marți, 22 aprilie 2014

Ce oraş frumos, păcat că e locuit...

Am completat recent un chestionar pentru creionarea unei strategii de dezvoltare a oraşului, iar la întrebarea ”Care sunt principalele dezavantaje ale oraşului?” am scris fără ezitare: ”oamenii”. Sunt de părere că locuitorii Râmnicului şi modul sucit în care ei văd comunitatea în care trăiesc sunt principalele obstacole pentru care oraşul este azi aşa cum e.

Dacă mai era nevoie, o ”vitejie” din dimineaţa ajunului Paştelui îmi confirmă opinia. În ceea ce îi priveşte pe cei doi protagonişti, e suficient să spun că sunt locuitori ai oraşului. Altceva, chiar nu mai contează!
video

miercuri, 16 aprilie 2014

De toate... în Săptămâna Mare

”Agenda culturală vâlceană” pe luna asta o comite frumos mutând Paştele 2014 pe 22 aprilie.

Cam aşa e, în general, cu cultura pe aici: ”intrarea se face prin spate”.

Mie mi se pare că asta - adică înfiptul unor steaguri (indiferent că-s naţionale sau de alt fel) într-o cruce - e o blasfemie. Crucea e cruce, iar pe ea a fost răstignit Mântuitorul, iar steagul e un simbol naţional, fără vreo legătură cu religia. Nu asta e părerea, însă, a preotului multpreapatriot de la Biserica Sfinţii Petru şi Pavel din Nordul Râmnicului.

Panourile publicitare goale sunt, după mine, unul din cele mai clare semne că ne ducem, cu adevărat, în jos. Când nu mai ai la ce face reclamă, înseamnă că ori în economia locului, ori la potenţialii clienţii, ori, de cele mai multe ori, la amândouă, sunt nişte probleme mari de tot.
 

Moment amuzant la Simfonia Lalelelor de la Piteşti: promoterii cu panouri mobile pentru noul magazin H&M s-au întâlnit în ploaie pentru o scurtă pauză, înainte de a începe să bată din nou pietonalul central.

Un grup de acţionari ai Petrom, digerând profitul record de peste un miliard de euro înregistrat de companie în 2013.

marți, 15 aprilie 2014

Un mormânt frumos

Senzaţia e mai puternică acum, primăvara: copacii înfloresc, a răsărit iarba, rondurile se umplu de flori, bordurile se văruiesc după schema una da, alta nu, iar marcajele de pe străzi sunt refăcute.

Dar impresia persistă: aceea că totul nu e decât un mare mormânt, bine îngrijit, e-adevărat, dar un mormânt.

Viaţa palpită, dar numai la suprafaţa mormântului: copiii se duc la şcoală, unde învaţă lucruri ce nu le vor fi niciodată de folos, oamenii continuă să meargă la serviciu, dar firmele unde lucrează nu mai produc nimic, iar maşinile trec în viteză prin intersecţii, însă destinaţiile lor sunt tot mai depărtate.

Şi asta pentru că dedesubt e doar moarte, nu mai mişcă nimic, nu se mai întâmplă nimic. Dedesubt a fost îngropat, an după an şi deceniu după deceniu, tot ce mai putea aduce viaţă. Dedesubt sunt fabricile transformate în fier vechi şi falimentele răsunătoare pentru care nu s-au găsit vinovaţi. Dedesubt sunt visurile neîmplinite şi locurile goale rămase în urma celor care au plecat alungaţi de-aici de silă şi sărăcie. Dedesubt e trecutul rămas fără viitor al unui oraş care ar fi putut, dar nu s-a vrut. Nici măcar viermi nu mai sunt dedesubt: au plecat cu toţii după ce au terminat de mâncat toată carnea de pe oase şi toate zgârciurile de la încheieturile oraşului care a fost odată viu.

Din când în când, în mai, sau în iulie, sau în septembrie, se mai face câte-un parastas: de ziua oraşului, de ziua imnului sau de ziua sfântului care a trudit degeaba prin locurile acestea. Atunci lumea se veseleşte, ca la pomană, şi bea, şi mănâncă, iar mormântul pare că prinde viaţă. Dar nu durează decât câteva zile: după ce se strâng mesele şi pleacă lăutarii, liniştea de cimitir se lasă din nou.

Trăiesc pe un mormânt frumos, în umbra unei cruci frumoase pe care scrie cu litere de o şchioapă: ”Râmnicu Vâlcea, 1388 – 2014”.

miercuri, 2 aprilie 2014

Egalitate?

Fostul primar al Râmnicului, Emilian Frâncu, a primit săptămâna trecută o condamnare de patru ani cu executare pentru luare de mită.

