luni, 30 decembrie 2013

Cioburi la capăt de an

La supermarketuri (cu deosebire în perioada de dinaintea sărbătorilor, când e balamuc de lume), un client/o clientă înaintea mea: casieriţa îi marchează produsele, unul după altul, după care, la final, îi comunică totalul preţurilor. Urmează, timp de câteva secunde foarte lungi, o expresie tâmpă pe faţa lui/ei. Ceva de genul: ”a, nu sunt pe gratis?” sau ”chiar trebuie să plătesc?” sau, şi mai simplu, ”cine sunt eu şi ce fac aici?”. După care, cu lentoarea la care doar un nesimţit profesionst poate aspira să ajungă, se caută în geantă (varianta femină) sau în buzunare (varianta masculină), apoi în portofelul găsit cel puţin din a treia încercare, apoi printre bancnotele din portofel, după care, într-un final, se plăteşte. Bine, sunt de acord: oamenii ăştia vor trăi mai mult decât cei ca mine, dar asta numai în cazul în care nu-i omor eu, de nervi, mai-nainte!

• • •

Michael Schumacher e în spital după un accident la ski. Buletinele informative ilustrează ştirea cu nişte fotografii şi filmuleţe cu ”Schumi” pe skiuri: în toate, fostul campion de Formula 1 apare inevitabil cu echipamentul acoperit de reclame – la Vodafone, la Ferrari, la Marlboro, la Shell şi la alte câteva firme pe care n-am reuşit să le descifrez. Deşi schiatul nu este activitatea în care a obţinut performanţa, ci una particulară, de agrement. Pe acelaşi considerent, pot presupune că slipul şi prosoapele pe care le foloseşte când merge la plajă sunt, de asemenea, marcate cu diverse logouri sau că batista cu care îşi mai suflă din când în când nasul de campion e tot o colecţie de reclame. Dacă aş fi macabru – dar nu sunt – aş sugera ca şi sicriul în care se va odihni - la o vârstă cât mai înaintată, sper - trupul campionului să fie tot inscripţionat corespunzător, cu celebrele mărci care l-au transformat în timpul vieţii într-un panou publicitar ambulant.

• • •

Se discută să se deschidă o minicantină la noi, la primărie (unde lucrez), pentru salariaţi. Sper să nu se revină la ideea stupidă de acum vreo câţiva ani ca să ni se dea o oră pauză de masă cu prelungirea corespunzătoare a programului de lucru. Niciodată nu mi-a plăcut să lucrez întins şi agale pe toată ziua: îmi place să încep lucrul cât mai de dimineaţa şi să lucrez fără întreruperi - gastronomice, fiziologice, cosmetice şi de orice alt fel – până la o oră dincolo de care să consider că mi-a mai rămas o bucată de zi la dispoziţie, în care să fac ce vreau eu. Chiar dacă asta înseamnă să lucrez altceva: e alegerea mea! Mă uit la noul stil de lucru al tinerilor aşa-zişi ”corporatişti”: or fi ei bine plătiţi pentru faptul că lucrează de dimineaţa până seara plus week-end-urile, dar fac ceva pe nişte bani pe care nu am timp nici măcar să mă gândesc cum să-i cheltuiesc. Citeam undeva că prima teorie a resurselor umane spune că munca este o corvoadă şi că de aici pleacă toate politicile din domeniu. Sunt perfect de acord: la fel ca şi în cazul mâncării, muncesc ca să trăiesc, nu trăiesc ca să muncesc.
• • •

La Grădina Zoo Piteşti

miercuri, 25 decembrie 2013

De Crăciun

În engleză se zice Christmas şi vine de la mai vechiul Crïstemæsse, adică ceremonia, sărbătoarea lui Cristos. În germană este Weihnachten, care vine (tot de departe) de la ze wïhen nahten (”în nopţile sfinte”). Francezii îl au pe Noël, variantă a lui nael din latinul natalis: adică naştere. Iar la spanioli şi la italieni e la fel de clar: Navidad sau Natale – tot despre naşterea lui Isus. Şi ruşii zic Rodejtvo Hristovo – adică naşterea lui Cristos. Şi aşa mai departe...

Românii îi zic Crăciun. Adică nimic despre naşterea din Betleem şi tot nimic despre Cristos. Ba mai mult: sărbătoarea Naşterii Domnului e numită după cel care, conform legendei, i-a tăiat mâinile nevesti-sii pentru că a ajutat-o pe Maria să-l nască pe Isus în iesle (că s-a pocăit după minunea creşterii la loc a mâinilor, e altă poveste); e ca şi cum ai numi sărbătoarea învierii aceluiaşi Cristos după numele lui Pilat... sau al lui Irod.

Oare de-aici or pleca toate relele care ni se-ntâmplă? De la eroarea, de la ”rătăcirea” asta nominativă? Poate. Vestea bună ar fi că mistificarea asta e specifică românilor de la oraş: cât timp vor mai fi obiceiuri la ţară care colindă despre ”astăzi s-a născut Cristos, Mesia chip luminos” şi despre ”Viflaim”, mai e o speranţă.

* * *

Cel mai sigur mod de a ieşi din ”spiritul Crăciunului” e să urmăreşti programele ”sărbătoreşti” de la televiziunile româneşti: abundenţa de filme şi emisiuni ”la temă”, fără nici o altă rigoare de respectat (cum ar fi ceva story cu cap şi coadă sau o interpretare măcar decentă) decât hohote prosteşti, hlizeli nătânge şi obligatoriile mantii roşii cu margini de blăniţă albă sunt reţeta sigură a unui anti-Crăciun perfect. M-am lăsat pătruns de spiritul sărbătorilor cu un documentar pe BBC Knowledge, cu două Dileme Vechi păstrate special pentru această zi şi cu ”Delicatesse” cu Audrey Tautou pe TV 1000.

