De
asemenea, sunt sigur că un sucevean a exultat de fiecare dată când a auzit că
Guvernul sprijină, şi cu banii lui, achitarea datoriilor pe care le are Oltchim-ul
falimentar(t) din Râmnicu Vâlcea. Sentimentul îl cuprindea mai ales când aştepta
cu orele la cozi vizarea carnetului de şomer, după ce firma privată la care
lucra a dat faliment pentru că ei nu i-a dat nimeni bani de la buget ca să
poată merge mai departe.
Şi în tot
acest timp, un teleormănean a fost foarte încântat că datoriile la utilităţi
avute de RADET şi de CFR au fost anulate prin hotărâre de guvern. E-adevărat că
a auzit vestea asta de la nişte pensionari care discutau pe băncuţa din faţa
blocului, deoarece pe televizorul din sufragerie s-a pus praful de când i-au
debranşat apartamentul pentru că nu a avut bani să-şi plătească factura la
curent electric. Le-a spus această veste seara şi copiilor care îşi făceau
lecţiile la lumina lumânării şi cu toţii s-au bucurat nespus.
Mă bucur că
există astfel de români, care apreciază minunatele lucruri ce se fac, din
banii lor, pentru alţii, de modul chibzuit în care aceşti bani sunt cheltuiţi
de conducătorii ţării. Sunt oameni deosebiţi: altruişti cu forţa şi generoşi
prin hotărâre de guvern. Iar bucureştenii care vor circula pe noua magistrală
de metrou, muncitorii de la Oltchim care îşi primesc salariile de la buget sau
directorii de la RADET şi CFR se gândesc tot timpul la ei şi le mulţumesc pentru
contribuţia lor, complet dezinteresată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu