vineri, 26 decembrie 2014

De Crăciun

Un titlu de pe burtiera de la Digi 24 din a doua zi de Crăciun: Distrugătorul USS Donald Cook vine în Marea Neagră pentru a promova pacea. Cam în stilul ”Trăiască lupta pentru pace”, dar cu americani. La ştiri se anunţa că Putin tocmai semnase noua strategie militară a Rusiei conform căreia NATO este privită ca o ameninţare.

În ajun de Crăciun, pe aceeaşi scară la un bloc din centrul Râmnicului, un preot plecat cu Crăciunul, întâlnind un grup de copii la colindat, le cere acestora să colinde în altă parte. Biserica nu suportă concurenţa nici măcar din partea copiilor.

După avalanşa de filme de Crăciun – din care am văzut doar o parte şi aia în timp ce zappam printre programe – mă gândeam că genul ăsta de producţii sunt o adevărata mină de aur pentru actorii pitici.

Din componentele unui coş de cadou ”Bunătăţi româneşti”: praline ”Heidi”; ştergar tradiţional românesc ”produs şi realizat manual din 60% acrilic, 40% poliester. Produs în UE”; con de brad ”ţara de origine Olanda”; coş maro ”confecţionat din salcie, produs în China”.

De Crăciun mi-a murit peştele ”Fişi”.

marți, 23 decembrie 2014

La final, la început

A fost un an plin: l-am început furtunos, din chiar prima sa zi, cu o internare a mamei la urgenţă cu un preinfarct şi l-am continuat, o săptămână mai târziu, cu un drum la Cluj pentru un stent; tot la Cluj am revenit pe la începutul verii, pentru o altă problemă medicală, de data aceasta a fiicei. Una peste alta, ambele s-au rezolvat cu bine. Am început anul cu un primar şi, din cauză de DNA, îl termin cu un altul. Fiică-mea a cam ajuns pe unde a vrut şi a cam primit tot ce şi-a dorit, iar asta e cel mai important lucru. Am avut un accident auto, dar am scăpat cu bine şi am reuşit şi să înlocuiesc maşina avariată. La birou îmi e mai bine, iar în ceea ce priveşte ceramica mea, am primit chiar şi un premiu. Mă surprind uneori că am o stare de bine (nu exagerat, ci exact cât am nevoie), iar pentru asta îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă. Ce va fi în 2015, numai El ştie. Eu, cu ai mei, vom fi aici şi le vom primi pe toate.

Un Crăciun fericit şi un an nou cu bine!

marți, 16 decembrie 2014

Din pielea mea

Ştiu, e veche, dar (vorba reclamei) eu nu mă pot abţine: ”Execut haine... cu pielea clientului sau a mea”.

marți, 18 noiembrie 2014

Un vot nervos, sau despre cum au ales latinii un preşedinte saxon

Votul din turul II al prezidenţialelor n-a fost unul preponderent negativ, chiar dacă resentimentele împotriva lui Victor Ponta i-au animat pe mulţi la momentul punerii ştampilei. Votul de duminica trecută a fost unul plin de draci, un vot iritat, un vot aidoma unei rafale de pufnituri la o oală Kukta sub care nişte idioţi au făcut prea mult foc. Cei care au reuşit duminică, 16 noiembrie, să răstoarne tradiţia alegerilor în două tururi şi să facă prezenţa la vot mai mare decât în turul I au votat, în primul rând, la nervi: cei din diaspora – enervaţi de cei care şi-au bătut joc de ei la primul tur şi i-au lăsat să aştepte, cu orele şi degeaba, în faţa secţiilor de vot de la ambasade şi consulate; cei din ţară – enervaţi că Regatul Roşu şi România Rurală fac iarăşi legea pentru o ţară întreagă. Genetic vorbind, la acest scrutin sângele de sorginte meridională - iute şi fierbinte a făcut legea în faţa celui balcanic - molcom şi călduţ.

Ca un paradox, aceşti români nervoşi au votat cu un candidat ale cărui calm şi apatie tind să devină proverbiale şi care au făcut, deja, obiectul primelor bancuri; sau, revenind tot la genetică, atitudinea latină a dus la alegerea unui preşedinte saxon!

Suntem un popor teribil de complicat, dar care, de duminică, începe să devin ceva mai simpatic.

joi, 13 noiembrie 2014

Fashion electoral

Înghit al naibii de greu toate pop-up-urile, bannerele, invitaţiile de conectare sau like-uire prin Facebook, Twitter sau Google printre care trebuie să navighez ca să citesc o ştire pe Ziare.com

Dar i-am iertat cu totul după ce am văzut ce a ieşit din alăturarea unei reclame la nişte haine cu poza lui Victor Ponta. Iată:

joi, 6 noiembrie 2014

Râmnicu Vâlcea... altfel

Prima oară când mi s-a spus asta, parcă nu mi-a venit să cred. Apoi am început să caut date şi, până la urmă, s-a dovedit că cele auzite erau adevărate.

Adică Râmnicu Vâlcea este singurul municipiu reşedinţă de judeţ din Sudul ţării (adică din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, inclusiv Bucureştiul) în care turul I al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie a fost câştigat de Klaus Iohannis!



În ceea ce priveşte România judeţelor roşii (conform hărţii Mediafax)- în care se înscrie şi judeţul Vâlcea - doar patru municipii-reşedinţe - Râmnicu Vâlcea, Deva (jud. Hunedoara), Iaşi (jud. Iaşi) şi Suceava (jud. Suceava) - l-au dat câştigător pe Klaus Iohannis; dintre acestea, cea mai mare diferenţă de scor între Iohannis şi următorul clasat,Victor Ponta, adică aproape patru procente, s-a înregistrat la Râmnicu Vâlcea.

marți, 21 octombrie 2014

De ce ne este cum ne este? (schiţă de portret I)

Într-o discuţie de azi, pe teme juridice, un interlocutori îmi întinde o fotocopie a unei pagini dintr-un Monitor Oficial şi îmi spune: ”citiţi art. VI”. Care art. VI (al Ordonanţei de Urgenţă nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative) spune aşa:

”În sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, prin sintagma "cuantumul brut al salariilor de bază" se înţelege cuantumul brut al salariilor de bază care cuprinde, după caz, drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.”

Au trecut câteva ore de atunci şi încă mă doare capul.

joi, 16 octombrie 2014

Te iubesc, Românie electorală!

Ce dracu’ e cu mine de nu-mi plăcea de ţara asta? Cum de nu puteam s-o înghit, după toate câte a făcut şi face ea pentru mine, zi de zi, oră de oră, minut de minut? Mă uit la ştiri, citesc ziarele, caut pe net şi mă minunez de câtă grijă are ea de mine şi de cât de nerecunoscător pot fi eu.