* * *

În dimineaţa Crăciunului, jurnalul de ştiri de pe Digi 24 începe cu prezenţa preşedintelui Băsescu, de sărbători, la Predeal. ”Aşteptăm din clipă în clipă – transmite surescitată o corespondentă bine înfiptă în zăpada ”de la faţa locului” – să vedem dacă preşedintele va pleca la plimbare cu snowmobilul”. Dezamăgirea e mare, pe măsura speranţelor că postul ăsta ar putea reprezenta altceva (în sens bun) decât senzaţionistele Realitatea & România TV & Antena 3.

luni, 23 decembrie 2013

La mulţi ani!

A fost un an absolut normal: cu bune şi cu rele, cu satisfacţii, dar şi cu frustrări, cu reuşite însă şi cu câteva eşecuri. Am supravieţuit, îi am alături pe toţi cei dragi şi mă pot gândi, nu doar cu spaimă, la anul care va veni. Cum va fi? - numai Dumnezeu ştie. Voi fi aici, voi afla şi vă voi spune. La mulţi ani!

miercuri, 18 decembrie 2013

Nesărbătoresc, în ajun de sărbători

ul e deja mult prea mare şi prea peste tot; pentru a-l exorciza nu mai ajunge simpla scriere a unui gând pe blogul ăsta. Singura vindecare vine de la lucrul cu lutul: mult, istovitor, răsplătitor în primul rând moral, urmat de somn adânc, fără vise şi fără treziri în întuneric cu rwd la ce-am făcut şi fwd la ce încă n-am. Am mâinile crăpate, dar în crăpăturile lor mi se limpezesc mai toate gândurile. Mă doare spatele şi simt cum coloana protestează din toate vertebrele, dar durerea fizică îmi alungă zvârcolirile din minte. Ascult, tare, compilaţia de la Kosmos ca să nu mai aud aberaţii şi minciuni şi mă uit la documentarele cu animale de pe NatGeo ca să nu-mi pierd total încrederea în oameni.

• • •

Şi totuşi - un gând: Văd – e sezonul! – meniuri de Revelion. Detaliate: pe căprării (”Intro” sau ”Gustare rece”, apoi ”Gustare caldă”, ”Felul principal”, ”Dulciuri”, ”Open bar”) şi pe cifre (25 gr. icre, 3 felii de lămâie, 15 măsline, 130 gr. piftie de curcan, şorici special la scobitoare – ?). La băuturi, se rezolvă mai simplu: vin roşu sau alb (de care?, de unde? – ăstea-s mofturi!), gaşca de spirtoase uzuale, cocacolele, fantele, spraiturile şi alte ape ceva mai puţin toxice. Puţine (uneori deloc) despre programul Revelionului: cine cântă, ce cântă, dacă e vreun stand-up comedy, dacă sunt artificii (sau ieşiţi cu toţii în stradă să ciocniţi şampanie la lumina artificiilor de la primărie), dacă e vreo surpriză, vreun concurs, vreo ceva în afară de mâncare şi ţopăială. Mi-i imaginez pe meseni numărând măslinele (”eu am numai 14!”), contabilizând tartinele, cântărind fursecurile: ”Hoţie pe faţă, dom’le, mai bine mergeam la mama şi ieşeam mai ieftin!”. Un astfel de Revelion este, într-o altă formă, expresia întrebării la care au de răspuns toţi cei care au fost la o nuntă: ”ce-aţi avut la masă?”. Doar ăstea contează: burdihanul, macheala şi haleala care-l umplu. Restul: e gălăgie; mai conteză cine-o face?

luni, 9 decembrie 2013

De vânzare

Nu scrie preţul... şi nici n-am sunat să întreb... Sunt doar curios: tot 30 de arginţi? Sau o fi indexat cu inflaţia pe ultimii 2000 de ani?

marți, 3 decembrie 2013

După 2000 de ani: cum a furat (pe bune) Grinch Crăciunul?

După 2000 de ani, cel mai mare ”takeover” spiritual din istoria lumii – preluarea sărbătorilor păgâne şi transformarea lor în sărbători creştine – se întoarce aidoma unui bumerang. Televizoarele sunt pline de filme de Crăciun, dar fără Naşterea Domnului, iar Grinch, Scrooge sau Frost sau sunt mai cunoscuţi decât Iisus, Iosif ori Maria. Am văzut de curând un film – ”Hop” se numea – despre iepuraşul de Paşte, care locuieşte – unde altundeva? – pe Insula Paştelui şi care împarte cadouri copiilor din întreaga lume dintr-o sanie-ou (?). Evident, nici o menţiune despre Crucificat şi patimile Lui, că doar n-o să stricăm pofta de mâncare a telespectatorului. Pentru echilibru, Sărbătoarea Recunoştinţei capătă accente mistice, iar Valentine’s Day şi Halloween-ul au cucerit de mult, cu voioşia lor cretină, întreg mapamondul. 

Creştinului simplu, prostit de entertainmentul neo-păgâno-comercial, nu-i mai rămâne altceva decât să-şi închine smerit o cruce largă pe piept, rostind încet formula tradiţională: ”În numele Fantomei Ultimului Crăciun, al Thanksgiving-ului şi al Sfântului Valentin, Teleshopping!”