joi, 26 martie 2015

De prin jur

Aflu de pe net că ediţia a doua a lucrării ”Encyclopedia of the American Constitution” are şase volume, care totalizează 3200 de pagini. Constituţia Statelor Unite, semnată la 17 septembrie 1787 şi încă în vigoare, are 7 articole, întinse pe 5 pagini. Ce ne mai place să complicăm lucrurile!

• • •

La o cramă (Recaş!), să cumpăr o sticlă de vin. Casc de nesomn şi îi explic vânzătoarei că m-am trezit de la cinci dimineaţă, ca să văd meciul dintre Simona Halep şi Serena Williams de la Indian Wells. Care nici nu s-a mai ţinut din motive de abandon al Serenei. Intră în vorbă un cuplu de vârstnici, care intraseră între timp în magazin uitându-se după un demi-sec, şi discutăm apoi câteva minute – cinci persoane complet necunoscute şi care nu se vor mai întâlni vreodată – despre ce a făcut, ce va face şi ce şanse are sportiva română să câştige turneul. Şi pentru asta: Mulţumesc, Simona Halep!

• • •

La invitaţia primăriei de a participa la ”Ora Pământului 2015” prin stingerea iluminatului public la sediul propriu sâmbătă, 28 martie, între orele 20.30 – 21.30, o instituţie publică trimite o adresă drept răspuns. Este semnată de 3 persoane – şeful instituţiei, secretarul şi directorul general – şi în ea este indicată o persoană de contact cu care să se ţină legătura pentru ”stabilirea detaliilor organizatorice” (îmi e complet neclar ce organizare trebuie să faci ca să opreşti un bec!). În adresă se menţionează că persoana de contact poate fi contactată (evident!) la... şi sunt înşiruite trei numere de telefon (toate ale instituţiei – cu indicarea interiorului, nici unul efectiv al persoanei respective). Am încercat să dau de omul acela de două ori, fără succes. Am renunţat; dar păstrez adresa instituţiei ca pe un exemplu de formă fără fond şi ineficienţă româneşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu