marți, 28 mai 2013

Sfârşit de primăvară (amestecate)

Am prins ieri o cifră rotundă la vizitatorii de pe blog: 11111; am făcut repede un ”print screen” şi m-am bucurat de nimereală.
  

* * *

Am urmărit cu coada ochiului (mai mult cu urechea, de fapt) o mică parte din circul mediatic făcut în jurul condamnării şi încarcerării lui Gigi Becali. Aproape că mi se făcuse milă, dar mai apoi mi-am adus aminte că Becali însuşi este inventatorului circului televizat, prin apariţiile sale de bufon excesiv mediatizat. Oricum, m-a amuzat inocenţa idioată a celor de la România TV care, titrând ”Băsescu glumeşte pe seama lui Becali”, dădeau o secvenţă cu preşedintele ţării, înaintea unei declaraţii oficiale împreună cu secretarul general al NATO, întrebându-i pe ziariştii prezenţi: ”nici o Rahova, nici o Jilava azi?”. Gluma preşedintelui era de fapt o ironie şi nu la adresa finanţatorului Stelei, ci a presei, care a rumegat zile în şir şi ”din toate poziţiile” subiectul Becali.

* * *

Râmnicu Vâlcea îşi aniversează ziua marcând data primei atestări documentare din 20 mai 1388. Numele oraşului a apărut, colateral, pentru a identifica o moară într-un act de danie... cum ar veni: o donaţie, un fel de sponsorizare, sau o încredinţare cu titlu gratuit. În lumina ultimelor evenimente, cred că un astfel de act şi-a pus amprenta mai mult decât trebuia pe viaţa de azi a oraşului.

* * *


Anunţul de amânare a afişării rezultatelor unui concurs la CNI ”Matei Basarab” din Râmnic. Acum, nici nu prea am multe pretenţii: era vorba de un concurs de limba franceză, nu de română.

marți, 21 mai 2013

Doi ani fără ţigări!

Widget-ul din colţul ecranului calculatorului mă anunţă că s-au împlinit doi ani de când m-am lăsat de fumat. Asta înseamnă, în cifre, 8770 de ţigări nefumate, care m-ar fi costat (în preţurile din 2011) 4780 lei. Mai înseamnă 7,893 gr. de nicotină care nu mi-au intrat în sânge sau 87,7 gr. de gudron care nu mi-au ”tapetat” plămânii. Îmi e bine, îmi e foarte bine, chiar, şi mă bucur că am avut tăria să fac acest pas.

Trei zile în oraşul meu

Programul evenimentelor derulate timp de trei zile în Scuarul Mircea cel Bătrân din centrul oraşului şi prilejuite de Zilele Râmnicului a fost, mai-nainte de toate, un experiment. Am vrut să văd dacă locuitorii din Râmnicu Vâlcea, altminteri un oraş cunoscut ca neavând prea mare apetenţă culturală, vor marşa la un ansamblu de evenimente strict culturale, fără fum de mititei, fără miros de hamzii prăjiţi, fără terase cu bere la halbă, chiar şi fără kürtőskalács. ”Terasa” – cum o ştiu râmnicenii – a avut ca puncte de atracţie un târg al meşterilor populari vâlceni, mai mulţi artişti plastici şi portretişti ieşiţi să-şi vândă lucrările, un mim (Toni Vigu) care l-a întruchipat pe Charlot alb, pus pe şotii, o tabără medievală adusă de sibienii de la ”Gladius Dei” (care au venit şi cu două spectacole de lupte şi efecte pirotehnice), concerte ale Fanfarei Palatului Copiilor care au dat, sâmbătă şi duminică, deşteptarea în scuar, o librărie în aer liber, Teatrul ”Masca” – o prezenţă de doar o zi, dar care a animat centrul oraşului cu coşarii albi, pe catalige, şi cu cei negri într-un spectacol cu statui vivante prezentat în premieră aici -, un Carnaval al Copiilor şi o paradă medievală cu participarea păpuşilor uriaşe de la acelaşi Teatru ”Masca”, care au traversat oraşul având ca punct final ”Terasa”, o galerie cu imagini din Râmnicul vechi şi o expoziţie horticolă. Atât. Nimic în plus, ba, chiar, datorită unor disfuncţionalităţi din primărie, şi acestea au fost aduse la cunoştiinţa publicului foarte târziu, cu trei zile, practic, înainte de începerea programului.

Pentru că eu am fost cel care a conceput şi a propus acest program conducerii primăriei, iar apoi l-am concretizat, e evident de ce n-am dormit mai multe nopţi la rând, trezindu-mă, mai ales, imaginea unui scuar pustiu, străbătut doar de pagini de ziare fugărite de vânt, sau aceea a unor ploi căpoase ce îneacă – la propriu şi la figurat – toată ideea.

