Primesc azi o ”scrisoare nigeriană” (trimisă de pe o adresă de e-mail ungurească - sic!)... nimic nou sub soare, şterg din astea câteva pe lună, venite pe diverse conturi de e-mail. Însă cea de azi mă ”agaţă” prin adresarea de început: ”măi dragă”. Hopa! - îmi zic - asta sună foaaaaarte cunoscut.
Deci cu asta se ocupă, mai nou, dl Ion Iliescu: deghizat în Sasha Benjamin, văduvă din 2014, după o căsnicie de 19 ani cu Harif Benjamin din Kuweit, se ţine de escrocherii nigeriene ca să ia banii la fraieri. Doar că acel ”măi dragă” l-a dat de gol definitiv.
marți, 29 martie 2016
joi, 24 martie 2016
De ce nu va începe (cel puţin deocamdată) un al treilea război mondial
”Război!” Unul
dintre cuvintele cele mai frecvente în ultimele luni. Fie că e vorba de
atentatele ISIS în Europa (Paris – anul trecut şi Bruxelles – acum câteva
zile), fie de acelaşi Califat islamic în conflict cu toţi în zona Siria-Irak,
fie de anexarea Crimeei de către Rusia, fie de ameninţările Coreei de Nord la
adresa tuturor...
Suntem, cu
adevărat, în pragul unui al treilea război mondial? Să începem să ne facem
provizii şi adăposturi sub casă? Asta în cazul în care s-ar mai putea ieşi, în
viaţă, dintr-un astfel de conflict...
Cred, totuşi, că
nu sunt motive de îngrijorare. Un al treilea război mondial nu va veni – cel
puţin nu acum – pentru un motiv destul de simplu: o astfel de conflagraţie ar
împuţina serios efectivele mondiale de... clienţi. Cu efecte negative, pe toate
planurile, asupra economiei, comerţului şi banilor (indiferent de forma pe care
o îmbracă).
Prin Evul Mediu
conflictele erau, în principal, de natură religioasă. În secolul XIX şi XX,
conflictele au fost naţionaliste: patriotismul dădea în clocot, iar graniţele
stabilite până atunci erau aruncate cu tenacitate în aer. Din secolul XXI,
conflictele au devenit comerciale. Criza din 2008 a fost un astfel de război.
Mondial. Războiul cu ISIS este puternic motivat economic şi de petrolul de subt
pământurile stăpânite de jihadişti. O Crimee rusească poate fi descifrată nu
doar militar, ci şi din perspectiva unei ruble în căutarea forţei pierdute.
Sunt, e adevărat, şi excepţii: Coreea de Nord, stăpânită de un nebun.
Economia mondială
este la acest moment pe o pantă în care nu mai satisface nevoi, ci trebuie să
creeze alte nevoi pentru a putea vinde produse care să le satisfacă. E evident
că are nevoie de noi ”beneficiari” ai acestor nevoi, de noi clienţi.
Industria de
armament – care, la un moment dat, a reprezentat o parte însemnată a economiei
mondiale –, cu utilizarea ei în războaie mai mici sau mai mari, are marele
dezavantaj că, după un timp, rămâne fără clienţi. E ca o căpuşă care îşi omoară
gazda; nu e deloc rentabil, în primul rînd pentru căpuşă. Dacă cineva îţi cumpără
un pistol sau o grenadă, ai un client mulţumit, dar şi vreo alţi câţiva morţi
şi, deci, într-o serioasă imposibilitate de a-ţi mai deveni vreodată clienţi. Nici
reconstrucţia de după un conflict armat nu mai e profitabilă: cine să mai stea
în noile blocuri construite, cine să mai cumpere în noile supermarketuri
ridicate, cine să mai conducă maşinile, de acasă şi până la serviciu, dacă ai înjumătăţit
populaţia într-un conflict armat?
În Africa, de
exemplu, unde sărăcia îi ţine pe locuitori la o distanţă apreciabilă de
statutul de clienţi, războaiele se desfăşoară fără nici o oprelişte. Industria
de armanent prosperă şi, în urma ei, mai aflăm dintr-o informaţie expediată în
calupul de ”ştiri pe scurt” că au mai murit câteva zeci de mii de africani
într-o ţară pe care 90% dintre europeni sau americani nu o pot identifica pe o hartă.
Astfel că, în mod
ironic, după ce a dat de pământ cu comunismul şi idealurile sale, economia
capitalistă s-a trezit că cel mai important capital al ei rămâne tot omul – mă rog,
clientul. Fără el, degeaba se produce, că nu are cine să cumpere. Aşa că al
treilea război mondial va mai aştepta. Atât timp cât mai avem bani prin buzunare,
cât vom cumpăra lucruri, cât vom folosi servicii şi cât ne vom hrăni cu
mâncarea lor, sunt şanse destul de mari să fim lăsaţi în viaţă.
luni, 21 martie 2016
vineri, 4 martie 2016
Smântână de la ”Lactate Brădet”
Pentru că nu mi
se pare normal felul în care un ministru a băgat în faliment, cu o zicere aruncată
în vânt, o afacere locală prosperă,
Pentru că nu s-a
dovedit că există legături între produsele acestei firmeşi/sau laptele care o
aproviziona, pe de o parte, şi moartea tragică a unor bebeluşi, pe de alta,
Pentru că mi-a
plăcut cum arăta fabrica aia în imaginile de la televizor şi chiar mi-a părut
rău de patronul ei şi de oamenii care au rămas acum fără slujbă,
Ieri am cumpărat
un produs de la ”Lactate Brădet” de la un magazin Annabella din Râmnicu Vâlcea.
Precizez că e
prima oară când cumpăr ceva de genul ăsta făcut în Curtea de Argeş, dar nici nu
sunt un mare cumpărător de produse lactate din magazine/supermarketuri: cu
excepţia unor pachete de unt pe care le cumpăr, în general, făcute de ”Albalact” sau
de la Lidl (”Pilos”), brânza sau laptele le iau direct de la ţară, dintr-o sursă
de încredere.
Dar prin smântâna
cumpărată ieri – şi prin altele pe care le voi mai lua, atât cât se vor mai
produce şi găsi pe rafturi – protestez la nivel personal împotriva unei
încercări penibile de găsire a unui ţap ispăşitor într-o dramă în care
vinovaţii sunt cu totul alţii. Nu îndemn pe nimeni să facă la fel, dar m-aş
bucura dacă s-ar întâmpla aşa. În altă ordine de idei, apreciez declaraţia celor de la Auchan care anunţă că vor continua parteneriatul cu ”Lactate Brădet”.
PS: iar smântâna
aia, deasupra unor sarmale în foi de viţă, chiar a fost bună!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)