Ieri la cumpărături la un supermarket, o las pe Ştefana un minut în maşină, cât să returnez căruciorul pe care tocmai îl golisem în portbagaj. Când mă întorc, fiică-mea, în buza dezgustului, îmi arată un tip lângă rândul de maşini de vizavi şi îmi spune ”tati, a scuipat ăsta pe jos tot timpul cât ai lipsit; uită-te, chiar şi pe maşină scuipă idiotul”... iar 10 secunde mai târziu, când tipul se urca în chiar maşina scuipată, ne dăm seama amândoi că ţinta flegmelor sale era propriul autoturismul.
Am vorbit apoi cu puştoaica despre ce l-ar putea face pe un tip să se comporte astfel. Şi am şi găsit (cred) o explicaţie.
Câinii în special - dar şi o droaie de alte animale de pe pământul ăsta - sunt programaţi genetic să-şi marcheze permanent teritoriul, să deţină un loc al lor. Este motivul pentru care, la fiecare oprire, masculii câini ridică scurt piciorul pentru a impregna cu un jet de urină un loc pe care, în mintea lor câinească, şi-l pot revendica ca aparţinându-le. La fel şi tipul respectiv, cu doar puţin mai evoluat decât un câine, făcea probabil apel la instictele animalice şi îşi marca, prin flegme, locul prin care trecuse şi bunul (maşina) care îi aparţinea.
La un nivel mai general, tipul era rudă foarte apropiată cu fetele cu burţile revărsate generos pe desupra taliei pantalonilor, despre care am scris acum câteva zile.
În concluzie: mai crede cineva că ”Planeta maimuţelor” este un film fantastic? Eu cred că e doar unul vizionar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu