Cam tot aşa e şi
viaţa culturală în provincia provinciei în care unii – mulţi –sunt condamnaţi
să vieţuiască. La momentele festiv-festiviste, oficialii se înconjoară cu râvnă
de ”valorile” culturale locale - mereu aceleaşi, se pozează cu ele, iar discursurile li se umplu
de panegirice lăcrimoase despre marile ”opere” perene ale ”concetăţenilor cu
care ne mândrim”. Dar e la fel cum ne lăudam noi, pe vremuri, cu roboţeii din
pachete de ţigări, cu sticlele de băuturi străine sau cu pungile de cafea
nemţească: totul e gol, e doar o formă care nu se va mai umple niciodată, dar
care poate încânta eventual copii slabi la minte cu luciul şi culorile ei. Oamenii ”de cultură” sunt
goi şi ei: cercetările lor sunt compilaţii ale altor opere şi ele compilate de
alţii înaintea lor; creaţiile lor literare sunt nulităţii închise frumos între
coperţi colorate şi prefeţe şi postfeţe scrise de alţii aidoma lor, care au
fost şi ei prefaţaţi şi posfaţaţi la rându-le; operele lor artistice sunt
însăilări vizuale care, în lipsa oricărui talent, se revendică de la cele mai
abstracte, absconse şi experimentale curente artistice.
Dar sunt goi! Sunt doar ambalaje goale! Iar actul de ”cultură” îţi lasă, la final, în cerul gurii un gust murdar de tutun ieftin amestecat cu băutură trezită, suc din chimicale şi zaţ răsfiert.
Dar sunt goi! Sunt doar ambalaje goale! Iar actul de ”cultură” îţi lasă, la final, în cerul gurii un gust murdar de tutun ieftin amestecat cu băutură trezită, suc din chimicale şi zaţ răsfiert.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu