Aflu că opt (sau nouă, după unele surse media; oricum, nu contează numărul) angajaţi ai Oltchim SA au intrat în greva foamei. Nemulţumirile sunt mai multe (restanţe la plata salariilor, ameninţarea cu tăierea curentului pentru acumularea de datorii către CEZ Oltenia ş.a., protestele din ultimele zile tot făcînd vorbire despre ele), dar gestul acesta extrem este făcut pentru a provoca demisia actualului lider de sindicat. Adică nu au intrat în greva foamei pentru salarii, sau din teama de soarta societăţii post-privatizare (anunţată pentru 18 septembrie, parcă), ci pentru a-l da jos pe unul (care este lider de sindicat de ani buni şi care, până acum, a fost ok) şi, probabil, pentru a-l înlocui cu altul.
E ca şi cum tocmai ai aflat că suferi de o boală incurabilă, dar tu te decizi să protestezi pentru că vrei o şapcă roşie şi nu galbenă! Ce relevanţă mai are că e o persoană sau alta în fruntea sindicatului în contextul în care întreaga fabrică e gata să fie vândută şi în ce măsură justifică asta un astfel de protest extrem?
Ca şi în alte dăţi, ne inflamăm pentru (sau contra unor) persoane concrete şi nu pentru (sau contra unor) idei, măsuri sau decizii care ne afectează. Căderea guvernării PDL nu a fost generată de măsurile anti-populare, ci de episodul ”Raed Arafat”, care a scos în stradă mii de protestatari în întreaga ţară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu