Greţuri pluvial-electorale

Îmi este tot mai scârbă de campania electorală. Mi se face tot mai greaţă să văd cum disperarea sau foamea de putere sau frica de dispariţia puterii îi face pe unii să promită lucruri pe care minima raţiune le cataloghează ca absurde. Probleme care trenează de decenii îşi găsesc brusc, zilele ăstea, rezolvări ”pe termen scurt şi mediu”. Oameni deştepţi, cu merite certificate de regulă de alţii de prin alte ţări şi inexistenţi până acum pe agendele candidaţilor, devin brusc interesanţi pentru alipiri aducătoare de popularitate. La polul opus, otrepele cu pretenţii artistice din şoubizul autohton cunosc o nesperată revitalizare: foamea de circ şi setea de bâlci le plimbă ca pe nişte moaşte pe scenele improvizate de prin târguri, pieţe publice sau iarmaroace, de unde, printre play-back-uri, îndeamnă prostimea matolită şi udă pân’ la oase să voteze cu una sau cu alta din paiaţele scoase la mezatul electoral. E criză (adică, în traducere, nu sunt bani), dar oraşele s-au umplut de bannere colorate, de panouri uriaşe şi de mii de afişe pe care famelici membri de partid (numiţi, codificat, Organizaţia de Tineret) le lipesc spoind cu aracet garduri, stâlpi, vitrine de magazine ”38”, staţii trafo, poduri sau uşi de wc-uri. Toată lumea împarte brichete - de parcă vrem să devenim prima ţară de piromani din lume - şi  pixuri inscripţionate cu nume şi partide, a căror utilitate se rezumă, în final, la extrasul cerii din urechi sau la mâzgălitul plasticului mesei de la birtul comunal. Iar ploile din ultimele săptămâni nu fac decât să arate, fără mască, ţara pe care vor ei s-o câştige: noroioasă, mozolită, nefuncţională, zgribulită şi cu mucii-n nas. Ghinionul candidaţilor: pe soare, până şi un rahat arată bine, dar pe ploaia asta – care, inexplicabil, nu renunţă să spere că mizeria strânsă de ani de zile se poate spăla doar cu apă – promisiunile lor arată exact cum sunt în realitate: pleoştite, bălţate şi fetide.

Mai am de răbdat mai puţin de două săptămâni; după care lucrurile se vor linişti. Nu neapărat vor merge mai bine; dar măcar toată viermuiala asta linguşitoare se va sfârşi iar toţi mesia ăştia închipuiţi, de care nu reuşesc să-mi feresc privirea decât în spatele pleoapelor închise, se vor întoarce în cloaca de unde au izbucnit.

Un site fascinant

Am descoperit de curând rătăcind pe www un site (sau un portal, mai degrabă) de-a dreptul fascinant, care m-a împăcat simţitor cu  arta modernă cu care nu reuşeam să rezonez... în puţinele momente când am timp mă plimb prin secţiunile sale precum un copil printre nesfârşite rafturi cu jucării... şi sunt, mai nou, un fan al gif-urilor animate după ce am văzut creaţiile unui artist, dintre care am ”furat” imaginea din postare. Recomand!

Un an fără ţigări

În urmă cu un an - şi mai mult de dragul unui progrămel despre care am mai vorbit aici - mă lăsam de fumat. Am personalizat, la acel moment, contorul widget-ului cu următoarele date: număr de ţigări fumate zilnic - 12 (ceea ce, recunosc, era o apreciere excesiv de ”binevoitoare”, situaţiile în care această cifră era depăşită fiind foarte numeroase); cost pachet: 10.50 lei (fumam acum un an nişte Pall Mall parcă albăstrui); cantităţi de nicotină şi grudron/ţigară: valori uzuale.

Ce a ieşit azi, la un an de atunci? Nu am fumat 4385 de ţigări! Nu am cheltuit 2390 lei! Nu am băgat în mine 3.946 gr. de nicotină şi nici 43,85 gr. de gudron!

Alte comentarii sunt de prisos.

Ciupercăria electorală

Parcurgerea panourilor electorale îmi dă, mai recent, sentimentul unei călătorii în alt oraş, în altă regiune. Pe lângă politicienii mai mult sau mai puţin cunoscuţi, mai mult sau mai puţin îndreptăţiţi să candideze cu şanse, mai mari sau mai mici, la un post de consilier local sau la cel de primar, descopăr tot felul de apariţii noi în domeniul formaţiunilor politice. Partide precum cel Popular şi al Protecţiei Sociale, Verde, Social Democrat al Muncitorilor (e de-a dreptul segregaţionist: adică intelectualii nu sunt primiţi în el?), Forţa Civică sau Prodemo (ăsta sună a orice, numai a partid nu) sunt câteva astfel de formaţiuni care s-au activat în ajunul alegerilor la Vâlcea; n-am auzit de ele până acum, nu ştiu să fi făcut ceva, n-am idee care le sunt doctrinele (dacă au vreuna) şi, în general, nu aveam habar, până acum câteva zile, că există. Şi să ne-nţelegem: prin natura serviciului pe care îl am, sunt o persoană informată, care are în fişa postului lecturarea, la prima oră a dimineţii, a întregii mass-media locală.

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea

Nu sunt un adept al polarizării excesive a vieţii politice în jurul a două-trei partide/alianţe care să acopere tot spectrul politic şi cred că este nevoie de ceva nou în politica şi românească şi locală. Dar de aici şi până la a accepta formaţiuni care funcţionează doar o dată la patru ani e cale lungă. Precum o ploaie abundentă, fiecare scrutin scoate din pământul fertil al omniscienţei româneşti în ale politichiei tot felul de făcături electorale, cu acoperire la cel mult nivelul unei scari de bloc cu patru etaje.

Testul oraşului

Ca urmare a studiului mai multor oraşe europene – dar şi a la fel de multe de prin ţară – şi după multe analize ale factorilor economici, sociali şi de mediu, ale evoluţiilor integrate la nivel local, regional, naţional şi european coroborate cu infuenţele economice transatlantice sau asiatice şi politicile de dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung (sic!), am aflat ce defineşte cu adevărat un oraş civilizat: nu multitudinea clădirilor mai înalte de 15 etaje, nu trotuarele de marmură sau granit, nu numărul de bănci, fântâni arteziene muzicale ori în culori, coşuri de gunoi sau jardiniere pe centimetru pătrat... ci posibilitatea de a te plimba prin ploaie (nu numai prin centru) fără să te uzi la pantofi şi fără să fii udat de apa aruncată de maşinile de pe stradă.

Bref: un oraş este civilizat şi frumos dacă este civilizat şi frumos şi pe ploaie; dacă nu... nu. Ce oraş din România trece testul ăsta?