Uite, a dat acum programul ”Prima maşină”, ca să ai ce parca în faţa casei cumpărată prin programul ”Prima casă”. Iar de el pot beneficia chiar şi românii din străinătate, că doar şi ei votează, nu? Aştept să dispară puradeii cerşetori de prin centru pentru că Guvernul a mărit alocaţiile pentru copiii din familiile sărace. Iar la anu’ mama o să meargă nu în una, ci în două staţiuni, să se trateze şi de inimă şi de astm, pentru că acelaşi Guvern îi va mări pensia cu 5%, chiar de la 1 ianuarie. Şi o să ajungă mai repede în staţiunile ălea pe noua autostradă Piteşti – Sibiu, care se va face, ce dacă nu e prinsă în masterplanul ăla de transport? Şi biletele de autobuz probabil că or să se ieftinească la cum scade preţul motorinei de o săptămână încoace. Şi va putea să şi muncească, dacă ar mai ţine-o puterile, de vreme ce are, de acum, voie să cumuleze pensia cu salariul.

Pe stradă, elevii merg parcă mai veseli spre şcoală, probabil de la manualele digitale cu care au fost cadorisiţi anul ăsta, chiar dacă ălea de hîrtie, pentru clasa I, încă nu au ajuns: cine mai are nevoie de ele? Şi veselie mare se citeşte şi pe feţele mamelor, pensionarilor, bugetarilor şi medicilor de familie care au luat nişte bani care nu li se cuveneau şi care nu mai păţesc nimic, şi nici banii ăia nu mai trebuie să-i dea înapoi, că i-a amnistiat Guvernul. Doamne, cât minunat poate să fie!

Aşa... ce va mai creşte? Salariul minim, cu 75 lei, de la 1 ianuarie 2015; şi apoi mai creşte o dată din iulie! Salariile bugetarilor, cu 30%, din 2016! Salariile medicilor din cauză de card de sănătate (?)! Salariile poliţiştilor cu studii, cu 25%! Şi temperatura de afară!

Ce scade (sau ce nu creşte)? CAS-ul... a scăzut! Preţul gazelor nu a crescut de la 1 octombrie şi va creşte doar de la 1 iulie 2016... dar atunci nu va mai conta, că doar vom avea salarii mai mari, nu? Nu mai creşte nici gaura din stratul de ozon (da, ştiu că nu e doar pentru români, dar e şi România pe globul ăsta, nu?)!

Ce se mai dă zilele ăstea? Ajutorul pentru apicultori, ca să poată furniza mierea care va curge la robinete după alegeri. Şi pentru crescătorii de bovine, ca să completeze cu lapte mierea de mai-nainte. Şi pentru fermieri: subvenţia la hectar. Se mai dau implanturi gratuite la femeile care au suferit mastectomii (Doamne, opreşte-te, nu mai rezist!). Se va construi un nou aeroport la Braşov. Se cumpără 51 de trenuri noi pentru metrou. Se dau bani pentru cei care vor să înceapă o afacere pe sistemul ”business angels”.

Ajunge!!! Opriţi!!! Gata, nu mai rezist!!! Recunosc în gura mare: am greşit, ţara dragă, ţară minunată!!! Te iubesc, România mea electorală!

O colegă de serviciu, care are de două zile copilul internat, îmi povesteşte că a trebuit să cumpere toate medicamentele necesare, trecute frumos, pe o listă, de medicul pediatru, pe motiv că farmacia spitalului e goală. Îmi astup urechile să nu o aud: la atâtea veşti bune, asta nu poate fi decât o provocare ordinară!

luni, 6 octombrie 2014

Răzbunarea Vodafonului nefidbecuit complet

Am luat legătura, săptămâna trecută, cu una din domnişoarele de la reprezentanţa Vodafone din centrul oraşului: voiam să ştiu ce se mai poate face cu punctele de loialitate adunate de ceva ani pe factură. Mi s-au dat rapid informaţiile solicitate, după care am fost ajutat chiar să folosesc o parte din acele puncte pentru reîncarea unei cartele, pe care oricum trebuia să o fac în ziua respectivă. La plecare, domnişoara mă anunţă că în ziua următoare, cam pe la aceeaşi oră, voi primi un telefon de la Vodafone pentru a da aprecieri asupra felului în care am fost tratat.

Acum, dacă tot fusesem anunţat, a doua zi, chiar dacă m-a prins pe undeva prin centrul oraşului, într-o gălăgie destul de greu de înghiţit, am răspuns apelului robotului (roboatei?) şi la cele trei întrebări am dat câte un 10, adică maxim (la primele două), respectiv un 1 – care însemna că problema a fost rezolvată.

Vodafone pare-se, însă, că duce politica feed-back-ului de la clienţi pe alte culmi decât cele normale: cîteva minute mai târziu, primesc un sms de la 2875 în care sunt rugat să spun motivele pentru care am dat notele respective! Sunt liniştit, în acelaşi timp, că mesajul meu nu va costa nimic. Mă abţin cu destulă greutate să nu le transmit o înjurătură sau o explicaţie atotcuprinzătoare de genul ”d-aia!”, şi răspund că nu înţeleg despre ce este vorba.

Nu s-a mai întâmplat nimic în următoarele două zile, până când, în miezul nopţii de sâmbătă spre duminică – mai exact la ora 1.10 -  primesc de la acelaşi Vodafone ne-feed-back-uit până la capăt un mesaj (nesolicitat) de configurare a serviciilor de mms şi Internet (pe care le aveam bine mersi configurate deja pe telefon).

În semn de răzbunare, probabil.

miercuri, 24 septembrie 2014

A venit toamna

Reclama CEC Bank - 150 de ani cu Brâncuşi a fost reclamată la CNA pe motiv de editare electronică a lui Brâncuşi, ca să spună nişte lucruri pe care nu le-a gândit, cu o voce care nu era a lui. Altfel spus: o făcătură de efecte speciale. Nu am văzut însă o poziţie împotriva confiscării artistului - simbol naţional de către o instituţie bancară ca oricare alta. CEC-ul - care nu avea principii morale la fel de înalte când a pus curul, împreună cu BRD, pe banii depuşi de cei care voiau să-şi cumpere o Dacia - nu are nici un drept să folosească personalitatea lui Brâncuşi pentru a-şi promova imaginea (poate doar în eventualitatea în care ar susţine financiar toate lucrările de reabilitare a monumentelor din Târgu Jiu - da' de unde!). Aştept cu nerăbdare reclamele la BCR - ”Tu cu cine faci banking? Cu Burebista”, la BRD - ”Puterea de a reuşi: Aurel Vlaicu zburând peste Carpaţi”, sau la KRUK – ”Să câştigăm partida cu datoriile împreună cu Vlad Ţepeş”.

