De ce nu va începe (cel puţin deocamdată) un al treilea război mondial

”Război!” Unul dintre cuvintele cele mai frecvente în ultimele luni. Fie că e vorba de atentatele ISIS în Europa (Paris – anul trecut şi Bruxelles – acum câteva zile), fie de acelaşi Califat islamic în conflict cu toţi în zona Siria-Irak, fie de anexarea Crimeei de către Rusia, fie de ameninţările Coreei de Nord la adresa tuturor...

Suntem, cu adevărat, în pragul unui al treilea război mondial? Să începem să ne facem provizii şi adăposturi sub casă? Asta în cazul în care s-ar mai putea ieşi, în viaţă, dintr-un astfel de conflict...

Cred, totuşi, că nu sunt motive de îngrijorare. Un al treilea război mondial nu va veni – cel puţin nu acum – pentru un motiv destul de simplu: o astfel de conflagraţie ar împuţina serios efectivele mondiale de... clienţi. Cu efecte negative, pe toate planurile, asupra economiei, comerţului şi banilor (indiferent de forma pe care o îmbracă).

Prin Evul Mediu conflictele erau, în principal, de natură religioasă. În secolul XIX şi XX, conflictele au fost naţionaliste: patriotismul dădea în clocot, iar graniţele stabilite până atunci erau aruncate cu tenacitate în aer. Din secolul XXI, conflictele au devenit comerciale. Criza din 2008 a fost un astfel de război. Mondial. Războiul cu ISIS este puternic motivat economic şi de petrolul de subt pământurile stăpânite de jihadişti. O Crimee rusească poate fi descifrată nu doar militar, ci şi din perspectiva unei ruble în căutarea forţei pierdute. Sunt, e adevărat, şi excepţii: Coreea de Nord, stăpânită de un nebun.

Economia mondială este la acest moment pe o pantă în care nu mai satisface nevoi, ci trebuie să creeze alte nevoi pentru a putea vinde produse care să le satisfacă. E evident că are nevoie de noi ”beneficiari” ai acestor nevoi, de noi clienţi.

Industria de armament – care, la un moment dat, a reprezentat o parte însemnată a economiei mondiale –, cu utilizarea ei în războaie mai mici sau mai mari, are marele dezavantaj că, după un timp, rămâne fără clienţi. E ca o căpuşă care îşi omoară gazda; nu e deloc rentabil, în primul rînd pentru căpuşă. Dacă cineva îţi cumpără un pistol sau o grenadă, ai un client mulţumit, dar şi vreo alţi câţiva morţi şi, deci, într-o serioasă imposibilitate de a-ţi mai deveni vreodată clienţi. Nici reconstrucţia de după un conflict armat nu mai e profitabilă: cine să mai stea în noile blocuri construite, cine să mai cumpere în noile supermarketuri ridicate, cine să mai conducă maşinile, de acasă şi până la serviciu, dacă ai înjumătăţit populaţia într-un conflict armat?

În Africa, de exemplu, unde sărăcia îi ţine pe locuitori la o distanţă apreciabilă de statutul de clienţi, războaiele se desfăşoară fără nici o oprelişte. Industria de armanent prosperă şi, în urma ei, mai aflăm dintr-o informaţie expediată în calupul de ”ştiri pe scurt” că au mai murit câteva zeci de mii de africani într-o ţară pe care 90% dintre europeni sau americani nu o pot identifica pe o hartă.

Astfel că, în mod ironic, după ce a dat de pământ cu comunismul şi idealurile sale, economia capitalistă s-a trezit că cel mai important capital al ei rămâne tot omul – mă rog, clientul. Fără el, degeaba se produce, că nu are cine să cumpere. Aşa că al treilea război mondial va mai aştepta. Atât timp cât mai avem bani prin buzunare, cât vom cumpăra lucruri, cât vom folosi servicii şi cât ne vom hrăni cu mâncarea lor, sunt şanse destul de mari să fim lăsaţi în viaţă.