Browserul meu de
Internet e bulversat: am căutat, într-un foarte scurt interval de timp, pe
Booking.com, câteva oferte de cazare pe litoralul romanesc – Eforiile şi/sau
Mangalia, pe la sfârşitul primăverii în ideea că aş putea să o trimit pe mama într-un
scurt sejur la mare. Câteva zile mai târziu, căutam, inclusiv pe Booking.com,
tot o cazare, de data aceasta prin zona Bran-Moeciu, pentru o excursie a fiicei
mele cu clasa undeva prin aprilie. Acum o săptămână, discutând tot cu fiică-mea
planurile ei de mers la vară cu prietenii la mare, am căutat ceva oferte, tot
pe Booking,com, de prin Costineşti. Colac peste pupăză, vorbind cu o cunoştinţă
despre staţiunea Sozopol din Bulgaria – loc fermecat, după cum s-a jurat acesta
– am dat o raită, tot prin intermediul Booking.com, de curiozitate să văd ce
oferte sunt şi pe acolo.
Astfel că, de
câteva zile, fie că deschid ziare.com, digi24.ro, stirilocale24.ro, adevarul.ro
şi enumerarea poate continua, casetele de reclamă de la Booking sunt din ce în
ce mai enervante încercând să-mi prezinte, simultan, oferte din Eforie Nord,
Moeciu, Costineşti şi Sozopol. ”Găselniţa” asta cu ”hai să vedem ce caută dobitocul şi să-i băgăm pe gât dup-aia, până se
satură, preferinţele sale” este al naibii de păguboasă şi unul din motivele
pentru care refuz în continuare să am conturi pe reţelele sociale gen Facebook,
Twitter, Linkedin ş.a.
• • •
I-a expirat
cardul fiicei mele, emis de BCR şi pe care îi intră alocaţia; fata e minoră,
astfel că titularul de cont sunt eu, dar pe card, dintr-o curtoazie - pe care
am apreciat-o la vremea aceea – banca a acceptat să treacă numele ei. Ca
urmare, m-am prezentat în persoană, cu documentul de identitate şi răposatul
card de debit, la sucursala BCR locală, unde am solicitat noul card. Şi unde mi
s-a spus că trebuie să vină şi fiica mea, să îl ridice. ”Doamnă”, am replicat, ”dacă
eu, în momentul acesta, vreau să scot toţi banii din contul asociat cardului, cont
la care sunt titular, pot să o fac în absenţa fiicei mele?” ”Da”, îmi răspunde doamna – de altfel
nevinovată - cu jumătate de gură. ”Deci
ca să scot banii e de ajuns o persoană, dar ca să ridic o bucăţică de plastic e
nevoie de două, nu?” ”Aşa sunt
regulile”, îmi răspunde doamna vizibil mai tristă. Am renunţat la polemică
şi am revenit la bancă a doua zi - cu documentul de identitate, cu cardul
decedat, cu fiica din dotare şi ea însoţită de cartea ei de identitate – şi am
ridicat noul card. Nu ne mai facem noi bine...
• • •
În 1998, în
calitate de responsabil cu cultura pe care o aveam la Primăria municipiului,
întocmeam pentru Consiliul Local de atunci Raportul prin care se înfiinţa
Teatrul Municipal ”Ariel”. În urma lui, lua naştere această instituţie de
spectacole, cu care am colaborat ani întregi, de cele mai multe ori excelent. Zilele
acestea am întocmit un alt Raport, tot către Consiliul Local, prin care se
iniţiază demersurile de unificare a Teatrului Municipal ”Ariel” cu Teatrul
”Anton Pann”. Şi nu mă pot desprinde de ideea că o astfel de buclă se înscrie perfect
în atât de neaoşul ”eu te fac, eu te omor”.
• • •
Azi noapte, pe la
ora 1, trezit din somn şi cuprins apoi de nişte gânduri, dau drumul la
televizor să mă ajute să readorm. Prind o secvenţă din ”Capcana minţii”, un
serial de pe AXN: eroul principal, un profesor universitar strălucitor, dar
schizofrenic, îi spune unui asistent care insista să-i serbeze ziua de naştere:
”Ce sadic a putut inventa sărbătorirea
unui pas mai aproape de moarte?”. Am închis televizorul dându-i dreptate în
bună măsură: de o oră împlinisem 48 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu