duminică, 28 aprilie 2013

Bucureşti - ca un bloc, nu ca o casă

Pentru Ani
Am făcut în week-end un city-break cu puştoaica în Bucureşti, la invitaţia unor buni şi vechi prieteni: am mers mai mulţi kilometri prin diverse galerii de muzee, am bătut, în mai multe rânduri, străzile din centrul vechi, ne-am întins până târziu în noapte la depănat amintiri, lângă halbe pline mereu cu bere rece şi am avut, bineînţeles, obişnuitele discuţii în contradictoriu. Una din acestea se referea la ”noul” centru vechi, la fel de frumos – cum zicea prietenul meu, Ani – ca ”dincolo”. La o primă vedere, pot admite că avea dreptate: terasele cochete de pe străzile dintre Calea Victoriei, Banca Naţională şi Hanul lui Manuc (deşi întinse, uneori, ”obraznic” spre mijlocul drumului, lăsând cam puţin loc pentru trecători), muzica bună, lumea ”subţire” – mulţi străini şi doamne sau domni eleganţi ori amenajările/dotările decente veneau în sprijinul său. Dar n-am putut fi de acord cu el, cel puţin nu în totalitate: multe din clădirile ce găzduiau la parter elegantele restaurante erau – de la etajul întâi până la ultimul – decrepite şi cu un aer mizer; printre vitrinele strălucitoare se strecura şi câte un gang întunecat şi umed, de unde mirosul de urină stătută te lovea ca un ciocan; pe la colţurile străzilor animate se scurgea, din câte-o curte interioară, câte-o zeamă lipicioasă, de provenienţă incertă, pe care erai nevoit s-o ocoleşti larg; oamenii străzii, ghemuiţi în câte un ungher sau sub vreo marchiză, îşi ocupau locurile de dormit după ora zece... Nu am putut face abstracţie de toate astea, şi având şi bucuria de a fi umblat prin câteva oraşe cu pretenţii de ”dincolo”, mi-am dat seama de ce Bucureştiul nu poate fi ca ele.

Vezi tu, Ani dragă, într-o casă, locuită de o familie, toate încăperile sunt la fel: sufrageria e cochetă, dormitorul e aerisit, baia e curată, bucătăria străluceşte, iar holul de întâmpină cu căldură de cum intri. Treci dintr-o cameră într-alta bucurându-te de bunul gust al decoratorului, de armonia culorilor şi de ospitalitatea gazdei. Cam aşa sunt oraşele acelea, cu adevărat frumoase. La bloc, însă, multe din apartamente sunt deosebite, unele doar frumoase, dar altele chiar excepţionale, cu îmbunătăţiri şi dotări de ultimă oră. Dar dacă vrei să le vizitezi, trebuie să treci prin holuri întunecate şi mizere, de care nimeni nu se preocupă, sau să urci şi să cobori scări lipicioase, pe care femeia de serviciu le spală o dată pe săptămână, fără nici un chef. Cam aşa e Bucureştiul.

Nu sunt lipsit de simţ patriotic, Ani, ci doar realist; iar când compar capitala noastră cu altele din Europa, prin care am fost, o fac în termeni de egalitate şi nu tratând Bucureştiul ca pe un copil handicapat, care are nevoie de un tratament special. Sper că te-am lămurit acum, iar până la următoarea noastră discuţie în contradictoriu, îţi urez numai bine!

luni, 22 aprilie 2013

Michael Jackson - postmortem

În week-end, pe drumuri, cu radioul pornit (ca de obicei, pe Europa FM), m-am pomenit fredonând & bătând ritmul pe volan pe melodia ”Beat it” a lui Michael Jackson. Recunosc că mulţi ani ciudăţeniile (în sensul de freak) artistului considerat rege al pop-ului m-au îndepărtat constant de muzica sa. Cromatica dermatologică în perpetuă schimbare, operaţiile care i-au transformat nasul într-o chestie nefirească, bârfele despre pasiunile vinovate pentru copii, mariajul şi paternitatea ambele îndoielnice – toate mediatizate la extrem – duceau invariabil la schimbarea postului atunci când începea o melodie a lui MJ. Iată, însă, că acum, la ceva vreme de când viaţa excentrică a artistului a încetat să-i mai influenţeze muzica, melodiile sale au (re)devenit ceea ce meritau: nişte hituri, care au făcut şi vor face istorie. Altfel spus: ”The King is dead, long live the Kings music!”.

joi, 18 aprilie 2013

Din premierele guvernului Ponta

Cu o singură ocazie, guvernul Ponta reuşeşte performanţa a două premiere. Cea dintâi se referă la zilele libere (adică date liber cu împrumut, să ne-nţelegem) dintre 1 mai şi ajunul Paştelui – o joie şi o vineri, care sunt recuperate în avans. Adică aşa, cam ca la curve: întâi plăteşti, şi mai apoi se prestează. Nu numai bugetarii sunt afectaţi de sistemul ăsta: şi elevii ”recuperează” sâmbăta asta şi cea viitoare, de dinainte de Florii. Vorba fiică-mii: sâmbăta asta e joi, iar sâmbăta viitoare e vineri.