În dimineaţa asta, aflu de la ştiri că Onorus Mirică, şoferul analfabet care, în toamna trecută, circulând prin Piteşti cu 118 km/h, a omorât 3 oameni şi a rănit alţi 5 (başca o ambulanţă şi încă două maşini avariate), a fost condamnat tot la 4 ani de închisoare cu executare. 

Orice-ar fi, mie tot îmi sună ca dracu egalitatea asta

marți, 1 aprilie 2014

Astenii de primăvară

Pentru a doua oară în patru ani, un primar al oraşului este arestat pentru corupţie şi condamnat la închisoare cu executare. Primarul care a deschis seria în 2010 a ieşit şi, chiar dacă se luptă acum cu un al doilea proces, tot de corupţie, este activ pe scena politică locală şi îşi anunţă susţinerea sau contestarea pentru unul sau altul din posibilii candidaţi ai unor posibile alegeri locale parţiale. Un ziarist care a făcut închisoare pentru că a înjunghiat pe cineva şi-a reluat, la terminarea ”stagiului” penitenciar, activitatea jurnalistică şi scoate săptămânal o publicaţie colorată; un altul, condamnat la închisoare cu suspendare, este, în continuare, director de ziar. Mă simt din ce în ce mai minoritar.

• • •

Încă sunt pieton după accidentul avut pe 10 martie. Asiguratorul RCA-ului celui care a intrat în mine mi-a oferit o sumă cu care pot eventual repara maşina cu piese exclusiv second-hand. Am refuzat şi am contestat suma: nu vreau altceva decât revenirea la starea maşinii de dinainte de accident. Aştept răspuns, dar sunt din ce în ce mai pesimist şi, în acelaşi timp, mai convins că în ţara asta mori cu dreptatea în braţe.

• • •

Pieton fiind, am ocazia să văd sau să aud mai îndeaproape multe lucruri urâte din oraş, de care, până la accident, maşina mă proteja. E ca şi cum, după o lungă miopie, cineva îţi dă ochelarii potriviţi şi vezi, în sfârşit, ce se întâmplă cu adevărat în jurul tău. Mi-e dor de miopia de dinainte.




• • •

Recunosc: deşi nu e sănătos, mănânc uitându-mă la televizor. Problema nu ar fi asta, ci faptul că, uneori, pe la mijlocul unui fel de mâncare, dau peste o sesiune de teleshoppimg. Unde am ocazia să văd, în detaliu, cum arată o unghie atacată de ciuperca piciorului (şi ce medicament să cumpăr pentru a scăpa de ea), cum se extrage ceara din urechi într-un mod revoluţionar, cu un mini-aspirator scump ca dracu’, sau cum se aruncă la gunoi râcâiala de pe călcâie după ce te freci cu un fel de aparat special (şi scump ca...). Mâncatul în faţa imaginilor ăstea constituie cea mai bună dietă pentru cineva care vrea să slăbească.

• • •

Pe vremea guvernelor PDL am păcătuit prin lipsa unui prim-ministru: Emil Boc sau Elena Udrea erau doar nişte portavoci – una stridentă şi cealaltă ipocrită - a ceea ce se decidea la Palatul Cotroceni. Acum am ajuns în cealaltă extremă: Ponta e premier, dar şi Băsescu e premier, miniştrii din Guvern îşi dau şi ei cu părerea despre chestii general-guvernamentale (în contradicţie, normal, cu şeful de drept al Executivului), Gâdea de la Antena 3 şi Banciu de la B1TV (mă scuzaţi!) sunt tot premieri, ba şi Antonescu a fost un pic de prim-ministru (până la divorţul de PSD, evident). Nu reuşim nicicum s-o nimerim pe mijloc, ci numai ca beţivul, baleiem drumul dintr-o extremă în alta, lovindu-ne de fiecare dată de garduri şi neînvăţând nimic din toată nebunia asta.

• • •

La finalul unui proiect Comenius derulat de şcoala fiicei mele, cei 21 de copii veniţi în oraş din 7 ţări din Europa se despart cu lacrimi în ochi de colegii lor din Râmnic, la fel de înlăcrimaţi şi ei. Povestindu-mi întâmplări din activităţile comune, Ştefana pomeneşte de o fată, Elizabeth, ”foarte drăguţă”. ”Din ce ţară e?”, o întreb. Fiica mea stă pe gânduri, nedumerită: ”parcă din Olanda, sau din Estonia... sau o fi din Polonia?... nu mai ştiu...”. Remarc cu bucurie că într-o astfel de întâlnire, gestionată în universala limbă engleză, graniţele dispar cu desăvârşire.