• • •

Citesc siderat despre noile tehnologii alocate smartfoanelor şi altor dispozitive asemenea: cu una îţi descui uşa de la intrare cu ajutorul mobilului, alta te lasă să-ţi controlezi casa de la distanţă de pe tabletă şi, în general, poţi să faci tot felul de alte drăcii importante prin intermediul gadgeturilor ăstea. Acum vreo săptămână, a picat semnalul Vodafone la noi, în Ostroveni; ce-ai fi făcut, în situaţia asta, dacă aveai încuietoarea de la uşa apartamentului pe un smartfon: stăteai ca prostu’ pe hol, imitând viţelul. Alta e însă problema: atunci când terorişti de genul SIIL dovedesc că folosesc cu drag şi spor noile tehnologii, cât de tâmpit să fii să inventezi alte şi alte căi de posibil acces în spaţiul personal ale unui intrus cu gânduri necurate?

• • •

Am fost sâmbătă în Târgul de la Râureni. Despre care, prin 2012, fostul primar Emilian Frâncu, anunţa că va fi modernizat, asfaltat, dotat cu depozite frigorifice, cu un hotel şi cu alte facilităţi, mai mult sau mai puţin necesare.
Acum, la aproape doi ani de atunci, Târgul arată la fel, primarul e la închisoare, condamnat pentru luare de mită, iar un banner vechi, cu ochii trişti ai lui Emilian Frâncu, mai închidea pe jumătate un stand abandonat.

miercuri, 17 septembrie 2014

”Billa are viermi” continuă: ”Billa are bariere”!

Mi-e drag ca sarea în ochi magazinul ăsta: poate pentru că e o cutie de tablă roşie aruncată nesimţit în buricul târgului, poate pentru surprizele de care au avut parte unii din clienţii lor...

De cumpărat mai cumpăram câte ceva de la ei. Până mai ieri, însă, când, intrând cu maşina în parcarea lor pentru a-i lua copilului ceva de mâncare (evident ambalat şi nu de la vitrina cu produse ”proaspete”), văd prin lunetă cum un tip în salopetă îmi face semne disperate cu mâinile. ”Ce s-a întâmplat?”, îl întreb pe agitat. ”De ce nu aţi oprit când v-am făcut semn!”, se răţoie salopeta la mine. ”Trebuie să vă dau cartela de acces în parcare!” ”Ce?”, îmi scapă din gură în pofida celor şapte ani de-acasă. Aflu apoi că, mai nou, la intrarea în parcare trebuie să iei o chestie ca să se ridice bariera, aceeaşi chestie permiţându-ţi ieşirea, după cumpărături, din parcarea supermarketului. ”Bine”, mi-am zis, ”atunci să mai vindeţi voi când oi mai cumpăra eu!”; am întors maşina în parcare şi am ieşit în stradă.

Idioţii care au gândit sistemul de bariere ca să nu mai parcheze la ei şi alţii în afara clienţilor sunt aceiaşi care s-au bucurat că supermarketul e amplasat în centrul oraşului, între principalele instituţii publice locale: primăria, consiliul judeţean & prefectura şi fiscul. Instituţii sau firme, însă, şi cu flux de vizitatori/clienţi care îşi mai lăsau, e-adevărat, maşinile temporar la Billa. Dacă vor să aibă parcarea doar pentru clienţii proprii, atunci să-şi mute hardughia de tablă roşie în afara oraşului, ca orice supermarket de bun-simţ (de exemplu Kaufland, Lidl de pe bd. Dem Rădulescu sau fostul Interex şi viitorul nu ştiu ce).

Ieşind furios în bulevardul Tudor Vladimirescu, am remarcat ca prim efect al măreţei măsuri de îmbarierare prezenţa în parcarea Billei a doar vreo 10 maşini cu totul, din care cred că una era a ălora de făceau service-ul la bariere. Şi m-am bucurat!

joi, 21 august 2014

Traian Băsescu - final de carieră politică

Nu comentez politică: nu merită, e neproductiv şi îmi e prea scârbă. Dar gestul făcut de preşedintele Traian Băsescu de a renunţa la susţinerea lui Cristian Diaconescu, ca prezidenţiabil al PMP, în favoarea Elenei Udrea este mult prea important pentru a fi trecut cu vederea. Şi asta din două motive:
1. Încă preşedintele Traian Băsescu şi-a semnat, prin această asumare, ieşirea din viaţa politică. Un Cristian Diaconescu susţinut făţiş de Traian Băsescu în campania pentru prezidenţiale ar fi fost un proiect politic de un oarecare succes, fanii preşedintelui putând face transferul de simpatie de la unul la celălalt; ca atare, şi prestaţia politică post-prezidenţială a lui Traian Băsescu (şi implicit a PMP-ului, în care s-ar fi înrolat în secunda doi de după plecarea pe uşa Palatului Cotroceni) ar fi avut un viitor. Aceiaşi fani, însă, nu vor reuşi, din raţiuni mult prea evidente, să facă transferul şi în cazul Elenei Udrea, ambiţioasa blondă transformându-se astfel într-o piatră care, legată de gâtul carierei politice a protectorului, o va duce la fund pentru totdeauna.

2. Această susţinere, însă, limpezeşte zona de prezidenţiabili de ”dreapta”: dacă până la acest moment se vorbea de o tripleta de candidaţi ce-şi disputau cam acelaşi bazin electoral - Iohannis, Diaconescu, Macovei - de aici înainte lucrurile se împart doar la doi (Iohannis şi Macovei), Elena Udrea nemaicontând în această ecuaţie.

luni, 18 august 2014

Vacanţa TV

În miez de vară, televiziunile – fie ele private, fie cea publică – se transformă în agenţi comerciali pentru servicii estivale numai bune de luat banii românilor turişti. Anul acesta, de exemplu, am fost sfătuit de mai toate teveurile să-mi fac o asigurare de sănătate dacă vreau să merg în străinătate. Mi se dădeau şi tarifele, împreună cu plafoanele de despăgubiri, iar un ”reprezentant firmă de asigurări” mă aunţa sfătos că, cel mai probabil, o să mă aleg printre străini cu vreo otită, o indigestie sau o conjunctivită. Evident că nimeni nu pomenea că, în Uniunea Europeană şi în alte câteva ţări, poţi beneficia de asistenţa medicală necesară vindecării aceloraşi otite, indigestii şi conjunctivite (e-adevărat, doar în sistemul public de sănătate) cu simplul card de asigurat CAS – acela cu valabilitatea de 6 luni şi care se dă gratuit.

De câteva zile, se promovează intens reducerile de final de august de pe litoral: plăteşti 5 (sau 6) nopţi şi mai primeşti una (sau două) gratis. Şi mi se anunţă, încă de pe acum, programul ”Litoralul pentru toţi” care va începe pe 1 septembrie. După mai vechea lozincă comunistă (ştiu, e cacofonie, dar n-o modific!) ”ţării cât mai mult cărbune!”, televiziunile (şi posturile de radio, de ce să nu le amintesc şi pe ele?) funcţionează mai nou sub genericul ”litoralului, cât mai mulţi turişti!”

Iar în toate intervenţiile premergătoare ”mini-vacanţei de Sfânta Maria”, nu am auzit nici un cuvânt despre posibilitatea, oricât de mică ar fi fost ea, ca sâmbătă şi duminică să fie furtuni pe litoral, nu care cumva să sperie idioţii care n-au avut altceva mai bun de făcut decât să se înghesuie cu sutele de mii pe A2 (şi la dus şi la întors) şi pe plajele de la Marea Neagră.

• • •

A, şi să nu uit: nici o televiziune nu a scăpat ocazia de a prezenta, în jurnalul amiezii sau în cel de seară, fetele topless de pe plajă, profitând de ocazia de a da o pereche de sâni pe post fără să fie amendate de CNA.

• • •

Într-unul din filmele din seria ”BD” (”BD în alertă”), Margareta (Vasilica Tastaman) îi povesteşte lui Patraulea (Jean Constantin) că s-a înscris într-o croazieră pe Marea Neagră şi pe Marea Mediterană: ”facem două mări de-odată!”. Cam pe acelaşi principiu, şi premierul Ponta a avut o zi de Sfântă Maria aglomerată: graţie elicopterului din dotare, a făcut ”trei biserici de-odată” - Putna, Nicula şi Cacica! Să fie primit!

joi, 14 august 2014

Caniculare

WTF?
Aflu de la televizor că preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Duicu – cercetat de DNA pentru corupţie şi aflat în arest provizoriu, şi-a schimbat avocatul: l-a luat pe celebrul Gheorghe Mateuţ. Cel care i-a fost avocat lui Adrian Năstase (aflat în puşcărie), lui Gigi Becali (aflat în puşcărie) şi lui Dan Voiculescu (aflat, şi el, în puşcărie). Pe linia acestor mari succese, noul avocat al ”baronului” de Mehedinţi a înregistrat prima sa victorie în această calitate: cererea de eliberare din arest şi cercetare în stare de libertate a fost respinsă.

• • •

Morţi bogaţi
Sunt asaltat zilele ăstea, pe e-mail, de diverse cunoştinţe sau rude ale unor bogătaşi recent decedaţi, care au fonduri uriaşe blocate pe la mama dracului, şi mi se cere să mă implic pentru a-i ajuta cu transferul acestor bani. Un domn, Richard Allen, care lucrează într-o bancă din Marea Britanie, îmi povesteşte despre un client de-al său, om de afaceri, care a răposat din cauza unor probleme la rinichi şi i-au rămas nişte bani blocaţi prin nişte conturi de care nu mai ştie nimeni; dna Lidie Danis, văduva lui Petrick Denis din Coasta de Fildeş, îmi promite 15% din cele cinci milioane jumătate de dolari pe care vrea să îi scoată din ţară cu ajutorul meu; în fine, d-şoara Nassim Abbas Ali, singura fiică a bogatului comerciant de aur şi cacao Daniel Deboh din Abidjan - Coasta de Fildeş (decedat în urma otrăvirii de către asociaţii săi de afaceri! – soţia i-a murit la naşterea copilului), vrea să o ajut să transfere 3,5 milioane de dolari despre care taică-său i-a povestit pe patul de moarte că sunt ascunşi într-un depozit bancar.
Din punct de vedere al comprimării unui număr mare de detalii în doar câteva rînduri, plus adăugarea unor tente emoţionante, trebuie să recunosc că mesajele ăstea (care fac parte din categoria numită ”scrisoarea nigeriană”) sunt nişte mici perle literare. Cât priveşte ”geografia” utilizată, pentru o mai mare veridicitate sugerez, pe viitor, utilizarea Crimeei (în care un ucrainean bogat a murit lăsând în bancă nişte milioane de euro care nu trebuie să cadă în mâna ruşilor) sau a zonei Siria - Irak, cu rudele unui răposat bogătaş care încearcă să transfere averea acestuia de frica recent proclamatului califat islamic.

• • •

Răzbunare
După secole în care lumea ”civilizată” şi-a bătut joc de Africa în toate modurile posibile, Africa se răzbună la rândul ei. Aşa cum poate... Epidemia de Ebola e modul în care un continent întreg răspunde felului în care a fost umilit, furat şi minţit. E dovada că degeaba ai o vilă frumoasă la stradă, dacă nu te îngrijeşti şi de fundul curţii, unde arunci gunoaiele: gunoaiele putrezesc şi te umplu, mai devreme sau mai târziu, de gândaci, şobolani şi mirosuri.

• • •

Impredictibil
Mă sună diverşi, de la diverse: ba o domnişoară de la o bancă, ca să mă întrebe dacă nu vreau un nou produs bancar, cu nu ştiu ce minunate facilităţi, ba un domn, de la un hypermarket, să mă anunţe că, vechi client fiind, am dreptul la o sacoşă de reduceri. În final, după ce îşi recită tiradele, urmează întrebarea care mă năuceşte: ”Când credeţi că puteţi trece pe la unitatea noastră? Să zicem joi?”. Nu, să nu zicem, pentru că am uneori dificultăţi să prognozez după-amiaza de mâine, darămite jumătatea săptămânii viitoare. ”Atunci în săptămâna următoare?” insistă conlocutorul/toarea meu/a. Nici asta nu-i pot răspunde. O să văd... ”Chiar nu puteţi să spuneţi când veţi trece pe la unitatea noastră? - ca să vă facem o programare”. Ete, na! Nu! Nu pot! Nu am nevoie de programare (ce-şi închipuie, că va da lumea buzna peste ei şi vor trebui să-şi aranjeze clienţii pe două rânduri?) şi, după un astfel de dialog, constat că nu am nevoie nici de nenorocitele lor de facilităţi sau reduceri. Închid telefonul şi mă scufund la loc în impredictibilitatea mea cotidiană.

• • •

Prietene!
Enervat de întrebările unui ziarist (coleg de breaslă, deci – sau poate nu?), Mircea Badea, ieşit cu colegii de la antene la ”plimbare” în jurul Palatului Cotroceni a doua zi după condamnarea şefului la 10 ani de închisoare, îi răspunde acestuia: ”Prietene, ţi-am zis că eu nu am chemat pe nimeni şi nu am organizat nimic!” Cuvântul ”prietene” e scuipat, scrâşnit, oricum deraiat bine de la sensul său. Cam în felul ăsta îşi abordează golanii care caută scandal victimele: ”prietene, n-ai nişte bani / o ţigară / un foc / etc.?”

