De dimineaţă, în timp ce îmi beam cafeaua, zapez prin grila de canale tv şi
dau întâi de ProTV (care îşi serbează ziua de naştere tot pe 1 decembrie, data
primei emisii în 1995). Văd o emisiune cu studenţii români de la Oxford: bine
făcută, naturală, cât despre protagonişti? - frumoşti, deştepţi, spirituali,
conştienţi de valoarea lor. Trec/zapez mai departe şi ajung la ”verişorul” aniversatului
ProTV – PRO Cinema. În reluare, din emisiunea ”Happy Hour”, o secvenţă cu
Andreea Tonciu care făcea exerciţii de dans la bară.
Cred, de fapt, că asta este blestemul nostru, marca, trăsătura definitorie:
televizionarea României. Faptul că postul tv cel mai comercial (şi nu mă refer
aici la cantitatea uriaşă de reclame, ci la completa abdicare în faţa zeului
rating de la toate normele morale cu putinţă – îşi mai aduce cineva aminte de
momentul în care un reporter al ProTV îi dă soţiei unui aviator vestea că
bărbatul i-a murit într-un accident aviatic, totul filmat ”gros-plan” cu
camera?) îşi serbează ziua odată cu ziua naţională. A României în care
posturile tv de ştiri difuzează orice, numai informaţii nu. A României ”ştirilor
de la ora 5”. A României în care am ”evoluat” de la telenovelele spaniole şi
mexicane la cele turceşti şi chinezeşti. A României în care un personaj precar intelectual
reuşeşte să îşi facă un partid
consistent şi chiar candidează la preşedinţia ţării doar utilizând eficient şi pervers
un post de televiziune. Sau a României în care cea mai mare escrocherie
naţională – Caritasul - a fost transmisă live
la televizor.
De fiecare când m-am întors din străinătate, m-am simţit şi mi-a părut rău.
Când acest sentiment va disparea, atunci mă voi bucura de ziua României.
Le festivităţile de dimineaţă, de la Monumentul Independenţei, trei
sferturi din cei prezenţi erau veniţi în ”interes de serviciu”: oficialităţi,
mulţi popi, candidaţi obligatoriu în vervă şi zâmbitori, uniforme, membrii
partidelor. În rest, doar câţiva vârstnici, însoţiţi de nişte nepoţi uzi (a
plouat un pic) şi nu foarte entuziasmaţi.
Când am ieşit din primărie, împreună cu mai mulţi colegi, ca să mergem spre
locul de desfăşurare al manifestărilor oficiale, câţiva puradei, plasaţi
strategic în poarta bisericii din apropiere în aşteptarea pomenilor de Sâmbăta
Morţilor, au tăbărât pe noi la vederea steguleţelor tricolore pe care urma să
le împărţim asistenţei. ”Dă şi mie, dă şi mie, domnu’, dă şi mie, doamna”.
Milogeala lor mi-a rămas în minte mai multă vreme decât ”Deşteaptă-te, române!”
de mai târziu. Ţine, până la urmă, de firescul românului de astăzi: ne e mai la
îndemână să ne milogim, decât să ne deşteptăm şi să ne facem un rost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu