Dar nu despre asta voiam să vorbesc... Drumul foarte bun – asfaltat de curând în mare parte şi foarte puţin circulat – mi-a permis să merg cu viteză redusă şi să mă uit, în dreapta şi stânga, la casele de pe margine... mai ales la cele nou construite, în ultimii ani, înainte de începerea crizei. Am observat astfel că marea lor majoritate erau aşezate foarte aproape de stradă, la câţiva metri doar de gardul – şi el frumos făcut, ce-i drept - ce despărţea proprietatea de trotuar şi de drum: vile înalte, adesea pe două etaje, cu vizibile dotări şi finisaje scumpe şi de calitate, la care trebuia să mă uit, pentru a le cuprinde întregi cu privirea, aplecîndu-mi capul.
Pentru cei care
nu cunosc zona trebuie să spun că ea este una ”de ţară” - gen ”contry-side”,
fără vreo legătură cu agitaţia oraşului aflat la numai câţiva kilometri - foarte
frumoasă, liniştită, cu dealuri domol coborând către Olt, cu o panoramă asupra
malului drept al apei, pe unde curge fluxul de maşini de pe DN 7, şi asupra
altor dealuri, la fel de domoale, spre apus.
Cu toate acestea,
casele (vilele, ca să fiu mai exact) nu erau situate astfel încât locatarii lor
să se bucure de întreg peisajul ăsta minunat, de liniştea de ”ţară”, de
intimitatea pe care ţi-o dă o astfel de localizare în comparaţie cu trăitul
înghesuit (pe verticală sau orizontală) de la oraş; nu, ele erau în aşa fel
aşezate, încât să fie vizibile de la stradă. Să poată fi privite, admirate,
invidiate şi comentate. Evident, toată fala asta are un preţ: beţivul care
tocmai a ieşit noaptea pe trei cărări de la crâşma satului poate adăsta o clipă,
mânat de nevoi irepresibile, pentru a micţiona uşurat pe gardul mândrei case,
sub fereastra dormitorului sau living-ului.
La fel, puştanii teribilişti ai comunei îi pot deranja pe locatari atunci când
pun de-o întrecere ad-hoc cu scuterele pe strada principală. Ori duminica
devreme, lumea bătrână a satului poate tulbura somnul locatarilor în drumul ei
spre biserică. Sau vacile care se duc dimineaţa devreme sau se întorc seara
târziu la şi de la păscut, pe strada principală, pot strica – auditiv şi, nu în
ultimul rând, olfactiv – traiul fericitului posesor al vilei în cauză.
Dar ce mai
contează asta? Important e că mândrul proprietar îi poate indica unei
cunoştinţe care vrea să-l viziteze: ”cum intri pe stradă, vei vedea la vreo
două sute de metri o vilă portocalie (sau albastră, sau crem, sau prăzulie,
sau...) pe dreapta (sau pe stânga)... acolo stau eu”. Important e că din fuga
maşinii poţi rămâne totuşi pe retină cu imaginea unei construcţii impresionante
care străjuieşte îndeaproape strada, deşi mai are în spate o curte de câteva
mii de metri pătraţi. Important e că eşti văzut, că oamenii din zona aia rurală
a oraşului ştiu (şi vorbesc) despre tine: ”uite, aia e casa lui cutare, e
director / şef / inspector / poliţist / consilier / preşedinte la...”.
Multumim pentru articol ! Foarte frumos !
RăspundețiȘtergere