• • •
Căldură mare!
La taraba de mici de la Kaufland, o muscă, ameţită probabil de căldură, greşeşte ţinta şi, în loc să aterizeze pe vreunul din preparatele de pe grătar, eşuează pe fotografia uriaşă a cârnatului wurst în chiflă.

luni, 4 august 2014

România - factor de creştere accelerată în regiune... aşteptăm premiul!

Eu zic că România merită să primească un premiu. Şi anume cel de accelerare a dezvoltării regionale în zona din Europa în care ne aflăm. Pe bune – chiar merităm! Şi iată şi de ce:

1. Când am crescut TVA-ul de la 19 la 24%, românii de pe la periferiile ţării au luat cu asalt supermarketurile din Ungaria, din Bulgaria, ba chiar şi magazinele din Serbia sau din Basarabia, unde au găsit mâncare mai ieftină şi chiar (zic unele guri rele de tot) mai bună. Nu a înseamnat asta creştere economică pentru vecinii noştri? Ba da!

2. Când am pleznit-o cu taxa de mediu sau de timbru sau dracu’ mai ştie ce alte nume a avut, cu valoare mai mare decât maşina luată din străinătate pe care voiai să o înmatriculezi, ce au făcut românii?: şi-au înmatriculat maşinile, pe taxe mult mai mici, la vecinii bulgari. Nu a însemna asta creştere economică pentru ei? Ba da!

3. Când ne-a lovit guvernul Ponta cu supraacciza la combustibil de 7 eurocenţi pe litru, ce s-a întâmplat? Adică ce altceva s-a mai întâmplat în afara de pierderile de 11 mil. de euro/lună (în loc de câştigurile aşteptate de 50 mil. euro/lună) înregistrate la buget? Şi în afară de faptul că şi banii ăia astfel strânşi nu se mai duc la finanţarea autostrăzilor, ci la compensarea reducerii de CAS? S-a întâmplat că românii îşi fac plinul la rezervor pe la vecini (fie ei unguri, basarabeni sau bulgari); nu înseamnă asta creştere economică pentru ei? Ba da!

Tot din ciclul ăsta se cuvin menţionate şi serviciile scumpe şi proaste de pe litoralul românesc al Mării Negre (ceea ce a dus la turişti români în creştere în Bulgaria vecină), sau din staţiunile montane de pe Valea Prahovei (cu efect în sejururi de iarnă ale românilor fie în Tirol - Austria, fie în Bansko – Bulgaria).

E clar? Este. Aşteptăm aşadar premiul bine-meritat, să murim cu el pe piept, jecmăniţi şi batjocoriţi, dar bucuroşi că, pe banii noştri, suntem vegheaţi la catafalc de mândre ţări, cu mult mai de bun-simţ decât a noastră.

luni, 28 iulie 2014

Paradoxul apei meteorice la români

După ce că îţi inundă casa şi grădina, o mai şi plăteşti!

E cam ca pe vremurile trecute, când rudele celui executat de comunişti pentru ”activităţi contrarevoluţionare” primeau acasă, la plată, factura pentru glonţul cu care acesta fusese împuşcat.

sâmbătă, 26 iulie 2014

Cât de prost poate fi un slogan publicitar?

Foarte. Şi o demonstrează trei clipuri care tot rulează în perioada asta în pauzele publicitare de pe televiziunile patriei:

”Zuzu Max, iaurtul pe care îl aşteptau bărbaţii!” (stupid şi gay rău; în ciuda prezenţei în decor a tipei!)

”Antrefrig, enervant de bun, acum şi în varianta fără E-uri (mulţumim Antrefrig că recunoaşte că până în varianta asta de pateu nu s-a sfiit să bage în noi E-uri cu lopata).

”La sfatul fiului meu, am luat un împrumut de la Provident” (ca să o ducă pe nevastă-sa într-o excursie în Deltă la 30 de ani de la căsătorie; acum e adevărat că o excursie în Deltă te arde rău de tot la buzunare, dar şi fiul alăuia,cât de dobitoc să fie ca să-l îndemne pe taică-su să se îndatoreze la Provident, în loc să le facă el cadou excursia aia, ca mulţumire că l-au şters la cur când era mic, i-au dat casă, l-au ţinut la şcoli şi acum îi cresc şi copilul? Sau poate nu?)

luni, 14 iulie 2014

Duşuri reci

Am fost trei zile (nici alea întregi) la Cluj, unde am rezolvat printr-o operaţie o problemă medicală. Bucuria reuşitei s-a adăugat celei de a revedea - chiar dacă din acelaşi motiv: probleme de sănătate - acest oraş: curat, viu, de bun-simţ, unde eşti tratat relativ normal, dar, oricum, incomparabil cu vechiul Regat. A doua zi după ce am revenit la Râmnicu Vâlcea, un nesimţit aşezat în parcarea Lidl de pe strada Dacia pe două locuri rezervate pentru ”mama şi copilul” m-a adus cu picioarele pe pământ. Welcome back home!

• • •

Asigurările obligatorii pentru case s-au mai modificat o dată. Adică acum nu mai poţi să-şi faci asigurarea obligatorie, la care să adaugi câteva extraopţiuni. Deci la modul obligatoriu eşti asigurat pentru cutremur, inundaţii (nu de la apa lăsată deschisă de vecinii de deasupra) sau alunecări de teren. Dacă vrei să ai şi protecţie suplimentară, trebuie să-ţi mai faci o asigurare, facultativă, care să te protejeze împotriva unor necazuri mult mai probabile: explozie de la gaze, incendiu, prăbuşire peste casă de obiecte (inclusiv - m-am amuzat, oarecum - aparate de zbor), trăsnete etc. Locuind la o casă, doar cu parter, în oraş, departe de albia unui râu - altfel spus cu şanse mici de necazuri din cele de pe lista asigurărilor obligatorii - am spus ”pas” înnoirii asigurării obligatorii PAD şi am ales una facultativă, mai ieftină cu vreo cinci euro şi mult mai ancorată în realitate, minunându-mă de încăpăţânarea cu care ţara asta tot încearcă să ţi-o tragă la fiecare colţ de stradă.

