Comerţul în România: după 24 de ani

Prin 1990, când eram student la Braşov, un coleg de cameră s-a întors victorios din oraş, arătându-ne, mândru, noua pereche de pantaloni – la modă atunci - pe care tocmai şi-o cumpărase. ”De unde i-ai luat?”, l-am întrebat. ”De la Metalo-Chimica de pe Republicii”, ne-a răspuns. Era pe atunci o perioadă de boom economic în care vechile magazine de stat, luate în locaţie de gestiune, îşi diversificau produsele de pe raft fără să mai ţină cont de specificul anterior al unităţii comerciale. Aşa că era foarte firesc să găseşti pantaloni la ”Metalo-Chimica”, ţigări la patiserie, cosmetice la ”Încălţăminte” sau sendvişuri la agenţia Loto-Prono.

Ieri am trecut prin Winmarkt (fostul magazin Cozia) din centrul Râmnicului: la etajul doi (parcă doi era, pentru că magazinul ăsta are cel mai cretin sistem de acces pe care l-am văzut vreodată: una din intrările de la parter te obligă să treci printr-un magazin DM, iar dacă o foloseşti pe cealaltă, trebuie să urci pe scări până la etajul doi pentru ca apoi să cobori, numai cu liftul, până la etajul întâi; iar dacă vrei să cobori cu scara rulantă, o poţi face doar de la etajul unu la parter, între care există singura rulantă descendentă; altfel, toate celelalte doar urcă, până la ultimul etaj) am intrat din întâmplare într-un magazin înghesuit într-un colţ. Şi care avea de toate: reproduceri grosolane de tablouri, siguranţe, condensatori şi nişte tranzistori, cabluri electrice de diverse culori şi dimensiuni, corpuri de iluminat, scule de grădinărit, vaze şi alte decoraţiuni, ceva mercerie şi multe altele, ascunse prin rafturile aşezate complet aiurea.

După 24 de ani de economie haotică, inflaţie bezmetică, o denominare exclusiv aritmetică şi o criză care pare că nu se mai termină, comerţul cu amănuntul s-a întors la cel practicat în anii ’90. Doar că motivaţiile sunt altele: dacă atunci comercianţii căutau să-şi mărească profitul experimentând libertatea de a-şi dezvolta afacerea aşa cum aveau chef, astăzi magazinele au ajuns să vândă de toate numai să mai poată prinde câte un client şi să supravieţuiască, astfel, de la o zi la alta, de la o lună la următoarea, de pe un an pe celălalt.