Criza ”mondială” privită din buricul pământului

Când a început criza asta şi a ieşit preşedintele Băsescu să anunţe tăierile de la bugetari (nici acum nu-mi pot şterge din minte felul în care din spusele preşedintelui răzbătea un fel de satisfacţie, un fel de ”sic!” rânjit), printre colegii mei, funcţionari publici la o primărie de municipiu reşedinţă de judeţ, a fost un moment de real amuzament. Preşedintele a vorbit de ăia 25% tăiaţi din salariu, dar şi de eliminări ale altor beneficii de bugetari – tichetele de vacanţă, indemnizaţia de hrană şi de îmbrăcăminte, bonuri de masă, al treişpelea salariu – de care noi, cel puţin, deşi tot bugetari, habar n-aveam că există. Dar aflam, din gura preşedintelui Băsescu, că cineva, tot bugetar, se bucura de astfel de beneficii şi că urma să rămână fără ele. ”Păi noi suntem de mult în criză” - a fost prima concluzie care mi-a venit în minte, după care m-am liniştit, am început să lucrez mai mult, m-am lăsat de fumat şi, mai greu sau mai uşor, am dus-o mai departe (cel puţin până acum).

Am făcut introducerea asta la auzul - repetat până la obsesie - al sintagmei ”criza economică mondială”. Care mondială? De acord, în SUA e nasol şi în Europa cam mai toate scârţâie, imaginea de ansamblu fiind aceea din desenul ăla animat în care un vapor stă să se scufunde, iar motanul Tom (parcă el era, din ce mai ţin minte), nu mai pridideşte să astupe o gaură că apare imediat o alta. Dar restul lumii? China nu pare a fi în criză, India arată acum la fel ca acum un deceniu, tigrii asiatici n-or mai fi la fel de fioroşi, dar nici mâţe blânde n-au devenit, cât despre Africa... acolo oricum e o altă planetă. În vreo trei sferturi de lume lucrurile se întâmplă la fel acum, în mijlocul crizei (sau în post-criză sau în recesiune reloaded sau cum naiba s-o mai numi) la fel ca acum cinci ani, când nimeni nu avea habar de ea.

Aici, la noi, criza, dar şi alte fapte – economice, sociale, politice – sunt privite prin lentila euro-atlantică, devenind astfel cele mai mari, cele mai grave, cele mai importante. Dar care este relevanţa lor pentru un african? Sau pentru un rus? Sau pentru un peruan? Toţi aceştia – la fel ca şi colegii mei, funcţionari publici ai unei primării de municipiu reşedinţă de judeţ – erau într-un soi de criză de când se ştiu. Iar ”criza” care afectează Statele Unite şi Europa e doar un fel de moft în minus la unii care oricum aveau prea multe.

Criza ”mondială” ţine de o percepţie de tip ”buricul pământului”, evidentă şi la europeni şi la americani. În rest, lumea se învârte mai departe după legile vechi. Şi recunosc că am devenit un pic mai optimist scriind toate acestea.