Idiocracy now by Harlem Shake

Nu era neapărat nevoie de studiul geneticianului GeraldCrabtree (de la Stanford, adică fost ”aproape” coleg cu o meteorică ministresă a – cui altceva decât? – învăţământului, Corina Dumitrescu pe numele ei, menţionată doar pentru că se potriveşte ca o mănuşă subiectului) ca să-mi dau seama că lumea se tâmpeşte. Crabtree zice că e de la modificările genetice şi de la viaţa la oraş. Trebuie spus că sunt destui care îi contestă concluziile, nu neapărat că n-ar fi aşa, dar că n-ar avea cifre care să le susţină.

Dar cine are nevoie de cifre? Ia ieşiţi pe stradă, la orice oră din zi (că noaptea nu e indicat!) şi trageţi un pic cu urechea – ştiu, nu e frumos, dar cercetarea scuză mijloacele! - la cum vorbesc oamenii între ei. Şi liceeni, şi din cei mai vârstnici (asta ca să nu fiu acuzat c-aş fi animat de vreun conflict între generaţii). Sau daţi drumul la televizor – pe la cinci - cinci şi ceva, mai pe seară, sau şi mai târziu, în noapte - şi vedeţi ce programe sau ce filme rulează şi de ce ratinguri au parte. Sau urmăriţi un talkshow televizat oriunde veţi vrea – la RTV, la Antene, la Realitatea, la B1 (mă scuzaţi, vorba ”Cîrcotaşilor”) şi ascultaţi atent – atât cât puteţi rezista – la ce vorbesc politicienii (bonus: staţi cu ochii/urechile şi pe ”moderatori”, că merită!). A, şi să nu uit: uitaţi-vă şi la reclamele de la televizor (sau ascultaţi-le pe ălea de la radio) – cu Tudor Albu ”cu îmbunătăţiri” care plăteşte ”pac-pac” on-line factura la Enel, sau cu familia Petrescu ”Fairy”, sau toată seria de spoturi de la ”farmacia inimii Catena”; la radio e campioană casnica aia amorezată de poştaşul împreună cu care se tot minunează de preţurile de la Lidl. Pentru amatorii de sado-masochism, am o sugestie hard: încercaţi să pricepeţi o lege adoptată de supradimensionatul nostru parlament (nu că atunci când era mai slim ar fi fost mai logic!). Iar dacă nu v-a durut îndeajuns, vedeţi şi dacă se poate aplica! Iar pour les connaisseurs: vizitaţi o expoziţie de artă modernă! Nu-i aşa că mâzgăliturile de pe pereţi ale copilului dumneavoastră cel neastâmpărat capătă, acum, un cu totul alt sens? În fine, celor care, în ciuda tuturor celor de mai-nainte, încă le mai pâlpâie o fărâmă de speranţă în suflet, le spun doar atât: ”Harlem Shake”.

După toate acestea, mai aveţi nevoie de cifre ca să fiţi convinşi că ne tâmpim de la o zi la alta?

În 2006 era lansat filmul ”Idiocracy”, despre un tip din armata americană, modest mobilat intelectual, ce acceptă un experiment de hibernare, care însă, în loc să dureze un an, se întinde o jumătate de mileniu. Lumea din 2505 în care Joe Bauers se trezeşte e populată (şi condusă, evident) exclusiv de tâmpiţi, iar el devine astfel cel mai inteligent om de pe planetă. Filmul e agreabil, eu însă am două obiecţii, mari şi late: prima – aşa ceva nu poate fi o comedie, iar a doua – orizontul de 500 de ani este mult, mult prea optimist: ”idiocraţia” - vorba unui post TV care a construit-o cu spor, de la înfiinţare şi până la suspendarea licenţei de emisie - ”se întâmplă acum”.