Bucureşti - ca un bloc, nu ca o casă

Pentru Ani

Am făcut în week-end un city-break cu puştoaica în Bucureşti, la invitaţia unor buni şi vechi prieteni: am mers mai mulţi kilometri prin diverse galerii de muzee, am bătut, în mai multe rânduri, străzile din centrul vechi, ne-am întins până târziu în noapte la depănat amintiri, lângă halbe pline mereu cu bere rece şi am avut, bineînţeles, obişnuitele discuţii în contradictoriu. Una din acestea se referea la ”noul” centru vechi, la fel de frumos – cum zicea prietenul meu, Ani – ca ”dincolo”. La o primă vedere, pot admite că avea dreptate: terasele cochete de pe străzile dintre Calea Victoriei, Banca Naţională şi Hanul lui Manuc (deşi întinse, uneori, ”obraznic” spre mijlocul drumului, lăsând cam puţin loc pentru trecători), muzica bună, lumea ”subţire” – mulţi străini şi doamne sau domni eleganţi ori amenajările/dotările decente veneau în sprijinul său. Dar n-am putut fi de acord cu el, cel puţin nu în totalitate: multe din clădirile ce găzduiau la parter elegantele restaurante erau – de la etajul întâi până la ultimul – decrepite şi cu un aer mizer; printre vitrinele strălucitoare se strecura şi câte un gang întunecat şi umed, de unde mirosul de urină stătută te lovea ca un ciocan; pe la colţurile străzilor animate se scurgea, din câte-o curte interioară, câte-o zeamă lipicioasă, de provenienţă incertă, pe care erai nevoit s-o ocoleşti larg; oamenii străzii, ghemuiţi în câte un ungher sau sub vreo marchiză, îşi ocupau locurile de dormit după ora zece... Nu am putut face abstracţie de toate astea, şi având şi bucuria de a fi umblat prin câteva oraşe cu pretenţii de ”dincolo”, mi-am dat seama de ce Bucureştiul nu poate fi ca ele.

Vezi tu, Ani dragă, într-o casă, locuită de o familie, toate încăperile sunt la fel: sufrageria e cochetă, dormitorul e aerisit, baia e curată, bucătăria străluceşte, iar holul de întâmpină cu căldură de cum intri. Treci dintr-o cameră într-alta bucurându-te de bunul gust al decoratorului, de armonia culorilor şi de ospitalitatea gazdei. Cam aşa sunt oraşele acelea, cu adevărat frumoase. La bloc, însă, multe din apartamente sunt deosebite, unele doar frumoase, dar altele chiar excepţionale, cu îmbunătăţiri şi dotări de ultimă oră. Dar dacă vrei să le vizitezi, trebuie să treci prin holuri întunecate şi mizere, de care nimeni nu se preocupă, sau să urci şi să cobori scări lipicioase, pe care femeia de serviciu le spală o dată pe săptămână, fără nici un chef. Cam aşa e Bucureştiul.

Nu sunt lipsit de simţ patriotic, Ani, ci doar realist; iar când compar capitala noastră cu altele din Europa, prin care am fost, o fac în termeni de egalitate şi nu tratând Bucureştiul ca pe un copil handicapat, care are nevoie de un tratament special. Sper că te-am lămurit acum, iar până la următoarea noastră discuţie în contradictoriu, îţi urez numai bine!