joi, 2 februarie 2017

Gambitul PSD: Guvernul şi-a făcut datoria, guvernul poate să moară

Eu cred că Guvernul îşi va da demisia în următoarele 9 zile.

Este modul în care PSD va înţelege să răspundă (!) presiunilor străzii: îi va sacrifica pe anonimii plasaţi fără nici un fel de temei de competenţă în fotoliile ministeriale, nişte simpli pioni care au putut fi daţi la schimb pentru o Ordonanţă care îl absolvă pe Dragnea & Co. de procese şi alte bătăi de cap penale.

Dragnea deja s-a spălat pe mâini în ceea ce priveşte ordonanţele nocturne: ”Eu nu sunt la Guvern. (…) Şi eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, după ce m-am întors din America, n-am înţeles foarte mult, exact ce vor sa facă (…). Nici nu am vorbit cu ei şi nici nu vreau să vorbesc cu ei acest lucru”. Premierul Grindeanu deplânge deturnarea ”protestului paşnic”, pentru care nutreşte ”respect”, de către ”grupări” violente, iar miniştrii care şi-au dat demisia după protestele de miercuri seara au făcut-o doar pentru îmbunătăţirea imaginii de ansamblu şi nu pentru că ar fi fost înşelaţi în aşteptări de guvernul lor. Până şi jurnalele de ştiri ale Antena 1 au început să prezinte cât de cât obiectiv protestele din întreaga ţară.

Strategia de tip ”Capul lui Moţoc vrem!” este soluţia şi pentru că, odată demis, noul Executiv interimar (de fapt acelaşi), nu va mai avea dreptul legal de a emite sau abroga ordonanţe de urgenţă.

Probabil că demisia se va întâmpla în acest week-end, în consecinţa şi a şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD de azi, astfel încât luni, noul vechi Executiv va avea doar statut de ”interimar”, iar pe la jumătatea săptămânii viitoare, când termenul de 10 zile va deveni o simplă amintire, proaspăt ”curăţitul” Liviu Dragnea va prezenta preşedintelui Iohannis o nouă propunere de prim-ministru.

Singura nedumerire pe care o mai am este: când şi în ce ţară va ajunge Florin Iordache, viitorul fost Ministru al Justiţiei, ambasador al României?