marți, 27 noiembrie 2012

Prosopofobia

Un week-end de umblat prin câteva din oraşele şi comunele patriei cuprinsă de febra campaniei electorale mi-a arătat că nesecate sunt izvoarele răului la români. Mai pe scurt, am descoperit o nouă fobie, necatalogată până acum (zice zeul Google): prosopofobia. Nu daţi buzna în dicţionare: e un cuvânt inventat de mine - vine din πρόσωπο (prosopo), care înseamnă chip, faţă (în, evident, greacă) şi mai cunoscutul φόβος (fobos) – adică frică (idem). Am dezvoltat maladia după parcurgerea cu privirea a sute de chipuri de candidaţi care se holbau, îmi zâmbeau ademenitor, se încruntau, rânjeau, priveau tâmp în gol sau făceau tot soiul de alte grimase doar de ei înţelese, îndemnându-mă să-i votez sau, măcar, să nu-i votez pe ”ăilalţi”.

Las deoparte faptul că, din motive care scapă logicii sau bunului-simţ, toţi candidaţii au convingerea că prezenţa feţelor lor pe afişe, benere, fluturaşi, calendare sau panouri publicitare e de natură să le aducă un plus de voturi. Se înşeală! Am văzut (pe mijloacele publicitare de mai-nainte) candidaţi cu care nu mi-aş dori să împart noaptea acelaşi trotuar. Am văzut chipuri ale unor oameni în care n-aş avea încredere să mă îndrume nici către cea mai apropiată toaletă publică. Am văzut feţe care se uitau la mine mai chiorâş decât un bugetar la fluturaşul de salariu. Admiţând – evident prin absurd, ca urmare a faptului că n-aş intra nicicum în cloaca asta numită politică – că aş fi în locul unora dintre ei, m-aş feri să-mi afişez chipul pe oricare din materialele publicitare electorale: aş pune doar numele, semnul partidului şi eventual un slogan bine ales; chiar şi numai pentru considerentul că pe buletinul de vot (din fericire şi spre sănătatea mintală a populaţiei cu drept de vot) nu apar feţele candidaţilor. 

Există o limită în toate, iar zilele trecute, conducând pe sub sute de benere pe şoselele mărginite de mii de afişe electorale, m-am procopsit cu o formă acută de prosopofobie ca urmare a expunerii excesive la multitudinea de feţe ale politicii româneşti. Acum sunt în căutarea unui leac.

 

miercuri, 21 noiembrie 2012

Amestecate

Am reînceput lucrul la ceramică. Mă bucură gândul că fac ceva, că din mâinile mele iese ceva ce va rămâne. După ce mai bine de 9 ore zilnic lucrez cu vorbe care zboară şi al căror loc e luat, a doua zi, de alte vorbe, care zboară şi ele după cele de dinainte, modelatul lutului în palmă e reconfortant şi dătător de încrede. Ca o coincidenţă amuzant-lucrativă, din chiar a doua zi de lucru am primit o comandă pentru un lot de piese.
• • •
Aşteptându-mi copilul să iasă de la o pregătire suplimentară la matematică, remarc în cartierul Ostroveni, pe bulevardul central al cartierului, apariţia unei noi farmacii. Sunt, astfel, trei farmacii pe o lungime de 100 m, pe o singură latură a străzii; pe partea cealaltă, în Complexul Hermes, mai este una, iar puţin mai jos, o alta. Tot de o nouă farmacie am dat şi pe lângă Complexul din Traian, pe locul unui fost magazin de îmbrăcăminte. Trebuie că suntem tare bolnavi dacă afacerea asta prosperă şi se merită, în vremurile astea de criză financiară, să deschizi o farmacie nouă.
 
