miercuri, 8 iulie 2015

Din Râmnic şi din Sighişoara

Parafrazând un titlu de tabloid: ”Anunţ de ultimă oră din Râmnicu Vâlcea: e sfârşitul!!!”

Trecând printr-un magazin cu articole second-hand nemţeşti dintr-o margine a Râmnicului (cartierul CPL) – mă duc acolo, cam o dată pe săptămână, ca într-un fel de muzeu, bucurându-mă de calitatea, ingeniozitatea şi graţia unor produse, chiar şi uzate, pe care altfel nu am unde să le văd; am şi cumpărat câte ceva de aici şi am şi scris despre asta – găsesc un fluturaş care anunţă în culori vii deschiderea în curând (chestiune de zile), la Complexul Winmark din centrul Râmnicului, a celui mai mare depozit second-hand din oraş. Ca să explic pentru cei care nu sunt din Râmic: Complexul Winmark este fostul Magazin ”Cozia”, adică un fel de Magazin ”Dumbrava” pentru Sibiu sau un ”Trivale” pentru Piteşti, deci un fel de standard al comerţului de sub Capela. Parţial şi din proastă administrare, dar preponderent ca urmare a situaţiei economice în picaj a oraşului, iată că un etaj al acestui complex comercial va ajunge să găzduiască un supermarket cu produse la mâna a doua. Mie, cel puţin, nu-mi mai trebuie alte statistici ca să îmi dau seama cum merg lucrurile în Râmnic: fluturaşul cu anunţul ăsta m-a lămurit – dar şi întristat – pe deplin.

• • •

Altfel

Am stat 4 zile în Sighişoara, la un târg; ultima jumătate de zi mi-am luat liber şi m-am plimbat prin Cetate, prin oraşul de la poalele dealului, ba chiar şi prin oraşul nou. Duminică fiind m-am oprit la Biserica Ortrodoxă ”Sfânta Treime” să mă rog şi să aprind câte o lumânare, deopotrivă pentru binele celor vii şi pentru odihna celor morţi. Nu am intrat în biserică – eram în pantaloni scurţi şi nu mi s-a părut potrivit să particip astfel la slujba de duminică – ci am rămas în pronaos, alături de alţi câţiva, ascultând fermecat corul de voci feminine, absolut deosebit. Am ieşit după ceva timp din biserică, constatând că, spre deosebire de bisericile ortodoxe din Râmnic sau de prin alte oraşe din sudul vechiului regat, slujba nu era transmisă, dogit, prin difuzoare şi în exteriorul bisericii (deşi cea de la ”Sfânta Treime” chiar merita datorită corului!), lângă zidurile lăcaşului de cult auzindu-se doar glasurile unor copii ce se jucau în parcul din jur şi curgerea doamoală a Târnavei Mari.