• • •

Fiind oarecum responsabil cu programul manifestărilor dedicate Zilei Imnului Naţional, organizate la Râmnicu Vâlcea la finele lunii iulie, am început să fiu sunat de oameni care mai de care mai interesa(n)ţi.
Unul dintre ei zice că e de la Pro Tv. Mă bucur, gândindu-mă că postul bucureştean ar fi interesat de promovarea evenimentelor. Aş, da de unde? Tipul vrea doar să-mi propună o formaţie de cântăreţi (sau de dansatori?), promiţându-mi că în cazul în care vom accepta oferta lor vom fi promovaţi pe Pro TV, pe Pro TV Internaţional şi mai ştiu eu pe unde dracu'. Îi spun să-mi trimită oferta pe e-mail, pentru analiză (ce analiză? programul era deja făcut!), constatând că zvonurile despre groapa în care se afundă postul din Pache Protopopescu par să fie reale de vreme ce oamenii de acolo au ajuns să pomită spaţiu de emisie doar-doar îi bagi în seamă cu vreun biznis de doi (ei, nu chiar) lei.
Acum câteva zile mă sună altul, de pe un fix de Bucureşti, care se recomandă că e de la Ministerul Culturii şi că ar fi interesat de programul de la Râmnicu Vâlcea. Mă (iarăşi) bucur... etc. De data asta, mi se propune o trupă, ”băieţii lui Moga”, tot aşa, pentru un contract, ca să facă şi ei ceva, aici. Îl pun pe binevoitorul impresar amator (oare?) să mă contacteze pe e-mail şi închid, întrebându-mă ce treabă are Marius Moga cu Ministerul Culturii şi cu cultura, în general.

marți, 24 iunie 2014

Generaţia vândută, la Antena 1


De ceva vreme, la Observatorul Antenei 1 se derulează un serial: ”Generaţia pierdută”. Am nimerit accidental pe două episoade ale documentarului; coincidenţă sau nu, în ambele era vorba de câte o nenorocită care şi-a vândut copilul, pe care acum ăia de la Antenă l-au găsit în SUA şi fac ei un fel de reunire. Gestul mamei comerciante este privit cu neutralitate, ba chiar cu un fel de simpatie: a făcut un ”sacrificiu”, şi-a dat ”sufletul” iar acum nu mai poate de dorul lui.

În episodul de aseară, o cretină bocea de mama focului că, acum vreo 15 ani, când avea două fete, a vândut-o pe 10 milioane de lei (vechi) pe una din ele, printr-un avocat, unei familii de americani. Bebeluşul avea pe atunci astm şi, din fericire, a nimerit bine, la o familie care a îngrijit-o, a tratat-o cum se cuvine, iar acum fata e ok şi a intrat, prin intermediul acestui documentar, în legătură cu maică-sa naturală. ”Nu ne puteam descurca”, motivează jigodia prin sărăcie gestul făcut. Dar asta n-a împiedicat-o ca să mai toarne alţi nouă plozi după momentul acelei adopţii/vânzări. Prima, pentru că, ceva mai recent şi pe 100 de milioane de lei (noi), a mai vândut un alt copil. Episodul televizat, făcut să stoarcă lacrimi din fiecare frază găunos-sentimentală, rămâne la fel de neutru şi chiar se solidarizează cu suferinţa femeii, care are ca principală ocupaţie umplerea galantarului cu copii numai buni de vândut.

Cazul fetei ajunsă în State e unul fericit. A avut noroc şi a prins o opţiune bună între altele, mult mai multe, nefericite: bancă mobilă de organe pentru transplant, protagonistă de pornografie infantilă, cărăuş de droguri sau sclavă în vreo fabrică ilegală. Antena nu ia în calcul variantele ăstea, ci empatizează neruşinat cu traficanţii de copii. Ca şi alte campanii anteniste, şi asta mizează doar pe impactul emoţional de suprafaţă, mulţumindu-se cu un rating plângăcios, ipocrit şi fără nici un rezultat.

joi, 12 iunie 2014

I LOVE VL

De pe vremea formei fără fond, în care se făcea reclamă la orice, indiferent dacă merita sau nu, datează unele autocolante de tip ”I «inimă» VL”, ”Vino la Vâlcea” sau de-a dreptul ridicolul prin inadecvare ”Come to Valcea”.

Poza e făcută luna trecută în wc-ul autogării Nord din Piteşti; cât despre dragostea de Vâlcea a celui care a lipit autocolantul pe bazinul de apă, mă abţin să comentez.

miercuri, 28 mai 2014

Reclame

Eu cred că ăla care a făcut reclama tv la telefonul HTC One M8 e omul celor de la Nokia... sau de la Samsung. Mie tot mi se pare că zice, în loc de M8 (adică ”em opt”) - ”e mort”. Reprezentanţii producătorului taiwanez au observat la un moment dat ceva, pentru că au adăugat menţiunea ”M8”, care lipsea iniţial, dar vocea gravă, bărbătească, din off, tot o ţine mai departe cu ”e mort”!

• • •

Stupidă reclama la energizantul Hell. Ăia care performează imitaţia de ”haka” neo-zeelandeză par mai degrabă nişte zombi posedaţi. Să mai adaug că traducerea în română a spotului la energizantul unguresc e una extrem de nefericită, atât ca versuri, cât şi din cauza accentului (”o biau toată” - !!). Cât priveşte numele, iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac! Sau poate ştiu?

• • •

O reclamă la radio la Hotelul Olimpic din staţiunea Jupiter mă amuză irepresibil de fiecare dată când o aud: descriind unei prietene ce avantaje găseşte aici pentru întreaga familie, o toantă se extaziază când menţionează că hotelul are o ”plajă chiar pe malul mării”.

• • •
Nu e chiar reclamă, dar e o imagine care poate stârni o întreagă poveste. Nu am reuşit să-mi dau seama din ce ţară era tir-ul (probabil Iran), dar mi-a plăcut cum a decorat partea din spate: am mers relaxat, fără vreo intenţie de a-l depăşi, câţiva kilometri în spatele lui.

luni, 26 mai 2014

Eu votez cu wc-ul!

 
Într-una din intersecţiile mari ale Râmnicului, publicitatea stradală la un model de toaletă şi – de cealaltă parte - un poster electoral pentru europarlamentare fixează două repere diametral opuse ale acestor vremuri, interpretabile în multiple feluri: dispozitivul care te ajută să elimini rahatul şi politicienii care mânâncă rahat de fiecare dată când apar la televizor; fundurile fericit-laxative şi feţele tâmp-electorale; purgaţia uşurătoare şi constipaţia politică; excrementele de care scapi atunci când tragi apa şi murdăria care te împroaşcă zi de zi. Într-o ţară de rahat, populată majoritar de căcăreze, alăturarea aceasta ţine de un firesc al timpului şi locului. 