  • • •
Tot în ipostaza de mai-nainte, remarcam cât de mult se claxonează în oraşul ăsta. E-adevărat, nici traficul nu avea o derulare chiar voioasă, dar se mişca, totuşi, atât cât se poate mişca pe un bulevard aglomerat, prevăzut cu parcări în pic pe o parte şi cu o staţie de taximetre pe cealaltă. Un TIR a aşteptat cîteva zeci de secunde să vireze la stânga ca să intre din bulevard pe o stradă secundară de ieşire din oraş; degeaba: nici una din maşinile de pe sensul opus – care mergeau cu 5 km/oră în şir indian - nu s-a oprit pentru a-i face loc. Şoferul TIR-ului a renunţat la un moment dat şi a mers mai departe pe bulevard, încurcând şi mai mult traficul deja încurcat. Mă gândeam că nesimţirea este, de fapt, o absenţă a empatiei, o negare profundă a proverbului ”nu-i face altuia ce nu-ţi place ţie”.
• • •
După ce am terminat şi cu facultatea şi cu armata de după, adică prin ianuarie 1994, îmi căutam o slujbă în oraş: lucrurile erau în continuă schimbare (sau prăbuşire, după unii pe care nu-mi prea vine să-i contrazic), iar operaţiunea se dovedea una destul de dificilă: din industria ceauşistă pentru care mă pregătisem la TCM în Braşov nu mai exista mare lucru. La acel moment, la Oltchim funcţiona o cutumă neoficială: prioritate aveau la angajare fii sau fiicele angajaţilor mai vechi. Tata lucra de ani buni la Oltchim şi, la un moment dat, ştiu că am vorbit cu el despre ideea de a mă angaja acolo. Tata a fost mai degrabă evaziv, a zis că vorbeşte cu nu ştiu ce şef de la nu ştiu ce secţie, dar nu s-a întâmplat nimic în sensul ăsta. Până la urmă am intrat în presă (după un stagiu de vândut mărţişoare, făcute de mine, pe Calea lui Traian), apoi în administraţia locală – zona de relaţii publice şi aşa mai departe... M-am întrebat deseori de ce tata a ezitat să mă angajeze cu el în Oltchim. Poate pentru că încă îl mai bântuia imaginea oamenilor morţi într-o explozie ce avusese loc cu câţiva ani înainte în Combinat (cu greu, la câteva zile după incident, îi povestise mamei – şi doar ei! - că ajutase la căratul unora din cadavre). Poate pentru că era sătul de mirosul de gaze ce înconjura pe atunci Oltchimul şi care se simţea din drumul naţional Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani şi de destule ori ajungea până în oraş. Poate pentru că voia altceva pentru mine, fiind primul din neamul lui care făcuse o facultate...

Văzând acum ce se întâmplă la Oltchim, îi sunt recunoscător pentru ce a făcut (sau pentru ce nu a făcut) atunci. Şi îmi aduc aminte, în acelaşi timp, cum ne povestea, hâtru, ce mişmaşuri şi aranjamente făcea pe la Personal ca să îşi scoată dosarul din teancul celor propuse pentru pensionare, să mai întârzie – câte un an – ieşirea la pensie.

N-a mai apucat-o însă: a murit exact acum 17 ani, pe 21 noiembrie 1995. Dumnezeu să te odihnească, Tată! Îţi mulţumesc!

luni, 19 noiembrie 2012

Cauciucuri de iarnă

Sâmbătă am ”încălţat” maşina cu cauciucurile de iarnă la vulcanizarea de la colţul străzii - adică la o firmă de firmă, cum s-ar zice; coincidenţă: şi cauciucurile au aceeaşi marcă. Acum poate să ningă!

vineri, 16 noiembrie 2012

La mulţi ani, Ştefana!

Mâine, 17 noiembrie, fiica mea, Ştefana - lucrul cel mai minunat din toată viaţa mea - împlineşte 13 ani. Să-i dea Dumnezeu mult noroc şi sănătate, să aibă parte de minte cât să vadă oamenii şi lucrurile sub chipul lor real, de inimă cât să ştie să despartă adevărul de minciună şi de vlagă cât să poată merge mai departe atunci când îi va fi mai greu. La mulţi ani, draga tatii!

luni, 12 noiembrie 2012

Noi rezultate despre utilizarea în exces a internetului de către copii: Nu “timpul” petrecut online este problema

Mult timp petrecut pe internet nu reprezintă în mod necesar un simptom al unor probleme pe care copilul le-ar avea legate de utilizarea internetului. Aceasta este una dintre concluziile noului raport EU Kids Online legat de utilizarea excesivă a internetului în rândul copiilor de 11-16 ani. Rezultatele arată că majoritatea adolescenţilor au control asupra felului în care utilizează internetul; cei care sunt predispuşi la utilizare în exces şi vulnerabili la consecinţe negative sunt cei mai în vârstă, cei cu probleme emoţionale şi cei pe care îi caracterizează 'căutarea de senzaţii'.
  
Internetul a devenit parte integrantă a vieţii copiilor şi tinerilor. În România, 70% dintre copii folosesc internetul zilnic. Timpul crescut pe care adolescenţii îl petrec online dă în mod firesc naştere la întrebări legate de gradul de control pe care ei îl exercită asupra utilizării internetului. Ancheta EU Kids Online a întrebat copiii cu vârsta între 11 şi 16 ani cât de des manifestă semne de utilizare excesivă, cum ar fi lipsa somnului sau neglijarea nutriţiei, neglijarea temelor sau a prietenilor din cauza timpului petrecut online. În plus, i-a întrebat despre încercarea nereuşită de a reduce timpul petrecut online.

1% dintre copiii europeni sunt expuşi riscului de utilizare excesivă a internetului

Datele EU Kids Online sugerează că doar 1% dintre copiii europeni manifestă 5 din cei 5 factori legaţi de utilizare excesivă, deci sunt în situaţie de risc de utilizare patologică. Copiii care declară că au manifestat mai multe simptome de utilizare în exces sunt cei care se confruntă şi cu o serie de probleme psihologice şi emoţionale, care le afectează comportamentul atât online cât şi offline.

Procentul copiilor care au răspuns pozitiv la cel puţin unul dintre itemii legaţi de utilizare excesivă variază de la 17% în Italia la 49% în Estonia. In România, acesta este de 30%. Raportul arată că tinerii declară ca cel mai frecvent simptom „navigarea fără scop” (când nu sunt interesaţi în fapt de nimic); 42 % au experimentat acest fenomen. Copiii au raportat cel mai puţin auto-privarea de somn sau mâncare din cauza internetului– doar 17%.

Dr. Monica Barbovschi, cercetător asociat al Institutului de Sociologie al Academiei Române, detaliază: „Adolescenţii români sunt aproape de media europeană în privinţa comportamentelor de utilizare excesivă. Un aspect interesant ar fi că ei declară în mai mare măsură că au încercat fără succes să reducă timpul petrecut online”.

Utilizare excesivă şi „dependenţă de internet”: ce ar trebui să facă părinţii?

În privinţa prevenirii utilizării excesive, cercetătorii EU Kids Online recomandă ca părinţii să fie implicaţi în activităţile online ale copiilor lor prin oferirea de sprijin şi discuţii, în mod special atunci când copilul a fost deranjat de ceva pe internet. Când aspectele neplăcute sunt discutate direct, este mult mai probabil ca timpul petrecut online să fie folositor pentru dezvoltarea unor competenţe digitale şi a unor obiceiuri de utilizare pozitivă a internetului, pe măsură ce copiii cresc.

Alte rezultate

• Rezultatele EU Kids Online sugerează că strategiile de protecţie a copiilor ar trebui să înceapă offline şi la o vârstă mică, observând manifestarea unor  caracteristici psihologice, cum ar fi „căutarea de senzaţii” sau probleme emoţionale.
• Este important de remarcat că restricţionarea timpului petrecut de copii pe internet nu este cea mai potrivită metodă de combatere a utilizării excesive şi a dependenţei, această strategie ignorând cauzele comportamentelor respective.
• În cazul în care un copil manifestă utilizare excesivă a internetului (care este măsurată de obicei prin manifestarea tuturor simptomelor enunţate mai sus), recomandarea noastră pentru părinţi este de a solicita ajutorul unor persoane competente, cum ar fi un psiholog clinician sau un consilier şcolar sau pe probleme educaţionale, care pot oferi ajutor în identificarea şi rezolvarea problemelor din viaţa de zi cu zi a copilului (dependenţa de internet fiind o astfel de problemă).

