Nesărbătoresc, în ajun de sărbători

Răul e deja mult prea mare şi prea peste tot; pentru a-l exorciza nu mai ajunge simpla scriere a unui gând pe blogul ăsta. Singura vindecare vine de la lucrul cu lutul: mult, istovitor, răsplătitor în primul rând moral, urmat de somn adânc, fără vise şi fără treziri în întuneric cu rwd la ce-am făcut şi fwd la ce încă n-am. Am mâinile crăpate, dar în crăpăturile lor mi se limpezesc mai toate gândurile. Mă doare spatele şi simt cum coloana protestează din toate vertebrele, dar durerea fizică îmi alungă zvârcolirile din minte. Ascult, tare, compilaţia de la Kosmos ca să nu mai aud aberaţii şi minciuni şi mă uit la documentarele cu animale de pe NatGeo ca să nu-mi pierd total încrederea în oameni.

• • •

Şi totuşi - un gând: Văd – e sezonul! – meniuri de Revelion. Detaliate: pe căprării (”Intro” sau ”Gustare rece”, apoi ”Gustare caldă”, ”Felul principal”, ”Dulciuri”, ”Open bar”) şi pe cifre (25 gr. icre, 3 felii de lămâie, 15 măsline, 130 gr. piftie de curcan, şorici special la scobitoare – ?). La băuturi, se rezolvă mai simplu: vin roşu sau alb (de care?, de unde? – ăstea-s mofturi!), gaşca de spirtoase uzuale, cocacolele, fantele, spraiturile şi alte ape ceva mai puţin toxice. Puţine (uneori deloc) despre programul Revelionului: cine cântă, ce cântă, dacă e vreun stand-up comedy, dacă sunt artificii (sau ieşiţi cu toţii în stradă să ciocniţi şampanie la lumina artificiilor de la primărie), dacă e vreo surpriză, vreun concurs, vreo ceva în afară de mâncare şi ţopăială. Mi-i imaginez pe meseni numărând măslinele (”eu am numai 14!”), contabilizând tartinele, cântărind fursecurile: ”Hoţie pe faţă, dom’le, mai bine mergeam la mama şi ieşeam mai ieftin!”. Un astfel de Revelion este, într-o altă formă, expresia întrebării la care au de răspuns toţi cei care au fost la o nuntă: ”ce-aţi avut la masă?”. Doar ăstea contează: burdihanul, macheala şi haleala care-l umplu. Restul: e gălăgie; mai conteză cine-o face?