Oricum, între cele două oferte, eu votez cu wc-ul!

luni, 12 mai 2014

Zilele Râmnicului 2014

Ediţia de anul acesta a Zilelor Râmnicului (aniversarea primei atestări documentare a municipiului, la 20 mai 1388) o continuă - în ceea ce priveşte manifestările culturale (preponderente) şi locul de desfăşurare (Scuarul Mircea cel Bătrân) - pe cea de anul trecut. Evenimentele încep miercuri, 14 mai, iar punctul final va fi marţi, 20 mai. Recomand Festivalul Cărţii, Târgul Meşterilor Populari, Festivalul Luminii şi Rock-ul Simfonic, dar şi celelalte evenimente merită văzute.

marți, 22 aprilie 2014

Ce oraş frumos, păcat că e locuit...

Am completat recent un chestionar pentru creionarea unei strategii de dezvoltare a oraşului, iar la întrebarea ”Care sunt principalele dezavantaje ale oraşului?” am scris fără ezitare: ”oamenii”. Sunt de părere că locuitorii Râmnicului şi modul sucit în care ei văd comunitatea în care trăiesc sunt principalele obstacole pentru care oraşul este azi aşa cum e.

Dacă mai era nevoie, o ”vitejie” din dimineaţa ajunului Paştelui îmi confirmă opinia. În ceea ce îi priveşte pe cei doi protagonişti, e suficient să spun că sunt locuitori ai oraşului. Altceva, chiar nu mai contează!

miercuri, 16 aprilie 2014

De toate... în Săptămâna Mare

”Agenda culturală vâlceană” pe luna asta o comite frumos mutând Paştele 2014 pe 22 aprilie.

Cam aşa e, în general, cu cultura pe aici: ”intrarea se face prin spate”.

Mie mi se pare că asta - adică înfiptul unor steaguri (indiferent că-s naţionale sau de alt fel) într-o cruce - e o blasfemie. Crucea e cruce, iar pe ea a fost răstignit Mântuitorul, iar steagul e un simbol naţional, fără vreo legătură cu religia. Nu asta e părerea, însă, a preotului multpreapatriot de la Biserica Sfinţii Petru şi Pavel din Nordul Râmnicului.

Panourile publicitare goale sunt, după mine, unul din cele mai clare semne că ne ducem, cu adevărat, în jos. Când nu mai ai la ce face reclamă, înseamnă că ori în economia locului, ori la potenţialii clienţii, ori, de cele mai multe ori, la amândouă, sunt nişte probleme mari de tot.
 

Moment amuzant la Simfonia Lalelelor de la Piteşti: promoterii cu panouri mobile pentru noul magazin H&M s-au întâlnit în ploaie pentru o scurtă pauză, înainte de a începe să bată din nou pietonalul central.

Un grup de acţionari ai Petrom, digerând profitul record de peste un miliard de euro înregistrat de companie în 2013.

marți, 15 aprilie 2014

Un mormânt frumos

Senzaţia e mai puternică acum, primăvara: copacii înfloresc, a răsărit iarba, rondurile se umplu de flori, bordurile se văruiesc după schema una da, alta nu, iar marcajele de pe străzi sunt refăcute.

Dar impresia persistă: aceea că totul nu e decât un mare mormânt, bine îngrijit, e-adevărat, dar un mormânt.

Viaţa palpită, dar numai la suprafaţa mormântului: copiii se duc la şcoală, unde învaţă lucruri ce nu le vor fi niciodată de folos, oamenii continuă să meargă la serviciu, dar firmele unde lucrează nu mai produc nimic, iar maşinile trec în viteză prin intersecţii, însă destinaţiile lor sunt tot mai depărtate.

Şi asta pentru că dedesubt e doar moarte, nu mai mişcă nimic, nu se mai întâmplă nimic. Dedesubt a fost îngropat, an după an şi deceniu după deceniu, tot ce mai putea aduce viaţă. Dedesubt sunt fabricile transformate în fier vechi şi falimentele răsunătoare pentru care nu s-au găsit vinovaţi. Dedesubt sunt visurile neîmplinite şi locurile goale rămase în urma celor care au plecat alungaţi de-aici de silă şi sărăcie. Dedesubt e trecutul rămas fără viitor al unui oraş care ar fi putut, dar nu s-a vrut. Nici măcar viermi nu mai sunt dedesubt: au plecat cu toţii după ce au terminat de mâncat toată carnea de pe oase şi toate zgârciurile de la încheieturile oraşului care a fost odată viu.

Din când în când, în mai, sau în iulie, sau în septembrie, se mai face câte-un parastas: de ziua oraşului, de ziua imnului sau de ziua sfântului care a trudit degeaba prin locurile acestea. Atunci lumea se veseleşte, ca la pomană, şi bea, şi mănâncă, iar mormântul pare că prinde viaţă. Dar nu durează decât câteva zile: după ce se strâng mesele şi pleacă lăutarii, liniştea de cimitir se lasă din nou.

Trăiesc pe un mormânt frumos, în umbra unei cruci frumoase pe care scrie cu litere de o şchioapă: ”Râmnicu Vâlcea, 1388 – 2014”.

miercuri, 2 aprilie 2014

Egalitate?

Fostul primar al Râmnicului, Emilian Frâncu, a primit săptămâna trecută o condamnare de patru ani cu executare pentru luare de mită.

În dimineaţa asta, aflu de la ştiri că Onorus Mirică, şoferul analfabet care, în toamna trecută, circulând prin Piteşti cu 118 km/h, a omorât 3 oameni şi a rănit alţi 5 (başca o ambulanţă şi încă două maşini avariate), a fost condamnat tot la 4 ani de închisoare cu executare. 

Orice-ar fi, mie tot îmi sună ca dracu egalitatea asta

marți, 1 aprilie 2014

Astenii de primăvară

Pentru a doua oară în patru ani, un primar al oraşului este arestat pentru corupţie şi condamnat la închisoare cu executare. Primarul care a deschis seria în 2010 a ieşit şi, chiar dacă se luptă acum cu un al doilea proces, tot de corupţie, este activ pe scena politică locală şi îşi anunţă susţinerea sau contestarea pentru unul sau altul din posibilii candidaţi ai unor posibile alegeri locale parţiale. Un ziarist care a făcut închisoare pentru că a înjunghiat pe cineva şi-a reluat, la terminarea ”stagiului” penitenciar, activitatea jurnalistică şi scoate săptămânal o publicaţie colorată; un altul, condamnat la închisoare cu suspendare, este, în continuare, director de ziar. Mă simt din ce în ce mai minoritar.

• • •

Încă sunt pieton după accidentul avut pe 10 martie. Asiguratorul RCA-ului celui care a intrat în mine mi-a oferit o sumă cu care pot eventual repara maşina cu piese exclusiv second-hand. Am refuzat şi am contestat suma: nu vreau altceva decât revenirea la starea maşinii de dinainte de accident. Aştept răspuns, dar sunt din ce în ce mai pesimist şi, în acelaşi timp, mai convins că în ţara asta mori cu dreptatea în braţe.