Pentru mai multe informaţii:
Raportul “Utilizarea excesivă a internetului de către copiii europeni” analizează riscul utilizării excesive la nivel european şi diferenţele naţionale. Studiul utilizează un eşantion de 19.834 de copii în grupa de vârstă 11-16 ani din 25 de ţări europene, copii care prezintă unul sau mai multe comportamente de utilizare în exces.
Pentru raportul complet, Utilizarea excesivă a internetului de către copiii europeni  de David Smahel, Ellen Helsper, Lelia Green, Veronika Kalmus, Lukas Blinka şi Kjartan Ólafsson, accesaţi

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Salubrizare excesivă

Să mai zică cineva că Râmnicu Vâlcea nu e un oraş curat! Când treci pe strada asta (str. Decebal, în zona de Nord), aproape că te încearcă un sentiment de vinovăţie dacă nu ai vreun gunoi la tine, să-l arunci într-unul din coşurile ăstea.

PS: în fundal, după coşurile de gunoi galbene şi cel portocaliu, se pot distinge alte câteva, doar că verzi.

joi, 8 noiembrie 2012

Începe campania electorală!

De mâine începe campania electorală pentru alegerile parlamentare de peste o lună: va urma o perioadă în care candidaţii, fără deosebire de identitate politică,
- vor încerca (şi mulţi vor şi reuşi) să depăşească impresionantele recorduri de nesimţire stabilite în campaniile precedente,
- se vor confrunta cu inexplicabile pierderi de memorie referitoare la perioadele foarte recente când au mai fost la putere şi n-au făcut nimic (pentru noi, adică, nu pentru ei),
- vor cheltui sume impresionante pe pixuri, bannere, brichete, pliante şi calendare pe 2013 - pe coperta cărora vor apărea în companii selecte precum ÎPS-ul locului, preşedintele (en-titre sau interimar, după caz) sau chiar Dumnezeu -, ca şi pe mititei, bere (sau vin, sau ţuică), tărâţe & grâu, ciorapi de lână, porci de lapte, eternele găleţi sau triada făină-zahăr-ulei,
- se vor înjura spumos unii pe alţii pe la toate televiziunile încă (paradoxal: încă!) înfometate de scandal, după care vor închina smeriţi cruci largi la toate de-ne-ratat-ele slujbe duminicale,
- vor mângâia, cu accente pedofile, sute de creştete de copii ce li se nimeresc prin preajmă şi vor pupa, gerontofil, toate babele şi toţi moşii surprinşi fără apărare pe uliţa mare a satului,
- se vor bâţâi ca nişte marionete dezarticulate prin cluburi, discoteci, săli de fitness sau cămine culturale încercând să arate (între o criză de lumbago şi un acces de spondiloză) cât de cool şi de gaşcă sunt ei cu tinerii patriei,
şi, în general, vor face tot posibilul să-mi provoace o hepatită severă ca urmare a expunerii prea intense la senzaţia de greaţă.

Mâine, când iau salariul, mă duc să-mi fac nişte provizii serioase de lămâi. Îmi (şi vă) doresc multă sănătate şi puterea de a trece şi peste asta!

marți, 6 noiembrie 2012

RESPLS! Vrem respect pe Internet!

In cadrul campaniei Europene „Connect with respect” lansata de Comisia Europeana si Organizatia INSAFE, Romania, prin Consortiul Sigur.info propune utilizarea unui nou acronim care sa solicite partenerilor de comunicare pe Internet respectarea netichetei.

Cu siguranta orice utilizator de Internet sau creator de continut s-a lovit cel putin o data de impolitetea si lipsa de respect din mediul online. Manifestate adesea din spatele unui profil anonim,  acestea sunt concretizate in comentarii injurioase la sfarsit de articol sau in diverse discutii pe forumuri. Nici mail-urile, grupurile de discutii sau retelele sociale nu sunt scutite de astfel de situatii uneori ajungand chiar la hartuire.

In astfel de situatii, ati fi dorit cu siguranta sa aveti la indemana un instrument cu care sa le atrageti atentia utilizatorilor problematici asupra modului inadecvat de comunicare si ca pe Internet trebuie respectat un concept putin cunoscut in Romania: neticheta.

Ca raspuns la aceste probleme din mediul online, Organizatia INSAFE, propune pentru Ziua Sigurantei pe Internet 2013 abordarea acestui subiect la nivel European prin campania „Connect with respect”. In Romania, Consortiul Sigur.Info, format din Organizatia Salvati Copiii Romania, Positive Media si Centrul Focus pentru copii disparuti si exploatati sexual, lanseaza o campanie de constientizare si implicare denumita RESPLS! adresata tuturor celor care doresc sa actioneze impotriva lipsei de respect in comunicarea pe Internet.

Campania RESPLS! are ca obiectiv principal sa lanseze utilizarea unui acronim de tipul celor folosite frecvent in comunicarea pe Internet ca metoda de reactie imediata la comentarii sau orice fel de comunicare care nu respecta neticheta. Prin intermediul acestuia, utilizatorii care sunt deranjati de limbajul altor utilizatori pot sa-si comunice dorinta de a fi respectati, intr-un mod rapid si concis, fara a dezvolta discutii ce pot degenera in conflicte verbale online.

Obiectivul secundar al acestei campanii este promovarea conceputului de neticheta printre utilizatorii romani. Acesta reprezinta un set de reguli privind comportamentul si interactiunea in mediul online. Conform principiilor acestui concept utilizatorii de Internet trebuie sa comunice fara a practica un limbaj agresiv si defaimator, fara adresarea de injurii, hartuire online (cyberbullying) sau orice alte actiuni care pot provoca neplaceri celorlalti utilizatori. Astfel, Consortiul Sigur.info urmareste sa aduca la cunostinta tuturor utilizatorilor de Internet ca au dreptul la respect si un limbaj adecvat in mediul online.

Acronimul creat este de fapt si titlul campaniei: RESPLS! si vine de la termenul din engleza Respect Please! (Respect va rog!). Utilizarea acestui acronim intr-o discutie online evita lansarea intr-o disputa ce poate aluneca intr-un schimb de injurii si ii atrage atentia celui care coboara nivelul conversatiei ca trebuie sa revina la un standard de comunicare adecvat mediului in care se afla. Prin utilizarea acestui acronim ca reactie rapida comentariile sau conversatiile se pot pastra la un nivel corespunzator netichetei fara a degenera in schimburi dure de replici.

Campania de promovare RESPLS! vizeaza implicarea a cat mai multor actori din media online in promovarea conceptului de neticheta si respect pe Internet: bloggeri, ziare online, portaluri, site-uri, utilizatori de social media, forumuri, grupuri de discutii si alte mijloace de comunicare online.

Acestia se pot implica prin crearea si promovarea de articole pe aceasta tema, postarea de mesaje de sustinere, sustinerea campaniei prin promovarea catre audienta proprie a conceptului de neticheta si a acronimului RESPLS!

Prin aceste actiuni fiecare creator de continut isi poate face constienti proprii cititori si utilizatori asupra influentei pe care o pot avea asupra celorlalti si ii pot determina sa fie activi in mentinerea unui climat de respect, pe site si in mediul online.

Pentru mai multe informatii cu privire la campanie puteti accesa pagina oficiala a campaniei www.respls.sigur.info sau va puteti adresa Consortiului Sigur.info la adresa de e-mail contact@sigur.info.

vineri, 2 noiembrie 2012

Expoziţie de fotografie religioasă CANONICON - Dan Mihalcea

 Miercuri, 7 noiembrie, la ora 19.00, la Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie”CANONICON” a artistului Dan Mihalcea, ce prezintă publicului vâlcean o selecţie de 20 de lucrări religioase realizate în clar-obscur şi detaliu. Vernisajul va fi completat de un recital liric cu lucrări de Fr. Schubert, M. Bartoldi, Fr. Liszt şi R. Schumann al sopranei Camelia Clavac, acompaniată la pian de Dorina Arsenescu. Dan Mihalcea – regizor, operator de imagine, artist fotograf - este un ”produs” al tumultoasei prese vâlcene, în care a lucrat între anii 1995 – 2003, la care a adăugat, apoi, experienţa profesională dobândită la posturile de televiziune B1TV, Realitatea, Kanal D, Antena 1 şi Antena 3, dar şi o serie impresionantă de premii pentru documentarele realizate în calitate de regizor sau scenarist. Mai multe despre autor pot fi citite/văzute aici. Evenimentul de miercuri este organizat de Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” în parteneriat cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea.

Mi-am permis să postez aici trei lucrări ale lui Dan Mihalcea, ca un preview ispititor al vernisajului de miercuri.
Trăirile lemnului


Sacerdotală (Mânăstirea Polovragi)


Prisna (Mânăstirea Sihăstria)