luni, 14 ianuarie 2013
Despre animale
Ieri am făcut o
vizită cu Ştefana la Grădina Zoologică: a fost frumos, era linişte (făcând
abstracţie de răgetele leului care s-a văzut lipsit temporar, cât li s-a dat de
mâncare felinelor mari, de însoţitoarele feminine), iar frigul, îndulcit de
soarele roşiatec ce stătea să apună, era suportabil. M-a amuzat imaginea
lebedelor albe care priveau curioase din dosul unui geam de protecţie la lumea
de afară: pe timpul sezonului rece, ele, împreună cu cele negre şi cu gâştele
de Nil, au fost mutate într-un fel de coteţ încăpător, pentru a le feri de
frig.
Şi tot despre animale: am văzut la ştiri protestele celor de la ”Vier
Pfoten” faţă de vânătoarea mistreţilor de pe domeniul lui Ion Ţiriac de la Balc.
Nu agreez, în nici un fel, vânătoarea, nu-mi dau seama ce fior şi freamăt
interior îţi poate da o astfel de îndeletnicire şi nu rezonez în nici un fel cu
cei care o practică. Dar asta nu mă opreşte să nu văd o oarecare ipocrizie în manifestaţia
celor de la ”Vier Pfoten”. Pentru că, fără îndoială, este mult mai profitabil
mediatic să agiţi pancarte la porţile lui Ion Ţiriac, de faţă cu atâţia magnaţi
financiari ai lumii, decât să iei atitudine faţă de măcelărirea barbară de acum
nici o lună a aproape 3 milioane de porci prin curţile ţăranilor. Pentru cine a
asistat la tăierea ”tradiţională” a unui porc – având parte de scenele prinderii
cu frânghia şi răsucirii unuia din picioarele din faţă, ale târârii pe jos din
coteţ, ale ţintuirii la pământ sub greutatea câtorva oameni, ale tăierii
ritualice (dar în puţine cazuri ”din prima”) a beregăţii, ale guiţatului
celorlaţi porci care îşi aşteaptă rândul în coteţ – moartea prin împuşcare a
mistreţilor de la Balc (altfel anume şi cu grijă înmulţiţi şi hrăniţi, că doar
nimeni nu vine la Ţiriac să ia în cătare porci subnutriţi) poate fi considerată
chiar civilizată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu