”Viaţa lui Pi” poate
fi doar un splendid film de aventuri dacă ratezi cumva ultimele 10 minute din
peliculă. Odiseea din Pacific a tânărului indian şi a însoţitorului său feroce
– tigrul bengalez Richard Parker, expusă prin apelul continuu la peisaje tulburătoare
şi fascinante efecte speciale, este o încântare pentru oricine. Ultimele 10
minute, însă, devoalează toată aventura nautică care te ţine cu sufletul la
gură ca fiind doar închipuirea, carapacea, protecţia pe care eroul povestirii -
Piscine Molitor ”Pi” Patel – şi-a construit-o pentru a supravieţui
naufragiului, pierderii familiei şi lunilor lungi de rătăcire pe ape.
Filmul vorbeşte,
astfel, în primul rând, despre rolul terapeutic al închipurii, al imaginaţiei,
al poveştii, în esenţă, într-o situaţie de criză majoră. Spre deosebire de
practicile psihanalizei moderne, care încearcă să dezgroape din subconştient
cele mai ascunse gânduri, ”Viaţa lui Pi” spune simplu că dacă vrei poţi trăi
într-o (şi cu o) poveste: în felul acesta nu-ţi pierzi minţile şi poţi trece
mai departe peste o traumă. În acelaşi timp, însă, povestea adevărată trebuie
spusă, mărturisită, ca o eliberare. ”Pi” Patel o face în minutele de final ale
filmului, povestind despre atrocităţile cărora le fusese martor în primele zile
de după naufragiu, despre uciderea mamei sale de către bucătarul francez al vasului
cargo, despre înjunghierea apoi a acestuia de către tânărul indian şi despre
cele 227 de zile de plutire în derivă până la eşuarea pe ţărmul Mexicului. Se
descifrează, astfel, şi episodul cu insula plutitoare, populată de mii de
suricate, ospitalieră peste zi, dar ucigaşă în timpul nopţii: ”Pi” Patel putea
rămâne pe această insulă – adică prins complet în fantezia sa – dar s-ar fi
pierdut, până la urmă, precum cel al cărui dinte este descoperit învelit în
planta carnivoră şi fosforescentă. Aşa că este nevoit să plece mai departe,
până când reuşeşte să pună piciorul pe pământ ferm. Plânsul care îl zguduie pe
”Pi” Patel la despărţirea pe plajă de tigrul Richard Parker – un alter ego pe
parcursul întregii derive - semnifică ieşirea din vis şi intrarea în realitate.
”Alege ce poveste
vrei să crezi”, zice eroul principal spre final. ”Pi” Patel şi-a ales povestea,
supravieţuind încercării şi regăsindu-se, după decenii, ca un om împlinit,
căsătorit, cu copii. Eu asta am ales să înţeleg din acest film şi aştept să
regăsesc ”Viaţa lui Pi” pe lista nominalizărilor la Oscar şi nu doar la efecte
speciale sau coloană sonoră, ci la categoria ”Cel mai bun film”.
De acord cu aceasta interpretare!
RăspundețiȘtergereVă mulţumesc. Cred, în continuare, că este un film mai complex şi mai profund decât a fost prezentat (inclusiv în trailer) până acum; în spatele ”pixelilor cosmetizaţi” (cum spunea Andrei Gorzo în ”Pi, Dumnezeu, Bazin şi cinematograful digital” dintr-o Dilemă Veche de acum câteva săptămâni), se ascund mult mai multe decât ar părea la prima vedere.
Ștergere