La supermarketuri
(cu deosebire în perioada de dinaintea sărbătorilor, când e balamuc de lume), un
client/o clientă înaintea mea: casieriţa îi marchează produsele, unul după
altul, după care, la final, îi comunică totalul preţurilor. Urmează, timp de
câteva secunde foarte lungi, o expresie tâmpă pe faţa lui/ei. Ceva de genul:
”a, nu sunt pe gratis?” sau ”chiar trebuie să plătesc?” sau, şi mai simplu,
”cine sunt eu şi ce fac aici?”. După care, cu lentoarea la care doar un
nesimţit profesionst poate aspira să ajungă, se caută în geantă (varianta
femină) sau în buzunare (varianta masculină), apoi în portofelul găsit cel
puţin din a treia încercare, apoi printre bancnotele din portofel, după care,
într-un final, se plăteşte. Bine, sunt de acord: oamenii ăştia vor trăi mai
mult decât cei ca mine, dar asta numai în cazul în care nu-i omor eu, de nervi,
mai-nainte!
• • •
Michael
Schumacher e în spital după un accident la ski. Buletinele informative
ilustrează ştirea cu nişte fotografii şi filmuleţe cu ”Schumi” pe skiuri: în
toate, fostul campion de Formula 1 apare inevitabil cu echipamentul acoperit de
reclame – la Vodafone, la Ferrari, la Marlboro, la Shell şi la alte câteva
firme pe care n-am reuşit să le descifrez. Deşi schiatul nu este activitatea în
care a obţinut performanţa, ci una particulară, de agrement. Pe acelaşi
considerent, pot presupune că slipul şi prosoapele pe care le foloseşte când
merge la plajă sunt, de asemenea, marcate cu diverse logouri sau că batista cu
care îşi mai suflă din când în când nasul de campion e tot o colecţie de
reclame. Dacă aş fi macabru – dar nu sunt – aş sugera ca şi sicriul în care se
va odihni - la o vârstă cât mai înaintată, sper - trupul campionului să fie tot
inscripţionat corespunzător, cu celebrele mărci care l-au transformat în timpul
vieţii într-un panou publicitar ambulant.
• • •
Se discută să se deschidă o minicantină la noi, la primărie (unde
lucrez), pentru salariaţi. Sper să nu se revină la ideea stupidă de acum vreo
câţiva ani ca să ni se dea o oră pauză de masă cu prelungirea corespunzătoare a
programului de lucru. Niciodată nu mi-a plăcut să lucrez întins şi agale pe toată
ziua: îmi place să încep lucrul cât mai de dimineaţa şi să lucrez fără
întreruperi - gastronomice, fiziologice, cosmetice şi de orice alt fel – până la
o oră dincolo de care să consider că mi-a mai rămas o bucată de zi la dispoziţie,
în care să fac ce vreau eu. Chiar dacă asta înseamnă să lucrez altceva: e
alegerea mea! Mă uit la noul stil de lucru al tinerilor aşa-zişi
”corporatişti”: or fi ei bine plătiţi pentru faptul că lucrează de dimineaţa până seara plus week-end-urile, dar fac ceva pe nişte bani pe care nu am
timp nici măcar să mă gândesc cum să-i cheltuiesc. Citeam undeva că prima teorie
a resurselor umane spune că munca este o corvoadă şi că de aici pleacă toate
politicile din domeniu. Sunt perfect de acord: la fel ca şi în cazul mâncării, muncesc
ca să trăiesc, nu trăiesc ca să muncesc.
• • •
 |
| La Grădina Zoo Piteşti |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu