au fost foarte mulţi copii, la toate evenimentele. Când coşarii albi pe catalige de la ”Masca” au blocat fără niciun preaviz (şi fără prezenţa vreunui agent de la Rutieră!) intersecţia cea mai circulată din oraş, nimeni n-a înjurat, toţi au aşteptat să treacă ciudatul dar interesantul alai, iar cele câteva claxoane erau doar de salut, însoţite de fluturatul mâinii. I-am auzit, în spatele meu, la un spectacol al cavalerilor ”Gladius Dei”, pe doi tineri – studenţi, cred, la Sibiu, minunându-se: ”dacă n-aş vedea blocurile ălea din spate, aş zice că suntem la Sighişoara, în timpul festivalului!”

La rându-mi m-am simţit, pentru trei zile, acasă în oraşul meu - Râmnicu Vâlcea. În care, de cele mai multe ori, nu mă regăsesc şi, ca urmare, nu ies să mă plimb: el este doar un peisaj de tranzit cu maşina în drumurile cotidiene: dusul şi plecatul de la birou, sau dusul şi luatul copilului de la şcoală.

Luni la amiază, m-am dus din nou în scuar, să recuperez o parte din recuzita folosită la multele manifestări; am stat, în parcarea îngustă de acces spre ”Terasă” mai multe zeci de secunde aşteptând ca o maşină să facă o întoarcere completă din – după părerea mea – mult prea multe mişcări. Când a terminat, şoferul – un bătrân – a scos capul pe geam şi m-a înjurat. El pe mine! În acelaşi timp, pe Calea lui Traian îşi făcea cu greu loc, printre rândurile de maşini, o ambulanţă cu sirena pornită. Magia se terminase, spectacolul s-a încheiat. M-am simţit din nou străin şi am plecat acasă.

Fotografiile sunt preluate de pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea.