Într-un top al
acestui tip de promovare conduce cred, destul de detaşat, setul de reclame de
la Leroy Merlin. Tipul care-şi trimite singur, la poştă, o scrisoare
recomandată, pentru ca să-i intre şi lui cineva în casă – poştaşul, adică –
astfel încât să se laude cu mobilarea camerei care l-a costat ”puţin, foarte
puţin”, e de-o tristeţe de-a dreptul sfâşâietoare. Şi tot cam la fel e şi reclama
cu un alt client al aceloraşi produse Leroy Merlin care, atunci când colegii de
serviciu se laudă cu copiii sau nepoţii, el se laudă cu amenajarea balconului,
pe care a şi pus-o wallpaper pe
monitorul computerului. Replica ironică a unui coleg – ”să-ţi trăiască!” – poate
figura cu succes în categoria unor exemple reuşite de anti-reclamă.
Tot tristeţe îmi
inspiră şi seria de reclame la detergentul de vase Fairy cu familia Petrescu...
în special spotul în care naratorul spune ”tata ştia că detergentul Fairy e cel
mai bun” (citat aproximativ). Sincer, la ideea că cea mai importantă amintire
despre taică-meu (mai ales că abordarea temporală dă de înţeles că se cam
vorbeşte despre un mort) ar fi despre cum spăla el vasele cu Fairy, mie mi se
întoarce stomacul pe dos şi mă podideşte plânsul.
În fine, trecând
la radio, campioane sunt spoturile la Lidl (regret că trebuie să spun asta
pentru că multe din produsele de-acolo chiar îmi plac: iaurtul grecesc de la
Pilos, dulciurile nemţeşti sau promoţiile exotice), în care o gospodină
nevorbită rău pălăvrăgeşte uimindu-se pe nişte acute deranjante auzului de cât
de mici sunt preţurile în supemarket. Imaginea unei casnice mai în vârstă - în
capot roz de molton şi cu părul prins în bigudiuri pe sub un batic scămoşat -
care pândeşte prin vizorul de la uşă venirea poştaşului cu care să se minuneze
împreună de preţurile de la Lidl degajă o jale incomensurabilă, dar deloc
îndemnătoare la cumpărături.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu