vineri, 28 decembrie 2012

Cronică de film: ”Viaţa lui Pi” (nu citiţi decât după ce l-aţi văzut!)

”Viaţa lui Pi” poate fi doar un splendid film de aventuri dacă ratezi cumva ultimele 10 minute din peliculă. Odiseea din Pacific a tânărului indian şi a însoţitorului său feroce – tigrul bengalez Richard Parker, expusă prin apelul continuu la peisaje tulburătoare şi fascinante efecte speciale, este o încântare pentru oricine. Ultimele 10 minute, însă, devoalează toată aventura nautică care te ţine cu sufletul la gură ca fiind doar închipuirea, carapacea, protecţia pe care eroul povestirii - Piscine Molitor ”Pi” Patel – şi-a construit-o pentru a supravieţui naufragiului, pierderii familiei şi lunilor lungi de rătăcire pe ape.

Filmul vorbeşte, astfel, în primul rând, despre rolul terapeutic al închipurii, al imaginaţiei, al poveştii, în esenţă, într-o situaţie de criză majoră. Spre deosebire de practicile psihanalizei moderne, care încearcă să dezgroape din subconştient cele mai ascunse gânduri, ”Viaţa lui Pi” spune simplu că dacă vrei poţi trăi într-o (şi cu o) poveste: în felul acesta nu-ţi pierzi minţile şi poţi trece mai departe peste o traumă. În acelaşi timp, însă, povestea adevărată trebuie spusă, mărturisită, ca o eliberare. ”Pi” Patel o face în minutele de final ale filmului, povestind despre atrocităţile cărora le fusese martor în primele zile de după naufragiu, despre uciderea mamei sale de către bucătarul francez al vasului cargo, despre înjunghierea apoi a acestuia de către tânărul indian şi despre cele 227 de zile de plutire în derivă până la eşuarea pe ţărmul Mexicului. Se descifrează, astfel, şi episodul cu insula plutitoare, populată de mii de suricate, ospitalieră peste zi, dar ucigaşă în timpul nopţii: ”Pi” Patel putea rămâne pe această insulă – adică prins complet în fantezia sa – dar s-ar fi pierdut, până la urmă, precum cel al cărui dinte este descoperit învelit în planta carnivoră şi fosforescentă. Aşa că este nevoit să plece mai departe, până când reuşeşte să pună piciorul pe pământ ferm. Plânsul care îl zguduie pe ”Pi” Patel la despărţirea pe plajă de tigrul Richard Parker – un alter ego pe parcursul întregii derive - semnifică ieşirea din vis şi intrarea în realitate.

”Alege ce poveste vrei să crezi”, zice eroul principal spre final. ”Pi” Patel şi-a ales povestea, supravieţuind încercării şi regăsindu-se, după decenii, ca un om împlinit, căsătorit, cu copii. Eu asta am ales să înţeleg din acest film şi aştept să regăsesc ”Viaţa lui Pi” pe lista nominalizărilor la Oscar şi nu doar la efecte speciale sau coloană sonoră, ci la categoria ”Cel mai bun film”.

2 comentarii:

  1. De acord cu aceasta interpretare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulţumesc. Cred, în continuare, că este un film mai complex şi mai profund decât a fost prezentat (inclusiv în trailer) până acum; în spatele ”pixelilor cosmetizaţi” (cum spunea Andrei Gorzo în ”Pi, Dumnezeu, Bazin şi cinematograful digital” dintr-o Dilemă Veche de acum câteva săptămâni), se ascund mult mai multe decât ar părea la prima vedere.

      Ștergere