Sunt destul de
multe cazuri – şi nu doar în rândul ţiganilor – în care copiii sunt făcuţi la
intervale clar stabilite, de câte doi ani – respectiv trei ani, dacă au ”norocul”
să li se nască vreun copil cu handicap - pentru a se menţine astfel constantă
sursa de venit reprezentată de alocaţia pentru creşterea copilului. Ce se
întâmplă apoi cu aceşti copii care îşi pierd destul de rapid ”calitatea” de
aducători de bani în familie e uşor de văzut pe toate străzile, fie ele din
ţara asta sau de aiurea, de prin lume: sunt folosiţi la cerşit – eventual sub
atenta supraveghere a mamelor! - ajung infractori şi mulţi dintre ei înfundă
puşcăriile.
Dacă, însă, ar fi
aplicat un cadru legal care să se opună acestei ”utilizări” a copiilor,
fenomenul naşterilor de dragul alocaţiei ar înceta de la sine. Pentru aceasta,
ar fi de-ajuns ca fiecare familie aflată în situaţie de risc social (asta fiind
denumirea ”politic corectă” a multor asocieri a doi adulţi uniţi de ajutorul social, de lipsa
oricărui îndemn spre muncă şi de consumul regulat de băuturi alcoolice) să fie
evaluată de o structură de protecţie a drepturilor copilului la fel de
eficientă şi de dură ca în Statele Unite, care să stabilească dacă poate - sau
nu - să crească un copil. Iar dacă nu poate, copilul să fie preluat – in his best interest - de autorităţi
într-un centru comunitar, urmând a fi încredinţat spre creştere unei familii
adoptive sau unui asistent maternal: sunt şanse infinit mai mari ca acel copil
să se dezvolte mult mai aproape de normal decât în familia care l-a conceput
doar ca pe o sursă de venit. Evident, ”părinţii” biologici nu vor primi nimic
de la stat de pe urma acestuia; ca urmare, pentru că nici unei femei din
această categorie nu-i va conveni să stea nouă luni cu burta la gură pe degeaba,
fenomenul naşterilor doar de dragul de mai aduce un ban în casă din alocaţia
nou-născutului se va diminua cu siguranţă. Iar din punctul de vedere al
contribuabilului, mai curând aş da bani pentru creşterea unui copil prin
intermediul unui centru comunitar sau al unui asistent maternal, decât să plătesc
pentru puturoşenia şi gâtul uscat a unor descreieraţi ai căror copii, după ce
vor creşte mari, mă vor jefui la colţ de stradă.
Şi gestul
naţionaliştilor bănăţeni, şi ieşirea penelistului din Alba Iulia sunt reacţii -
chiar dacă extreme – produse în urma unei stări de fapt: suntem înconjuraţi din
ce în ce mai mult de iresponsabili care procrează cu spor din raţiuni cu totul
altele decât cele care animă o familie normală. Iar spaima mea cea mai mare nu
este neapărat aceea că în câteva decenii raportul dintre etnii în ţară se va fi
modificat simţitor, ci că, peste aceleaşi câteva – nu multe – decenii, ţara
asta va fi un loc în care nu se va putea trăi normal din cauza crimelor, jafurilor
şi violurilor scăpate de sub orice control.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu