Ura! Avem o nouă apocalipsă!

Demisia anunţată a papei a revitalizat vânătorii de apocalipse. Ba că dacă viitorul papă e de culoare ne ia dracul, ba că oricum ne ia pentru că cel care-i va urma lui Benedict al XVI-lea este cel de-al 112-lea papă (în viziunea din 1139 a sfântului Malachy O’Morgair, Arhiepiscop de Armach, Irlanda), care, după doi ani de pontificat, va pune cruce Bisericii Catolice şi, ulterior, lumii întregi (de reţinut că nimeni nu îi bagă în ecuaţia asta pe cei un miliard şi ceva de chinezi sau pe aproape la fel de mulţii indieni vecini, cărora nu prea le pasă de Biserica Catolică).

Balele care le curg unora la gândul unei apropiate apocalipse provin dintr-o abordare greşită a Papei. Eu nu consider că un proces electoral care are ca protagonişti mai mulţi cardinali – mânaţi de tot soiul de interese, că doar oameni sunt şi ei – este de natură să aducă o aură de sfinţenie celui care este ales Papă. Departe de a fi ”atletul lui Hristos”, Papa este un reprezentant al Bisericii Catolice şi un conducător al acestei instituţii. Poate fi un om extraordinar – precum Ioan Paul al II-lea – sau poate avea un mandat tern, fără prea multă strălucire. Poate fi un diplomat desăvârşit, sau poate fi şi autorul unor gafe de întindere mondială. Istoria papalităţii este plină de exemple mai degrabă negative, decât de unele cu care să se mândrească. Bref: Papa e un om. Ca urmare, o demisie a lui nu are nimic de-a face cu evoluţii catastrofale / apocalipse / sfârşituri de civilizaţii.

Indiferent de toate acestea, sunt curios cât va trece până la premiera primei pelicule inspirată de apocalipsa adusă de cel de-al 112 papă (care, bineînţeles, va fi ecranizarea unei cărţi best seller cu aceeaşi temă). Ca o sugestie pentru viitorul scriitor/scenarist: care poate fi semnificaţia legăturii dintre acest al 112-lea papă şi numărul unic de urgenţă în Europa – 112?

Dincolo de glumă, vor fi, din păcate, destui cei care, văzând fumul alb ieşind pe hornul Vaticanului, vor striga nu atât Habemus Papam!, cât Habemus Apocalipsum!