Culegătorii de iunie

Sunt rude bune cu cei care fac picnicurile acelea la marginea şoselei, condimentându-şi micii şi fleicile cu noxele scuipate de toate maşinile care trec la doi paşi de grătarele fumegânde. Culegătorii urbani de flori de tei apar în iunie, odată cu copacii care dau în floare la marginea străzilor şi bulevardelor oraşului. Nu contează că pe sub teiul pe care îl desfloresc cu sârg trec zilnic mii de maşini. Nu are a face că, din cauza barierelor de la calea ferată, maşinile staţionează – cu motorul pornit şi cu ţeava de eşapament duduind - câteva zeci de minute în fiecare zi. Nu are nici o importanţă că de la balcoanele şi ferestrele blocurilor din imediata vecinătate, zeci de gospodine scutură harnice, în fiecare dimineaţă aşternuturile şi la prânz feţele de masă peste coroanele îmbătător-mirositoare ale teilor oraşului. Mirajul unei plăsuţe cu flori de tei care nu costă nimic – decât eventual o spitalizare, dacă culegătorul are ghinion şi mai cade în timpul culesului - e mai puternic decât orice. Iar bucuria economisirii celor câţiva lei, cât costă o cutie cu ceai de tei, e mai tare decât efectul ”terapeutic” dat de conţinutul de chimicale, noxe, mizerie şi alte rahaturi pe care le poate conţine ceaiul din floarea de tei culeasă chiar de mâna culegătorului amator.