Cu tristeţe, despre umor

Au  reapărut bancurile politice. Ponta ”copy-paste”, ”somnorosul” Antonescu, ”ciobanul” Becali, ”Felix motanul” Voiculescu, ”marinarul” Băsescu, Boc ”cel mic” şi încă o galerie întreagă. Iar asta nu e bine: umorul ”de rezistenţă”, râsul care scrâşneşte printre dinţi şi hohotul de lehamite sunt semne ale cedării, ale blazării, ale scârbei. Am obosit să mai luptăm ca să schimbăm în bine ce e în jur, deci spunem un banc şi cu asta ne-am consumat porţia de acţiune civică. Bancurile politice, cu funcţia lor de supapă, au menţinut regimul comunist până dincolo de limita suportabilităţii, iar revoluţia s-a declanşat atunci când oamenii au încetat să mai facă mişto de regim şi de Ceauşescu.

Suntem atât de trişti, încât am început să râdem. Şi îmi doresc să fi fost un popor lipsit complet de simţul umorului.