Îmi este tot mai scârbă
de campania electorală. Mi se face tot mai greaţă să văd cum disperarea sau
foamea de putere sau frica de dispariţia puterii îi face pe unii să promită
lucruri pe care minima raţiune le cataloghează ca absurde. Probleme care trenează
de decenii îşi găsesc brusc, zilele ăstea, rezolvări ”pe termen scurt şi mediu”.
Oameni deştepţi, cu merite certificate de regulă de alţii de prin alte ţări şi
inexistenţi până acum pe agendele candidaţilor, devin brusc interesanţi pentru
alipiri aducătoare de popularitate. La polul opus, otrepele cu pretenţii
artistice din şoubizul autohton cunosc o nesperată revitalizare: foamea de circ
şi setea de bâlci le plimbă ca pe nişte moaşte pe scenele improvizate de prin
târguri, pieţe publice sau iarmaroace, de unde, printre play-back-uri, îndeamnă
prostimea matolită şi udă pân’ la oase să voteze cu una sau cu alta din paiaţele scoase la mezatul
electoral. E criză (adică, în traducere, nu sunt bani), dar oraşele s-au umplut
de bannere colorate, de panouri uriaşe şi de mii de afişe pe care famelici
membri de partid (numiţi, codificat, Organizaţia de Tineret) le lipesc spoind
cu aracet garduri, stâlpi, vitrine de magazine ”38”, staţii trafo, poduri sau
uşi de wc-uri. Toată lumea împarte brichete - de parcă vrem să devenim prima ţară
de piromani din lume - şi pixuri
inscripţionate cu nume şi partide, a căror utilitate se rezumă, în final, la extrasul
cerii din urechi sau la mâzgălitul plasticului mesei de la birtul comunal. Iar
ploile din ultimele săptămâni nu fac decât să arate, fără mască, ţara pe care
vor ei s-o câştige: noroioasă, mozolită, nefuncţională, zgribulită şi cu mucii-n
nas. Ghinionul candidaţilor: pe soare, până şi un rahat arată bine, dar pe
ploaia asta – care, inexplicabil, nu renunţă să spere că mizeria strânsă de ani
de zile se poate spăla doar cu apă – promisiunile lor arată exact cum sunt în
realitate: pleoştite, bălţate şi fetide.
Mai am de răbdat
mai puţin de două săptămâni; după care lucrurile se vor linişti. Nu neapărat
vor merge mai bine; dar măcar toată viermuiala asta linguşitoare se va sfârşi iar
toţi mesia ăştia închipuiţi, de care nu reuşesc să-mi feresc privirea decât în
spatele pleoapelor închise, se vor întoarce în cloaca de unde au izbucnit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu