Naşterea Domnului şi Crăciunul românesc

La italieni se numeşte ”Natale”. Englezii şi americanii îi spun ”Christmas” (vine de la ”Christ’s Mass” – liturghia lui Cristos). Spaniolii îşi urează la sfârşitul fiecărui decembrie ”Feliz Navidad”. Toate nume cu semnificaţie, care vorbesc de ”Naştere” – cea a lui Iisus – sau chiar de însuşi Cristos.

Noi ”sărbătorim” Naşterea Domnului numind-o ”Crăciun”. Adică personajul care, conform legendei, pentru că i-a adăpostit în grajd pe Iosif şi pe Fecioara Maria, cuprinsă de durerile facerii, a pedepsit-o pe nevastă-sa tăindu-i mâinile. Maica Domnului a lipit la loc mâinile tăiate, iar Crăciun, văzând minunea, s-a convertit la creştinismul încă nenăscut.

E ca şi cum sărbătorii Învierii lui Isus i-am spune ”Pilatiada”, de la Pilat din Pont, cel care, până la urmă, este cel ce a făcut posibil martiriul şi, implicit, învierea de după.