• • •

Pieton fiind, am ocazia să văd sau să aud mai îndeaproape multe lucruri urâte din oraş, de care, până la accident, maşina mă proteja. E ca şi cum, după o lungă miopie, cineva îţi dă ochelarii potriviţi şi vezi, în sfârşit, ce se întâmplă cu adevărat în jurul tău. Mi-e dor de miopia de dinainte.




• • •

Recunosc: deşi nu e sănătos, mănânc uitându-mă la televizor. Problema nu ar fi asta, ci faptul că, uneori, pe la mijlocul unui fel de mâncare, dau peste o sesiune de teleshoppimg. Unde am ocazia să văd, în detaliu, cum arată o unghie atacată de ciuperca piciorului (şi ce medicament să cumpăr pentru a scăpa de ea), cum se extrage ceara din urechi într-un mod revoluţionar, cu un mini-aspirator scump ca dracu’, sau cum se aruncă la gunoi râcâiala de pe călcâie după ce te freci cu un fel de aparat special (şi scump ca...). Mâncatul în faţa imaginilor ăstea constituie cea mai bună dietă pentru cineva care vrea să slăbească.

• • •

Pe vremea guvernelor PDL am păcătuit prin lipsa unui prim-ministru: Emil Boc sau Elena Udrea erau doar nişte portavoci – una stridentă şi cealaltă ipocrită - a ceea ce se decidea la Palatul Cotroceni. Acum am ajuns în cealaltă extremă: Ponta e premier, dar şi Băsescu e premier, miniştrii din Guvern îşi dau şi ei cu părerea despre chestii general-guvernamentale (în contradicţie, normal, cu şeful de drept al Executivului), Gâdea de la Antena 3 şi Banciu de la B1TV (mă scuzaţi!) sunt tot premieri, ba şi Antonescu a fost un pic de prim-ministru (până la divorţul de PSD, evident). Nu reuşim nicicum s-o nimerim pe mijloc, ci numai ca beţivul, baleiem drumul dintr-o extremă în alta, lovindu-ne de fiecare dată de garduri şi neînvăţând nimic din toată nebunia asta.

• • •

La finalul unui proiect Comenius derulat de şcoala fiicei mele, cei 21 de copii veniţi în oraş din 7 ţări din Europa se despart cu lacrimi în ochi de colegii lor din Râmnic, la fel de înlăcrimaţi şi ei. Povestindu-mi întâmplări din activităţile comune, Ştefana pomeneşte de o fată, Elizabeth, ”foarte drăguţă”. ”Din ce ţară e?”, o întreb. Fiica mea stă pe gânduri, nedumerită: ”parcă din Olanda, sau din Estonia... sau o fi din Polonia?... nu mai ştiu...”. Remarc cu bucurie că într-o astfel de întâlnire, gestionată în universala limbă engleză, graniţele dispar cu desăvârşire.

miercuri, 12 martie 2014

Accident

Am carnet de peste 8 ani, am făcut în tot acest timp mai bine de 200.000 km cu diverse maşini, iar luni, 10 martie, la limita dintre Râmnicu Vâlcea şi Vlădeşti, am avut primul accident grav de circulaţie. Un tip cu un BMW mai vechi s-a speriat de nu ştiu ce şi a intrat brusc şi în viteză pe banda pe care mergeam spre Vlădeşti, ciocnirea fiind frontală. În secunda de dinainte de impact, am apucat să strîng din dinţi (de teamă să nu-i pierd, probabil), să înfig piciorul în frână şi să mai zic un ”Doamne ajută!”... după care a urma lovitura, s-au deschis air-bag-urile şi am remarcat, oarecum surprins, că sunt cât de cât ok. Am coborât pe picioare din maşină - clătinându-mă un pic, e-adevărat - şi m-am dus la celălalt, care alesese ieşirea din maşină prin metoda căderii pe asfalt: lipsa air-bag-urilor şi neutilizarea centurii s-au soldat la el cu mai multe daune.

Acum am de înfruntat o luuuungă perioadă de discuţii şi tot felul de negocieri între mine, asiguratorul RCA-ului celuilalt (care a fost găsit vinovat de accident) şi diverse service-uri, încercând să-l pun pe picioare pe ”Tihuţu”, cum e botezat Opelul. Până una-alta, azi m-am suit din nou la volanul unei maşini împrumutate de un prieten. Nu am avut probleme.

marți, 4 martie 2014

Cursul de pictură de la DeAgostini a ajuns la final. Felicitări şi... mulţumesc!

Astăzi, o dată cu cel de-al optzeci-lea număr, Cursul de pictură de la DeAgostini a ajuns la final. Timp de mai bine de trei ani, la fiecare două săptămâni, m-am prezentat conştiincios şi punctual la chioşcul de ziare de la Complexul Traian, de unde am cumpărat câte un număr şi, împreună cu el şi în acelaşi preţ, felurite accesorii de pictat: culori, creioane, pensule, cartoane sau o servietă din lemn pentru păstrarea lor. Fiica mea, Ştefana, a primit, în toţi aceşti ani, cu mare bucurie, fiecare apariţie, iar felul în care arată acum biroul meu se datorează pasiunii ei pentru pictat, dar şi îndrumărilor primite prin acest curs.

O iniţiativă foarte bună a celor de la DeAgostini. Felicitări şi... mulţumesc!

miercuri, 26 februarie 2014

La capătul cercului

Deşi în general îmi e silă să ascult/urmăresc/scriu despre politică, acum nu mă pot abţine:

Aflat în opoziţie, Partidul Democrat Liberal, partid de ”dreapta”, compătimeşte Partidul Naţional Liberal, tot de ”dreapta”, pentru concubinajul guvernamental cu Partidul Social Democrat, partid de ”stânga”, care l-a deturnat, astfel, doctrinar de la liberalism înspre socialism.
Guvernul PSD-PNL 2012
Acelaşi Partid Democrat Liberal – de ”dreapta”, dacă mai ţineţi minte din paragraful anterior – nu a avut însă nici o problemă să guverneze alături de Partidul (de ”stânga”) Social Democrat în 2008, într-o alianţă la fel de ”firească” precum cea care stă să se spargă acum.
Guvernul PDL-PSD 2008
Ca să închid cercul, trebuie să precizez că vorbim de partidul care, pe vremea când era doar Partidul Democrat (fără Liberal), adică în 2004, era de ”stânga” (membru al Internaţionalei Socialiste) şi era în Alianţa ”DA” cu Partidul Naţional Liberal – de ”dreapta” - pe care, probabil, îl ”deturna” doctrinar de la liberalism înspre socialism.
Guvernul PD-PNL 2004

Ăştia chiar ne cred proşti!