A doua premieră se referă la salariile date în avans cu vreo 10 zile, să aibă poporul cu ce să cumpere micii şi berea de 1 mai şi ouăle sau mielul lătrător de Paşte. Cum ar veni, ne dăm singuri prime, tot din banii noştri. Pentru mai multă siguranţă, sugerez guvernului Ponta – care anul acesta a fost, în mod inexplicabil, prins pe picior greşit – să fixeze Paştele de la anu’ la o dată convenabilă în funcţie de zilele de salariu, condiţiile meteo şi data finalizării văruitului hotelurilor de pe nesimţituldescumpul litoral românesc.

luni, 15 aprilie 2013

Moartea morţii

Duminică, la marginea unui cimitir de ţară: dacă crucea e simbolul morţii, atunci moartea crucii ce mai poate însemna?


joi, 11 aprilie 2013

Generozitate prin hotărâre de guvern

Sunt convins că există la acest moment un băimărean care se bucură că bucureştenii vor putea avea în viitorul nu prea îndepărtat încă o magistrală de metrou făcută cu banii de la Guvern – adică şi ai lui. Iar bucuria asta îi mai stâmpără necazul pe care l-a avut atunci când s-a internat la spitalul din oraş şi a trebuit să-şi cumpere singur toate medicamentele, perfuziile, tifonul şi leucoplastul, pentru să i s-a spus că farmacia spitalului e goală din lipsă de fonduri.

De asemenea, sunt sigur că un sucevean a exultat de fiecare dată când a auzit că Guvernul sprijină, şi cu banii lui, achitarea datoriilor pe care le are Oltchim-ul falimentar(t) din Râmnicu Vâlcea. Sentimentul îl cuprindea mai ales când aştepta cu orele la cozi vizarea carnetului de şomer, după ce firma privată la care lucra a dat faliment pentru că ei nu i-a dat nimeni bani de la buget ca să poată merge mai departe.

Şi în tot acest timp, un teleormănean a fost foarte încântat că datoriile la utilităţi avute de RADET şi de CFR au fost anulate prin hotărâre de guvern. E-adevărat că a auzit vestea asta de la nişte pensionari care discutau pe băncuţa din faţa blocului, deoarece pe televizorul din sufragerie s-a pus praful de când i-au debranşat apartamentul pentru că nu a avut bani să-şi plătească factura la curent electric. Le-a spus această veste seara şi copiilor care îşi făceau lecţiile la lumina lumânării şi cu toţii s-au bucurat nespus.

Mă bucur că există astfel de români, care apreciază minunatele lucruri ce se fac, din banii lor, pentru alţii, de modul chibzuit în care aceşti bani sunt cheltuiţi de conducătorii ţării. Sunt oameni deosebiţi: altruişti cu forţa şi generoşi prin hotărâre de guvern. Iar bucureştenii care vor circula pe noua magistrală de metrou, muncitorii de la Oltchim care îşi primesc salariile de la buget sau directorii de la RADET şi CFR se gândesc tot timpul la ei şi le mulţumesc pentru contribuţia lor, complet dezinteresată.

marți, 9 aprilie 2013

La mare

Şansa de a sta patru zile la mare săptămâna trecută mi-a reconfirmat faptul că am ajuns să sufăr de antropofobie: pe plaja pustie, printre standurile goale, alături mai mult de animale şi în absenţa oamenilor am reuşit să mai îmi pun minţile în ordine şi să îmi regăsesc un ritm mai aproape de normal (nu chiar normal, dat fiind că am fost sunat, destul de frecvent, cu treburi de serviciu!). Nu a contat vremea dugoasă, ci dimpotrivă parcă: marea a fost toată doar pentru mine, plaja plină de sute de scoici uriaşe, remarcabil de puţine gunoaie (şi acelea zburătăcite de vânt de prin curţile oamenilor), iar vuietul valurilor acoperea protector totul. Fără stupid-nesfârşitele ritmuri de house sau lălăielile maneliste, care poluează aerul pe timpul verii. Fără fum de mititei, sfară de şaorma sau gaze de eşapament de la ski-jet-uri. Fără buletine de ştiri şi fără ziare. Ca la un început de lume, am remarcat doar că lumea e cu atât mai frumoasă cu cât intervenţia omului este mai redusă.

În rest, doar câteva fotografii şi atât: de ieri am reînceput lucrul iar cele câteva zile de la mare mi se par a fi la o veşnicie distanţă.

Cruce deasupra noii construcţii

Aşteptând sezonul estival (I)

Inima copacului

Tradiţie de mărţişor

Tradiţie de mărţişor

Marea dă înapoi ce nu-i aparţine

Pescăruşi şi lebădă

Un cormoran cu simţul proprietăţii

Aşteptând sezonul estival (II)