Până la urmă, n-a plouat. Şi a şi venit multă lume. Mulţi care doreau şi altceva decât ”tradiţionalele” concerte de pe splaiul Independenţei, la care se ajunge după străbaterea anevoioasă a unei străzi–bâlci pline de tarabe cu de toate, de terase improvizate, de fum de la grătare, de miros de bere trezită, de perspectiva unor drumuri nesfârşite, prin arşiţa soarelui, în căutarea unui veceu la care, odată ajuns, nu-ţi mai vine să intri. Au venit oameni care s-au bucurat de tot şi toate ce le-au găsit pe ”Terasă”. Erau câteva sute adunaţi la spectacolul celor de la Teatrul ”Masca”, dar, în acelaşi timp, erau alte câteva zeci strânşi în jurul mimului Charlot. Au fost foarte mulţi copii, la toate evenimentele. Când coşarii albi pe catalige de la ”Masca” au blocat fără niciun preaviz (şi fără prezenţa vreunui agent de la Rutieră!) intersecţia cea mai circulată din oraş, nimeni n-a înjurat, toţi au aşteptat să treacă ciudatul dar interesantul alai, iar cele câteva claxoane erau doar de salut, însoţite de fluturatul mâinii. I-am auzit, în spatele meu, la un spectacol al cavalerilor ”Gladius Dei”, pe doi tineri – studenţi, cred, la Sibiu, minunându-se: ”dacă n-aş vedea blocurile ălea din spate, aş zice că suntem la Sighişoara, în timpul festivalului!”

La rându-mi m-am simţit, pentru trei zile, acasă în oraşul meu - Râmnicu Vâlcea. În care, de cele mai multe ori, nu mă regăsesc şi, ca urmare, nu ies să mă plimb: el este doar un peisaj de tranzit cu maşina în drumurile cotidiene: dusul şi plecatul de la birou, sau dusul şi luatul copilului de la şcoală.

Luni la amiază, m-am dus din nou în scuar, să recuperez o parte din recuzita folosită la multele manifestări; am stat, în parcarea îngustă de acces spre ”Terasă” mai multe zeci de secunde aşteptând ca o maşină să facă o întoarcere completă din – după părerea mea – mult prea multe mişcări. Când a terminat, şoferul – un bătrân – a scos capul pe geam şi m-a înjurat. El pe mine! În acelaşi timp, pe Calea lui Traian îşi făcea cu greu loc, printre rândurile de maşini, o ambulanţă cu sirena pornită. Magia se terminase, spectacolul s-a încheiat. M-am simţit din nou străin şi am plecat acasă.

Fotografiile sunt preluate de pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea.

























vineri, 10 mai 2013

Dumnezeu nu dă cu parul... dă cu viermi (amestecate)

De Izvorul Tămăduirii, Observatorul de pe Antena 1 dă ştirea că în apa izvorului 12 din Băile Olăneşti (concesionat, alături de celelalte, unei firme/familii care şi-a întins, economic şi politic, tentaculele în Râmnicu Vâlcea şi în judeţ) s-au descoperit viermi. Trebuie spus că izvoarele ăstea - pe care Dumnezeu le-a dat pe gratis oamenilor să se vindece de tot felul de boli - acum costă, adică te duci cu o cartelă cu cip, o treci prin faţa automatului şi maşinăria se scapă o juma' de litru, după care îşi pune singură astupuş. Probabil că vieţuitoarele - tare zglobii, în imaginile de la televizor - au fost încurajate să prolifereze de sistemul ăsta, care opreşte în rezervor apa ce, altminteri, ar curge liberă, nestingherită şi complet neatractivă pentru viermi. Bătutul de la Dumnezeu capătă astfel o nouă, dar nu mai puţin eficientă, semnificaţie.

* * *

Pe un program TV, de Paşte, prezentarea (traducerea) filmului ”The Stepford Wives” (cel din '75, nu remake-ul din 2004): ”Soţia perfectă”, film SF. Corect!

* * *

La Primăria din Râmnicu Vâlcea, al doilea primar este arestat în ultimii 3 ani (sau, socotind şi un arest preventiv de câteva luni prin 2006, a treia arestare în ultimii 7 ani). Prezenţa prea apropiată a DNA poate da senzaţii intense de déjà vu.

* * *

N-am mai văzut de mult o reclamă TV atât de stupidă precum aia cu ”sută la sută malţ” de la berea Skol, o demnă urmaşă a spotului cu ”proteine din perle”. Încă nu m-am lămurit câte procente mai rămân hameiului şi drojdiei... sau altfel spus: matematica + marketing ≠ love. Uite aşa, nişte dobitoci de publicitari au reuşit să strice imaginea unei beri altminteri bunicele. Am tăiat-o de pe listă.