vineri, 21 februarie 2014

Un calciu cu vitamina D3 şi fără coloranţi, vă rog!

După două zile de sperieturi, ne lămurim că stările de dispnee ale fetiţei se datorează unei lipse destul de serioase de calciu. Ne liniştim şi, ca urmare, mă duc astăzi pe la prânz la farmacie să iau un Calciu cu vitamina D3. Mi se recomandă un produs de la LaborMed, 30 capsule la 11,00 lei; plătesc, îl iau şi plec victorios spre casă. Fac însă un popas la o benzinărie să alimentez şi, pentru că aveam un pic de aşteptat, mă uit pe prospectul medicamentului. Pardon, al suplimentului alimentar, că aşa scria.
Unde aflu că pe lângă calciu, vitamina D3 şi ceva excipienţi ce păreau inofensivi la o primă vedere, pastilele mai conţineau nu mai puţin de 3 coloranţi: unul alb - dioxid de titan – E171, unul portocaliu - E110 şi unul albastru briliant (!!!) - adică E 133. Nelămurit dacă i-am luat fetei un medicament sau un costum de clown, deschid o aplicaţie pe care o aveam de ceva vreme pe telefon şi mă apuc să caut ce e cu E-urii ăştia. Şi aflu că, în timp ce E-ul alb era OK, cel portocaliu – E110 – era probabil să favorizeze formarea tumorilor, putea cauza copiilor ADHD, putea produce alergii şi nu era recomandat la vreo trei categorii de suferinzi şi mai ales celor care au deja alergii. Tastez mai departe (cu greu, că începuseră deja să-mi tremure degetele) şi descopăr că pe lângă ăsta, E-ul cu albastru ”briliant” (133) era de-a dreptul inofensiv, de vreme ce nu provoca decât ADHD şi nişte alergii.

Să nu uit să precizez: la farmacie i-am spus farmacistei că iau calciul pentru un copil de 14 ani!

Am alimentat într-un final şi m-am întors la farmacie, unde i-am spus doamnei ce minuni am descoperit în prospectul medicamentului pe care mi-l recomandase şi i-am cerut un altul, care, de preferat, să vindece, în loc să îmbolnăvească. Doamna, destul de agasată de ideile mele, îmi recomandă nişte chestii cu ”Osteo” – eu replic că ăstea sunt pentru oase, dar doamna mă contrazice: ”nu sunt doar pentru oase, dar aşa e denumirea medicamentului” – şi, în final, văzând că nu îmi oferă alternativă, îi returnez produsul (nu deschisesem cutia) şi îi cer banii înapoi. Doamna, de-a dreptul enervată, îmi lasă cei 11 lei pe tejghea. ”Doamnă - îi spun împăciuitor, încercând să detensionez situaţia - am cumpărat în dese rânduri medicamente de la farmacia dumneavoastră...” Nu apuc însă să duc fraza până la capăt, pentru că farmacista mi-o retează scurt: ”De aici înainte să nu mai veniţi să cumpăraţi”. Rămân fără replică, iau banii, salut şi plec.

Analizând serios în minte dacă nu ar fi mai sănătos pentru fiica mea să o duc la cariera de la Bistriţa şi să o las la soare (pentru ultravioletele care sintetizează D3) să ronţăie nişte calcar (carbonat de calciu), intru la un ”Sensi Blu” din apropiere, unde prind o promoţie la Calciu cu Vitamina D3 de la Hyllan (un produs fără E-uri, din câte scrie pe prospect): două cutii de 30 comprimate, la preţul uneia, adică 17,50 lei.
Cam asta a fost aventura în căutarea unui Calciu cu vitamina D3 şi fără coloranţi. Să nu uit: farmacia unde mi s-a recomandat pentru un copil medicamentul plin de culoare de la LaborMed este TraianFarm din Râmnicu Vâlcea, ”Complex Traian”, bd. Nicolae Bălcescu. ”A bon entendeur salut!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu